Dedesubtul economiei sterpe baltesc de-a valma profituri si salarii. Ca sa mane plevusca spre japca, braconierii de stat arunca momeli si bat apa cu pleoscaituri de accize si impozite pe proprietate. Fac zgomot cum ca marfurile sunt un lux, ca au impact catastrofal asupra sanatatii natiunii ori ca sunt facute din resurse rare - si mai majoreaza cate o acciza. Sau arunca navodul cu ochiuri marunte: impozitul progresiv pe case si pe masini.
Din pacate insa, autoritatilor li se intampla sa intre si in criza de idei. Trebuie sa inventeze o taxa noua si nu stiu nici cum
s-o boteze, nici cum s-o argumenteze. Si-atunci ii spun la intamplare - taxa pe viciu, impozit pe norma de venit in agricultura. Scornitorul de biruri trebuie musai sa dea impresia unui pericol iminent, sa insufle ideea ca riscurile fumatului scad o data cu taxarea sa drastica ori macar sa transforme razesii, care au bucatica lor de ogor, in iobagi lipiti pamantului. Sa-i scutim de efort data viitoare dandu-le cateva sugestii: impozit gradual pe altitudine, ca la munte aerul e mai sanatos, fond de calamitate pentru victimele manuitorilor de picamer din Capitala sau contributie speciala pentru trotuarele uzate de pingelele pietonilor. Taxa pe pingica, analogul taxei de drum pentru anvelopele care mananca asfaltul, ii va lamuri in sfarsit pe romani ca n-au voie sa fie bogati prin munca cinstita, ci doar egali. Mai bine zis, nimeni din afara clientelei politice n-are voie sa se imbogateasca. Proprietatea este coloana vertebrala a societatii in capitalism, nu la noi.
La noi, daca un proprietar are doua locuinte si una e casa de vacanta, trebuie sa mai dea un bir statului drept multumire pentru dubla impunere, dupa ce castigul ii fusese deja impozitat. Pentru roman nu ramane decat o alternativa: ori se resemneaza sa nu mai fie destept, sa castige cat mai putin ca sa nu aiba probleme, ori emigreaza acolo unde casele de vacanta si masinile nu sunt interzise, practic, prin fiscalitate. Daca nu poate pleca, sta la bloc si asteapta ajutor de la stat pentru plata facturii de intretinere - n-au decat sa achite la zi desteptii care stau la casa.
La noi, statul si-a dat seama ca grosul populatiei, din care 6 milioane de pensionari, a intors deja burtile in sus de-atatea taxe si impozite. Prin urmare, se intind tentaculele fiscale spre clasa de mijloc - bancuri mai rare, dar cu pesti mai satiosi. Ideea e clara: fiindca microintreprinderile aveau curajul sa fie profitabile doar oferind pietei ceea ce cere, li se vor majora impozitele, ca sa le vina mintea la cap patronasilor ca nimeni in tara asta nu se poate imbogati fara voie de la stapanire. Iar cu fumaritul, li se mulg icrele si pentru casele deja agonisite.
Nici asta nu va tine prea mult. Ce ne facem dupa ce din obleti vor ramane doar oasele, iar crapcenii vor fi fripti si mancati? Se va pescui, in sfarsit, la rapitorii mari din clasa capitalistilor fara capital sau li se va intinde tot momeala fara carlig a reesalonarilor si se va da cu harponul spre malul celalalt al Dunarii, in Bulgaria? Deocamdata, bugetul ramane acelasi ceaun cu ciorba pescareasca, in care se arunca tot ce pica in carlig si se ia cu polonicul, fiecare cat apuca.
Mai spre izvoarele Dunarii, la nemti, se procedeaza riguros. O cheltuiala se face dintr-o sursa bine stabilita si numai in masura incasarii venitului respectiv. Se porneste de la principiul ca daca un impozit se cheama intr-un anume fel - taxa pentru plachie - nu se cheltuieste pentru felul al doilea, saramura.
Din nefericire, in delta, unde fluviul cloceste alene inainte sa ajunga in mare, rigoarea este inlocuita cu solidaritatea. Solidaritate doar la furnizarea de bani statului, nu si la redistribuirea lor. De-aia nici nu se strange destul, nici nu se redistribuie nimic. Statul crede ca prostului nu trebuie sa-i furi caciula, fiindca si-o pierde singur. Numai ca tocmai aici nu se intalneste guvernarea cu populatia, ca hotul cu prostul.
Oamenii s-au prins ca protectia sociala e mai mult reclama, iar statul stie ca n-are ce sa ofere, cata vreme economia subterana trece pe sub ochii ingaduitori ai santinelelor fiscale. Si atunci, firmele si cetatenii zvacnesc ca zvarlugile din calea sticlelor cu carbid azvarlite cand si cand de braconierii cu acte de administratori ai baltii.