Nu-mi faceam probleme ca Italia nu va invinge Australia, dar modul cum a facut-o mi-a lasat un gust amar. Este adevarat, italienii au jucat in inferioritate numerica aproape toata repriza secunda, dar sa castigi dupa ce arbitrul a dat un penalty inex
Nu-mi faceam probleme ca Italia nu va invinge Australia, dar modul cum a facut-o mi-a lasat un gust amar. Este adevarat, italienii au jucat in inferioritate numerica aproape toata repriza secunda, dar sa castigi dupa ce arbitrul a dat un penalty inexistent, in ultimele secunde, asta nu-i onoreaza. Am vrut sa nu mai vorbesc de arbitraje. Sunt scarbit de ce am vazut la acest Mondial. Dar Cantalejo efectiv si-a batut joc de toata lumea. L-a eliminat aiurea pe Materazzi si a dat amintitul penalty si mai aiurea. Pacat ca asemenea prestatii nu se pot pedepsi cu inchisoarea. Multi ar merita asa ceva. Pana la urma, Italia e Italia. Au castigat, zic eu, pe merit. Dar si Lippi a gresit putin alcatuirea echipei. Ma refer la titularizarea lui Del Piero, care, se vede limpede, e trecut. Iar Totti, desi este un fotbalist de geniu, inca nu si-a revenit dupa acea accidentare. Australienii nu au stiut si nici nu au putut sa profite de avantajul omului in plus. Clar ca nu au experienta turneelor finale.
Ucraina si Elvetia m-au dezamagit total. Rar vezi un meci atat de plictisitor si de slab la acest nivel. Le-a fost teama uneia de cealalta, nimeni nu a riscat. Daca au fost trei-patru faze de poarta in tot meciul. Era normal sa se ajunga la loterie, iar aici, daca nu esti tare de sine, pierzi. Imi pare rau de Elvetia, insa daca nici din penalty nu marchezi, nu trebuie sa ai pretentii. Este adevarat, au o echipa frumoasa, de perspectiva, si sunt convins ca vor face o figura frumoasa la Campionatul European din 2008, unde vor fi gazde. Per ansamblu, a fost cea mai urata zi de la Mondial.
Nemtii deja se vad campioni! Nimeni nu se gandeste la altceva. Dar or sa-si dea seama ca nu vor mai avea in fata Ecuadorul, ci Argentina. Totusi, consider ca Germania a fost cea mai constanta echipa de pana acum. Dar cu argentinienii le va fi foarte greu. Klinsmann se teme mult de acest meci. Personal vad o finala Italia - Brazilia, insa de acum orice este posibil. Anticipez putin si spun ca italienii sunt primii semifinalisti. Nu vad sa se incurce in fata Ucrainei.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.