Campaniile de reabilitare a pozitiilor politice aberante imbratisate de Sartre (personaj pentru care Revel a nutrit un dispret constant si profund) i-au prilejuit autorului Tentatiei totalitare comentarii dintre cele mai transante. Amintind ca Sartre nu putea alege un moment mai prost de a deveni ""tovaras de drum al comunismului international"" (Congresul Mondial al Pacii, Viena, 1952) decat clipa in care Slansky si alti unsprezece ""tradatori"" erau condamnati la moarte de autoritatile comuniste de la Praga, dupa un proces fireste trucat, lui Revel nu avea cum sa-i scape ca, in cartea sa despre Jean Genet, Sartre justifica condamnarea la moarte a lui Buharin, despre care scria ca, ""in mod obiectiv"", fusese ""un tradator"". Afirmatia este considerata de Revel o cadere in cel mai sinistru ""jargon totalitar"".
Logica stupefiantei intelegeri pe care Sartre o arata unor ucigasi de tip Mao si Castro ori unor grupuri teroriste de tipul Baader-Meinhof ori Brigazile rosii, Revel o gaseste intr-o declaratie facuta de Sartre, in 1973, pentru publicatia Actuel: ""Un regim revolutionar trebuie sa se debaraseze de un anumit numar de indivizi care-l pun in pericol, si eu unul nu vad un altfel de mijloc decat moartea"".
Tot in 1973, intr-un articol intitulat Elections, piege à cons (Alegeri - capcana pentru tolomaci), Sartre preia unul din sloganele miscarilor din mai 1968. ""Cu toata forta gandirii sale"", scrie Revel despre Sartre, ""el imbratiseaza principiul dupa care revolutia trebuie infaptuita de o elita de profesionisti"". Revel readuce in pagina si extrase dintr-un articol anterior celui din Actuel. Textul este dedicat de Sartre semnificatiei raportului lui Hrusciov si este publicat chiar in timpul revolutiei maghiare, la 11 noiembrie 1956 in La€™Express. Iata un citat ales de Revel: ""Enorma eroare a fost probabil raportul lui Hrusciov, caci, dupa opinia mea, denuntarea publica si solemna, expunerea detaliata a tuturor crimelor unui personaj sacru, care a reprezentat atat de multa vreme regimul, este o nebunie, atata vreme cat o asemenea franchete nu e garantata de o prealabila si considerabila ridicare a nivelului de trai al populatiei.""
Esenta bestiala a rationamentului sartrian ii ofera lui Revel sansa unui comentariu necrutator: ""Dupa Sartre, constiinta umana suporta cu seninatate revelarea crimelor comise de un sef de stat o data ce a avut loc o «ridicare prealabila si considerabila a nivelului de trai». Pacat ca maestrul nu a fixat cu mai multa exactitate venitul anual pe cap de locuitor de la care se poate exercita indignarea fata de genocid. 6.000 de dolari per capita? 4.500? 11.375? Inainte sau dupa impozit?""
Dincolo de vina individuala, Revel pune in discutie o vinovatie mult mai complicata: ""Sartre a fost intruchiparea dezastrului cultural francez de dupa razboi. Oare de ce scriitorul francez cel mai reprezentativ al anilor a€™50-a€™60 a urat libertatea, tocmai el, filozoful libertatii? Oare de ce acest ganditor atat de inteligent a acceptat, tocmai el, noaptea intelectuala? Oare de ce fondatorul faimoasei reviste Les Temps modernes a adulat utopiile invechite si ucigase ale unor timpuri revolute? Oare de ce acest ganditor atat de ager, acest revoltat atat de suspicios a fost un asemenea natarau pacalit de secolul nostru plin de inselaciuni? In loc de a escamota aceste realitati, ar fi mai bine sa incercam sa le explicam. Fiindca problema nu este doar aceea a aberatiilor unui om, e problema unei intregi culturi.""
Revel accepta cu ingrijorare ca talentul nu este incompatibil cu imoralitatea. Dar cand scrie ""S-a observat deseori: Franta este cea mai revolutionara dintre tarile conservatoare. E un razvratit paralitic"", ingrijorarea este de o cu totul alta magnitudine. As numi-o ingrijorare patriotica.