Zilele trecute am avut o intalnire cu o prietena
de-a mea, tractorista ca si mine, colea, intr-o carciuma din buricua€™ targului. Venise din Anglia, unde s-a stabilit acum muuuulti ani, intr-o vizita oficiala de prietenie, in tara noastra, Republica Romania, ca sa-si vada parintii si prietenii si colegii, cat si alti oameni buni. Ei, treaba e ca prietena asta a mea mai are o prietena, extrem de inimoasa. Genul doritor sa te-ajute chiar daca tu nu i-o ceri, genul care aproape ca te obliga sa-i accepti ajutorul, ca altfel scoate bazooka si te sparge la nas.

Prietena prietenei mele aproape ca a obligat-o pe G. (tractorista in cauza) sa-si faca un control ginecologic la unul dintre spitalele romanesti. Invatata cu spitalele britanice, G. (romanca, altfel) mi-a descris socata o situatie cu care oricine altcineva dintre noi e mai mult decat obisnuit. Pentru ea, jegul de pe culoarele spitalelor era ceva strigator la cer ""pentru o tara care se zbate sa intre in Europa"". Cu ochii beliti cat cepele, mi-a povestit cum doctorita a intarziat trei sferturi de ora si cum a chemat-o pe ea mai intai, punand-o in situatia cel putin jenanta de a trece peste rand, de a intra, cum ar veni, prima in cabinet. Mi-a povestit apoi cum asistenta si doctorita s-au crizat amandoua, instantaneu, cand au vazut frotiul: ""Bine c-ati venit, ca altfel nu stiu ce s-ar fi putut intampla"". Apoi
mi-a povestit cum au chemat-o, cu durere-n glas si cu teroarea crispata pe figuri, a doua zi, sa-si ia rezultatele analizelor. Cum a dormit de prost in noaptea urmatoare. Cum si-a imaginat c-o sa moara lent, in chinuri groaznice. Cum s-a imaginat cu parul cazut in urma sedintelor de chimioterapie. Un fel de Am...lie Poulain pe care-o busea plansul gandindu-se cat e ea de buna. Cum o sa fie lumea fara ea. Cum or s-o planga toti oamenii. Cum or sa se faca emisiuni in direct in care sa se infiereze sistemul sanitar romanesc si in care or sa se traga semnale de alarma. A avut, oricum, timp berechet sa-si imagineze tot felul de scenarii, pentru simplul fapt ca doctorita intarziase din nou, de data asta doar o jumatate de ora.
A fost invitata in cabinet, desi pe masa, cracita, statea o doamna, iar pe pat statea intinsa, semidezbracata, o alta. De fata cu cele doua, i s-a comunicat ca n-are nimic si ca o suspectasera, intr-adevar, de cancer. Ca putea sa plece linistita inapoi in Anglia, ""va multumesc, doamna"", ""va multumesc si eu, doamna Smith, sa stiti ca m-ati nimerit cu uischiul asta, e uischiul preferat al sotului meu"", ""ma bucur mult"", ""la revedere"", ""la revedere si va mai asteptam"". Venita din partea unei doctorite, acest ""va mai asteptam"" suna foarte naspa. Mai lipseste ca, la intrarile tuturor spitalelor, sa fie instalate pancarte mari pe care sa scrie ""bine ati venit"", urmat de un ranjet diabolic.