Fara sprijinul Uniunii Sovietice Miscarea de partizani din timpul razboiului a adus Partidului Comunist din Iugoslavia o imensa popularitate. Legitimat de luptele victorioase purtate pentru eliberarea tarii, PCI nu va intampina mari dificultati in a ajunge la guvernarea tarii. Este singurul caz european (cu exceptia Albaniei) in care comunistii ajung la putere fara sprijin sovietic. Iugoslavia reprezinta un caz special de preluare a puterii de catre Partidul Comunist. Asemanari pot fi facute numai cu Albania si cu China. Aici, influenta sovietica a fost mult mai redusa decat in celelalte state, comunistii iugoslavi reusind sa ""se descurce"" singuri. MISCAREA DE PARTIZANI. Ocuparea Iugoslaviei de trupele naziste a dat nastere unor miscari de partizani foarte puternice. Acestea s-au organizat rapid in jurul comunistilor care au canalizat forta numerosilor voluntari. ""Prost organizati, afirma comunistul Milovan Djilas despre partizani, au fost imediat integrati de comunisti. Desi nu toti fusesera de acord cu aceasta conducere, nimeni nu s-a simtit destul de puternic sa o puna sub semnul intrebarii. Comunistii erau nu numai singura forta organizata, ci si o forta noua si necompromisa."" Rezistenta pe care miscarea de partizani reusise sa o opuna armatei de ocupatie si victoriile inregistrate pe campurile de lupta neconventionale au adus prestigiu intern si international comunistilor iugoslavi. Razboiul legitimase Partidul Comunist Iugoslav si pe liderul sau Iosip Broz Tito, a carui popularitate devenise de necontestat. Dintr-un partid redus numericeste (12.000 de membri in 1941), Partidul Comunist Iugoslav devine un ""partid de masa"": 140.000 de membri in 1945; 470.000 de membri in 1948. ADVERSARI POLITICI. Paralel cu miscarea de partizani condusa de Tito a activat si miscarea ""cetnicilor"" condusa de generalul Draza Mihailovic. Gruparea cetnicilor reunea fosti militari ai armatei iugoslave care nu fusesera dezarmati de Germania nazista. Acestia s-au reorganizat si duceau lupte de gherila impotriva ocupantilor nazisti. Aceasta din urma a fost mult timp singura sustinuta si recunoscuta deopotriva de occidentali (a ajutat la evacuarea pilotilor americani si britanici nevoiti sa se catapulteze deasupra teritoriului iugoslav) si de Stalin. Inainte de terminarea razboiului, intre cele doua miscari a izbucnit un razboi civil, din care Tito a iesit victorios. Seful comunistilor iugoslavi si-a capturat opozantul in martie 1946. Peste patru luni, Draza Mihailovic a fost executat. Faptul a fost intampinat cu mari rezerve de multi sarbi. In consecinta, liderul iugoslav decide peste trei luni condamnarea la 16 ani de inchisoare a croatului Alojzije Stepanic. Acesta era arhiepiscopul romano-catolic din Zagreb, care avusese un comportament duplicitar in timpul razboiului. El ""incurajase"" convertirea fortata a ortodocsilor la catolicism, marea majoritate a sarbilor fiind ortodoxa. De aceea pentru ei, Alojzije Stepanic era un simbol ce amintea de masacrarea crestinilor care refuzau convertirea la catolicism. MANEVRE ELECTORALE. Chiar daca, in fapt, conducea deja cu mana forte Iugoslavia, Tito a fost ""sfatuit"" de Stalin sa formeze un cabinet de uniune, care sa organizeze alegeri. Guvernul a fost insa compus aproape integral din comunisti (23 din cei 25 de ministri). Alegerile, desfasurate in noiembrie 1945, au dat castig net de cauza Frontului Popular Iugoslav (denumirea sub care PCI a candidat). Pentru Camera Federala, Frontul a ""intrunit"" 90,5% din voturile valabil exprimate, iar pentru Camera Nationalitatilor 88,7%. Cu toata popularitatea de care se bucura, Tito nu dorea insa sa riste. De aceea a hotarat ca in centrele de votare sa fie instalate cate doua urne de vot: una a Frontului si ""o urna de opozitie"". Putini au fost cei care au indraznit sa se opuna ""pe fata"" noului regim. TITO, REFORMISTUL. Primele masuri pe care le adopta guvernul rezultat in urma alegerilor imita formal structura de conducere sovietica: constituirea unei adunari bicamerale, constitutia federal-republicana. Tito nu subestima influenta si puterea Uniunii Sovietice. Dar comunizarea Iugoslaviei fusese opera exclusiva a Partidului Comunist Iugoslav, incununata la 29 noiembrie 1945 prin proclamarea Republicii Populare Federative Iugoslavia. Tito se va angrena intr-un amplu proces de reformare socialista a societatii iugoslave prin impunerea colectivizarii, aplicarea sistemului economiei centralizate, dar face si investitii masive pentru dezvoltarea industriei si a comertului. Pe de alta parte, a dovedit tact in conducerea statului federal, stat in care susceptibilitatile etnice si culturale erau profunde. Printre altele a permis revenirea la denumirile etno-istorice ale republicilor iugoslave, care fusesera suprimate in 1929. Aceasta decizie a multumit pe toti etnicii statului iugoslav, fie ei sarbi, croati sau macedoneni. DINAMICA
""Capturarea puterii politice si a statului iugoslav de comunisti fiind simultana cu razboiul, revolutia lor postbelica a fost aplicata imediat in domeniile economic si socio-cultural. Acest lucru a antrenat nu numai dirijarea centralizata a economiei, ci si investitiile masive, insotite de nationalizarea extensiva a acestora"" - Joseph Rothschild DIN EPOCA