Exportatorii de copii tin lectii de morala

Autoritatile romane au reclamat disparitia a 1.300 de copii adoptati international. La un an dupa ce au constatat acest lucru. Ca probe, invoca anumite presupuneri. Asul pastrat in maneca pentru razboiul mediatic al adoptiilor internationale e insa un Jolly-Jocker, iar ce-a iesit seamana cu o cacealma.

Nu suntem pentru reluarea adoptiilor internationale. Atat timp cat in Romania exista 2.000 de familii care vor sa infieze si doar 900 de copii adoptabili, reluarea exportului de minorisp ni se pare o solutie imorala. In tot acest razboi, al declaratiilor motivate financiar sau cu stegulete UE, nu suntem aliatii nici uneia dintre tabere. Singurul pentru care luptam e adevarul. Asa ar trebui sa faca orice jurnalist.
CAPACITATE. Se da ziaristilor urmatoarea problema: ""Oficiul Roman pentru Adoptii (ORA) anunta ca peste 1.300 de copii romani adoptati international intre anii 1997 si 2005 au disparut. Dovada: statul roman nu mai are nici o veste despre ei"".
Mai receptivi decat alti colegi de breasla la subiectul ""copii disparuti"", am incercat sa dam de urma celor infiati peste hotare. In orice disparitie, primul pas care trebuie facut, dupa inregistrarea reclamatiei, este verificarea ei. In cazul semnalat de ORA, verificarea se face in baza legislatiei care era in vigoare in perioada invocata. ""Din cei 1.300 de copii, 1.153 au fost infiati in perioada 1997-2001 si 175, prin memorandum, in perioada 2001-2003. Cei mai multi dintre copii sunt in SUA - 491 (din care 382 adoptati inainte de 2001), din Italia - 175 si Grecia - 151."" Doua cazuri distincte: inainte de octombrie 2001, copiii erau adoptati international, in baza OU 25/9 iunie 1997, prin ONG-uri, in vreme ce, pentru ceilalti 175, doar Guvernul si-a dat girul si a facut cartile de joc.
VICII. In primul caz, art. 23, alin. (2), din OU 25/1997, prevedea urmatoarele: ""Comitetul Roman pentru Adoptii (CRA) sau dupa caz comisiile pentru protectia copilului de la domiciliul adoptatorului au datoria sa urmareasca evolutia copilului si a relatiilor dintre acesta si parintii sai adoptivi cel putin doi ani dupa incuviintarea adoptiei. In acest scop, serviciile publice specializate pentru protectia copilului sau organismele private care au fost implicate in adoptia copilului sunt obligate sa prezinte rapoarte periodice, in conditiile stabilite prin hotarare a Guvernului"". A cui era datoria sa trimita aceste rapoarte postadoptie? A fundatiilor straine care intermediau, de regula, cele mai multe dintre adoptiile internationale.
Aceste ONG-uri erau autorizate de autoritatile romane si, conform Hotararii nr. 245/2 iunie 1997, in dosarul pe care-l trimiteau la CRA erau obligate sa anexeze ""angajamentul de a prezenta CRA numai cererile acelor familii sau persoane cu care organismul privat a incheiat un acord (contract, intelegere) privind urmarirea copilului dupa adoptie de catre persoane calificate, pe o perioada de cel putin doi ani de la intrarea copilului pe teritoriul statului strain"". (art. 5, alin. 2, lit. g)
Asta era tot. O intelegere scrisa, un angajament in dosarul pentru autorizare si riscul ca pe viitor sa nu mai faca adoptii in Romania. Cu toate aceste vicii de procedura, pentru care sunt responsabile autoritatile romane, rapoartele de monitorizare au fost trimise. Vreme de doi ani, asa cum scria in lege, nu pana-n 2006, asa cum ar vrea astazi cei de la ORA.

FAMILIA SPARROW. Debbie, mama celor cinci copii adoptati, a lucrat vreme de sapte ani intr-un orfelinat din Romania

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe