Intr-o zi primii o scrisoare, scrisa pe o blancheta cu antet: ""Societatea sportiva si de educatie fizica din Merrikiarvi"".

Aceasta societate propunea Yacht-clubului meu sa organizeze, pentru incurajarea si dezvoltarea sportului nautic, un concurs de viteza cu barci cu panze, alegand ca punct terminus orasul Merrikiarvi. (...)
Duminica, pranzii linistit, iar pe la doua ma imbracai, intrai in yacht si, ridicand panzele, pornii fara graba spre enigmaticul si necunoscutul Merrikiarvi. Era o plimbare linistita si placuta. Eram vesel, flueram si fumam o tigara de foi. In sfarsit, aparu o stanca de granit, apoi o plaja lunga, un grup de casute si un mic debarcader, plin de lume si impodobit cu un arc de verdeata. Schimbai panzele, indreptai yachtul spre debarcader si acostai. Un minut mai tarziu, zeci de oameni ma aclamau si-mi aruncau flori...
Finlandezii sunt foarte flegmatici, dar printre ei se amesteca cativa vilegiaturisti anemici din Petersburg, cari faceau taraboi, si prin aceasta atatau pe bastinasi... - Ura! urlau zeci de voci. Traiasca Avercenco, primul yachtman si invingatorul concursului! Ura! Tremuram de mandrie, de fericire. Ma simteam erou, capul mi se ridica instinctiv tot mai sus si mai sus, ochii imi straluceau... - Dar ceilalti... sunt departe?, ma intreba un vilegiaturist, cand multimea se mai potoli putin. - Nu stiu, zau, raspunsei eu sincer. N-am vazut pe nimeni. - Ura! tunara vocile cu entuziasm indoit. O fata imi oferi un buchet de trandafiri, si ma intreba sfioasa: "" - Ati mers probabil ca o sageata? - O, nu d-ra... Am mers incet, fara sa ma grabesc (...)"". (din ""Ilustratiunea Romana"", nr. din 17 iunie 1936)