Pentru un contrabasist, Nini era exagerat de frumos.

Nu ca pianistii ar trebui sa fie mai frumosi decat contrabasistii, dar toate femeile il intrebau de ce nu se facuse pianist, ca sa cante Chopin, sau violonist, ca sa cante Paganini. Impresarul, care-l plimba de la o orchestra la alta prin Italia, avea mari probleme cu dirijorii. Publicul
n-avea ochi decat pentru Nini, iar unele cucoane mai bogate se obrazniceau si il invitau sa cineze intim cu ele. Pentru un contrabasist atat de frumos, Nini era exagerat de sfios. Sau poate ca era prost, fiindca nu intelegea ce voiau fameile bogate de la el. Se indopa, spunea ""Mersi"" si o stergea repede la hotel, fapt care-l facea pe impresar sa turbeze. Ca gigolo, Nini ar fi castigat mai mult. Ca gigolo insa care sa nu aiba unde fugi. ""Te bag intr-un trio - i-a zis impresarul - sau intr-un cvartet si cantam pe un transatlantic. Ne umplem de bani. Dar nu mai fi rigid. Daca te invita o turista la ea in camera, nu te grabi ca tontua€™
sa-i canti la contrabas.""
Putini stiu ca exista si concerte pentru contrabas si orchestra. Si chiar piese pentru contrabas solo. Asa cum unii se nasc pianisti, Nini s-a nascut contrabasist. Pe vapor, din cabina lui Nini razbateau sunetele grave si profund masculine ale instrumentului, lucru care pe americance in special le atingea direct la simtul practic si se duceau glont la impresar ca sa-l intrebe ""How much?"". Nici ceilalti interpreti din cvartet nu erau urati, asa ca rareori se intampla sa-si duca programul pana la capat. Mai ales ca transatlanticul era plin de grupuri de pensionare care, dupa obiceiul de dincolo de Atlantic, socoteau ca o data cu iesirea la pensie capatau si dreptul de a gusta din toate placerile vietii. Indeosebi din acelea pentru care nu avusesera nici timp si nici bani la tinerete.
Cand venea acasa, la parintii lui din Rucar, Nini se lungea intai in pat cu mainile sub cap si privirea in tavan si nu scotea o vorba ore intregi. Taica-su si maica-sa numarau dolarii si se minunau ce bine se castiga in Italia cu contrabasul, iar Nini se inchidea, dupa ceasurile de meditatie, in baie si se freca pe tot corpul cu buretele pana ce devenea cafeniu ca si contrabasul. Apoi mergea la biserica si se spovedea. ""Dumnezeu, baiete - ii spunea popa - , pe babele alea o sa le arza in flacarile iadului. Daa€™ macar te plateau bine?"" Intr-o zi, primarul, care aflase de la popa cum statea treaba cu muzica pe transatlanticele cu bogatasi,
l-a abordat pe Nini ca intre barbati: ""Vorbeste cu omul tau, poate vrea sa ia si formatia noastra de fluierasi. Ii cunosti doar, ca ti-au fost colegi la elementara. Sunt baieti curati, sanatosi, capabili. Decat sa-i trimit la cules capsuni, mai bine pe vapor."" ""E nevoie de muzicanti cu studii superioare"", a zis, in felul sau, sfios, respectuos cu sefii si cu varstnicii, Nini. Primarul s-a uitat lung la Nini si a dat a paguba din cap: ""Ce studii superioare, ma? Pentru treaba aia iti trebuie diploma? Daa€™ ciufute mai sunt americancele!"".