Asa cum am mai scris, scena de miercuri, 24 mai 2006, furata de Traian Basescu, fara s-o stie, din finalul piesei lui Delavrancea ""Apus de soare"" (Stefan cel Mare se ridica de pe patul de operatie pentru a regla cu sabia trebile Moldovei), a fost momentul de rascruce al raportului de forte dintre presedinte si premier.
Epuizat politic, dar si luat prin surprindere de initiativa surpriza a adversarului, Calin Popescu Tariceanu a acceptat ipostaza impusa de Traian Basescu: un fel de Constantin Dascalescu al lui Nicolae Ceausescu.
Intuind realitatile, presedintele a preluat initativa strategica.
Asemenea rusilor la Stalingrad, in iarna lui 1942.
Dupa ofensiva dezlantuita pe intreg frontul de Est, nemtii au mai opus rezistenta, au lansat chiar si contraatacuri, initiative tactice, dupa cum ar spune specialistii in razboaie.
Toate insa, fara efect asupra initiativei strategice trecute in mainile sovieticilor, dupa un an si ceva de retragere pana aproape de suburbiile Moscovei. Asemanator se vor petrece lucrurile si in razboiul dintre premier si presedinte. Pana la raportul de tara, Calin Popescu Tariceanu a avut initiativa strategica. Luat prin surprindere de contraatacul de amploare lansat la Marele Cartier General din Palatul Victoria, Traian Basescu a dat inapoi pe toate fronturile: si pe cele ale anticomunismului; si pe cel al anticoruptiei; si pe cel al serviciilor secrete.
Gripa aviara a dus la preluarea initiativei strategice de catre Traian Basescu.
E o surpriza?
Evident, nu.
Era de asteptat.
Traian Basescu a avut din start, de partea sa, viata. Viata care cauzeaza crize (inundatii, aviara), dezastre, rupturi politice. Nu i-a ramas decat sa astepte momentul propice, multumindu-se sa duca impotriva lui Calin Popescu Tariceanu un razboi de uzura: dezvaluiri publice, lansarea lui Stolojan.
La randu-i, Calin Popescu Tariceanu avea, din start, toate conditiile sa piarda. E in fruntea unei administratii fanarioto-comuniste. Spre deosebire de Adrian Nastase, nu are arma principala de punere la lucru a acestei administratii: frica. Administratia e impartita intre partidele din Coalitie. Calin Popescu Tariceanu se confrunta cu harababura din Alianta, din Coalitie si din PNL.
Crizele presupun autoritate. Ce autoritate poate impartasi premierul fata de ministrii PD? Era de asteptat rasturnarea si pentru ca premierul, guvernul, Coalitia au ajuns la finele energiei politice. Dupa un an si ceva de guvernare confruntata cu dificultati infernale, actuala Coalitie de la putere e sleita: politic si moral.
Dupa Raportul de tara s-ar fi impus masuri radicale, spectaculoase (restructurare, remaniere), in stare sa redea, daca nu suflul initial, atunci macar un minimum de speranta populatiei.
Nu de alta, dar orice schimbare da unui regim inca o perioada de amanare a scadentei. Guvernul Calin Popescu Tariceanu e in agonie. A supravietuit surprinzator de mult daca ne gandim ca primul guvern CDR, cel al lui Victor Ciorbea, confruntat cu dificultati mai mici decat cele care au erodat guvernul Tariceanu a rezistat doar un an si trei luni (11 decembrie 1996-30 martie 1998). Actualul guvern a fost instalat la 28 decembrie 2004. Suntem la finele lui mai, 2006. A supravietuit deja un an si cinci luni. A supravietuit e un fel de a spune. De fapt, e mort demult!
Preluarea initiativei strategice se vede deja din miscarile lui Traian Basescu.
Dupa ce s-a comportat ca un Mai mai mult decat prim-ministru, presedintele a creat la Elias un sediu guvernamental paralel cu sediul din Victoria. Au fost chemati la raport primarul General si primarii de sectoare din Bucuresti. A fost chemat la Raport ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre.
De remarcat un fapt uluitor. Toate aceste momente de amestec in treburile Executivului, de preluare practic a prerogativelor lui Calin Popescu Tariceanu, se definesc prin lipsa oricarei preocupari de pastrare a aparentelor. Presedintele da cu tifla Constitutiei. Presedintelui putin ii pasa ca-l pune pe premier intr-o postura mai mult decat jalnica.
Ba mai mult, Traian Basescu se straduieste din rasputeri ca preluarea Executivului de catre domnia sa sa fie cat mai ostentaitva cu putinta.
De ce?
Traian Basescu joaca la doua capete.
Amandoua castigatoare.
Au fost luate in calcul doua posibilitati de reactie:
1) Calin Popescu Tariceanu interzice unui ministru PD sa mearga la Elias. Nu-i exclus ca asta sa provoace mult asteptata criza politica. PD se burzuluieste, ameninta cu iesirea de la guvernare sau chiar iese.
2) Calin Popescu Tariceanu tace malc.
Situatia sa e atat de penibila in umilirea zilnica incat nici nu mai e nevoie sa demisioneze.
A devenit un prim - ministru care prinde fluturi.
In martie 1998, PNTCD a avut taria de a renunta la premierul Victor Ciorbea.
Va avea PNL taria de a renunta la premierul Calin Popescu Tariceanu, in mai, 2006?