Pentru a treia oara consecutiv, Jurnalul National ofera cititorilor sai regalul publicistic al verii. Intr-un efort reportericesc de proportii, caravana va oferi cititorilor nostri, incepand de luni, 19 iunie, vreme de o luna, posibilitatea sa descop

Pentru a treia oara consecutiv, Jurnalul National ofera cititorilor sai regalul publicistic al verii. Intr-un efort reportericesc de proportii, caravana va oferi cititorilor nostri, incepand de luni, 19 iunie, vreme de o luna, posibilitatea sa descoperea€¦ Romania.

Zeci de reporteri, mii de kilometri, o luna de documentare, un singur scop: Caravana Jurnalului National ""Descoperirea Romaniei"".
MOTIVATIA. De ce ""Descoperirea Romaniei""? Pentru ca noi, echipa Jurnalului National, am avut, acum mai bine de doi ani, in mijlocul unei sedinte, revelatia ca, de multe ori, ne e mai lesne sa ajungem la Praga sau la Paris decat la, sa spunem, Rosia Poieni, Bicaz sau Portile de Fier. E trist, dar majoritatea romanilor nu-si cunosc in amanunt tara. Dar o pot descoperi, bucata cu bucata, cu ajutorul nostru. Asa ca ne-am asumat responsabilitatea organizarii anuale a acestei caravane. E unul dintre ""puii"" nostria€¦
INGREDIENTELE. Pe ce se bazeaza ""Descoperirea Romaniei""? In principal, pe talent, puterea echipei si prezentarea adevarului. Intr-o lume a presei nebuna dupa tiraje si audiente mincinoase, noi am decis sa facem si tiraj adevarat, si presa de calitate. Jurnalul National aloca anual, impreuna cu partenerii sai, resurse materiale si umane impresionante pentru ca romanii sa aiba posibilitatea sa citeasca reportaje de calitate despre tara lor. Pentru ca aceste reportaje sa vada lumina tiparului, patru echipe, numarand 64 de oameni, vor brazda si anul acesta tara in lung si-n lat, fideli promisiunii facute cititorilor Jurnalului. Numai traseul de baza depaseste 2.500 de kilometri. Suntem insa convinsi ca, la momentul bilantului, ca de obicei, vom constata ca am parcurs dublul distantei prognozate.
SUBIECTUL. Ce prezinta ""Descoperirea Romaniei""? Traim cu totii intr-o tara nici mai buna, nici mai rea decat noi. Romania e, in definitiv, suma oamenilor care o populeaza, o tara atat de vie pe cat sunt cetatenii ei, atat de dezvoltata pe cat produc acestia, atat de frustrata pe cat de multe inghit romanii. Conform obisnuintei noastre, oamenii vor constitui si in 2006 pilonul desfasurarii de forte. ""Oameni, fapte, locuri"", acesta e sloganul campaniei jurnalistice pe care v-o oferim. In 2004 i-ati cunoscut pe oamenii din zonele denumite ""locuri unde nu s-a intamplat niciodata nimic"". In 2005, Jurnalul National a radiografiat viata celor care traiesc in zonele adiacente fostelor ""citadele industriale"". In 2006 a venit randul locuitorilor in jurul carora s-a dezvoltat, a inflorit ori, dupa caz, s-a prabusit ""industria fara fum"" a agrementului de masa.

RECUNOASTERE PUBLICA


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.