Ne place sa credem ca suntem un soi de incununare a creatiei, o culme a evolutiei, ca ocupam o pozitie de evidenta superioritate fata de restul lumii vii, pe scurt, ne credem mai inteligenti decat animalele si folosim cu usurinta cuvantul ""instinct"", bizuindu-ne pe mari ganditori precum Rene Descartes sau pe experimentatori celebri, ca faimosul comportamentalist B.F. Skinner.

De cateva decenii stim ca puii de gaina se tin de sotii si pot fi mincinosi, ca porumbeii identifica imaginile la fel de repede ca si oamenii, ca gorilele glumesc cu ingrijitorii, ca unii pestisori care sar din baltoaca in baltoaca poseda un fel de ""harta mintala"" a mediului, ca furnicile isi masoara distantele cu pasul.
Instinct? Ce ne facem cu cercetarile de zoosemiotica, misterioasa stiinta a comunicarii in lumea animala, care ne asigura ca unele pasari, de exemplu ciorile, sunt capabile de abstractizare, la fel cu cimpanzeii si babuinii? Pe unde scoatem camasa cand aflam ca exista un echivalent de limbaj gramatical folosit de vrabii, delfini si balene, ca unele mamifere isi recunosc numele personale si pot invata o ""limba straina"", adica sunt capabile sa descifreze semnalele altei specii? Sa ne mai miram ca multi cercetatori vorbesc despre capacitatea animalelor de a avea, exprima si comunica emotii complexe, exact la fel ca noi, cei care ne credem superiori?
Fara sa ne lansam intr-o admiratie necontrolata, dar si fara a uita ca imitatia este cea mai sincera forma de lauda, ar fi momentul sa vedem ce am putea prelua cu succes de la rudele noastre aparent mai putin evoluate, in primul rand intr-un domeniu la care ele se pricep foarte bine, supravietuirea. Acumularea de grasime ca rezerva de energie la animalele care hiberneaza, de la urs la harciog, este bine cunoscuta. Mai putin studiata este capacitatea serpilor cu clopotei de a rezista nemancati timp de doi ani, continuand sa creasca in dimensiuni, asta prin reducerea cheltuielilor de energie cu 80 la suta si transformarea proteinelor si lipidelor interne in hidrati de carbon pe care ii consuma lent, fara a ajunge la o prabusire a nivelului de glucide in circulatie.
Asta inseamna ca am putea invata de la serpi cate ceva despre tratamentul diabetului, despre cresterea rezistentei la aportul limitat de alimente, cunostinte foarte utile in cazul calatoriilor spatiale de lunga durata, dar si in recuperarea postoperatorie in care realimentarea pacientilor ridica mari probleme.
Daca tot ne apucam de imitatii, de ce nu am continua pe linia trasata de bionica, stiinta care se ocupa cu utilizarea tehnologica a unor modele din lumea vie. Asa a fost construit ochiul artificial cu 8.500 de lentile hexagonale (asemanator cu cel de albina, mult mai modest decat cel de libelula inzestrat cu peste 30 de mii de senzori), un mozaic foarte util pentru a depista miscarea, aplicabil atat in medicina, cat si in tehnica militara.
In cautarea unor imitatii ceva mai sofisticate, cativa specialisti s-au apucat sa studieze o amfibie cu aspect de vierme, lunga de vreo 30 de centimetri apartinand grupului Caecilienilor si purtand spectaculosul nume de Boulengerula taitanus, care naparleste si isi hraneste puii cu pielea pe care o leapada. La alte fiinte din acest grup, parintii isi ofera propriile organe interne drept hrana pentru puii lor. Am putea invata de la aceste creaturi cate ceva despre regenerare, asa cum incercam sa invatam de la stelele de mare, animati de speranta ca intr-o buna zi vom putea renunta la grefele de organe?
Exista, fara indoiala, domenii in care incercarile de a imita alte fiinte vii nu par sa fie sortite succesului. Nu de mult s-a deschis in Islanda, la Husavik, un muzeu de falologie care adaposteste 240 de specimene de organe sexuale masculine animale, cel mai spectaculos fiind un penis de balena de un metru si jumatate lungime. Deocamdata, sustine curatorul muzeului, un profesor de istorie pensionar, pe nume Sigurdur Hjartarson, sunt prezentate doar organe sexuale din lumea animala, dar se vorbeste despre cativa entuziasti care si-au lasat muzeului, prin testament, ceea ce am putea numi cu delicatete bijuteriile de familie.
Nu prea exista tulburari de erectie in lumea animala, sunt inzestrate cu un os penian foca, morsa, soarecele, liliacul, cimpanzeul si ursul polar, taurul si tapul sunt ajutati de tesuturi fibroase. Evolutia, spun expertii, i-a privat pe oameni de osul penian, poate pentru a evita riscurile fracturii. Dar nu si de reclamele de Viagra.