Ultima zi de caravana. Abia ne-am obisnuit cu transmiterea textelor la ora primei cafele si iata ca
trebuie sa ne facem bagajele de Bucuresti. Ultima zi de delegatie pentru noi, si deoarece Cristian s-a saturat sa tot scrie jurnale de caravana (anul trecut era o adevarata competitie care sa ""comita"" unul
in plus), a intrat peste noi in camera cu o seara inainte - la
televizor Suedia ne dadea
sperante ca va intoarce pronosticurile in fata Angliei - si
ne-a comandat ultima marturisire
a primei etape. Zass si o echipa proaspata de colegi aveau sa continue traseul caravanei. Aventurile lor le veti citi incepand de maine.
Dar sa ne intoarcem intr-un prezent trecut. Ne-am trezit oarecum ametiti. Mai era inca atata munca de facut si mai aveam doar cateva ore la dispozitie pentru a ne strange ""marfa"" de Slanic si Cheia. Micul dejun nu ne-a priit. Capatul de linie trebuia sa fie cel mai tarziu ora 21:00. Baietii de la IT ne
asteptau cu laptop-urile gata
de revizia pregatitoare pentru
etapa urmatoare.
Noua ne ramanea sa descoperim orasul lui Iorga, Valenii de Munte,
si poate sa-l ajutam pe Cristian sa gaseasca Cheia de la capatul drumului. Prima echipa s-a si pus in miscare, spre Slanic
Prahova, noi inca ne faceam planuri, cand zbarnaie telefonul lui Cristian. Inundatii in Bistrita, o echipa dintre noi trebuie sa se duca acolo, pentru ca suntem cel mai aproape de locul dezastrului. Nici nu am stat pe ganduri. Suntem reporteri. Ne-am urcat in masina
si l-am asteptat pe Bogdan sa-si traga dupa el geanta cu echipamentul foto. Avea alte planuri pentru acea zi. Si Cristi, soferul nostru, planuia sa ajunga in Bucuresti mai devreme si sa traga un pui de somn sau macar sa petreaca cateva ore cu sotia. In mintea
noastra planurile, directia, perspectivele s-au schimbat brusc. Din ""descoperitori"" ne-am metamorfozat in reporteri de eveniment.
In timpul in care am strabatut sutele de kilometri pana la Tarlisua (Bistrita Nasaud),
ne-am pus la curent cu tot
ce se stia despre dezastrul de pe Valea Tiblesului. Tot pe drum,
spre seara, telefoanele primite de la colegi ne instiintau care cum a mai ajuns pe rand la Bucuresti.
I-am invidiat intr-o oarecare masura, dar mai mare a fost multumirea ca ne facem meseria care ne place. Iar Tarlisua este un loc frumos, chiar si dupa potop, si a meritat prelungirea delegatiei.
Am fi preferat totusi sa ajungem aici cu ""Descoperirea Romaniei"".