Fostul presedinte german, Roman Herzog, considera Romania si Bulgaria inca nepregatite pentru a adera la 1 ianuarie 2007. La numai o saptamana de la raportul de monitorizare al Comisiei Europene, care a amanat ""cel mai tarziu pentru inceputul
Fostul presedinte german, Roman Herzog, considera Romania si Bulgaria inca nepregatite pentru a adera la
1 ianuarie 2007.


La numai o saptamana de la raportul de monitorizare al Comisiei Europene, care a amanat ""cel mai tarziu pentru inceputul lunii octombrie"" recomandarea privind data aderarii Romaniei si Bulgariei la UE, noi critici la adresa celor doua state au venit dinspre Germania. Astfel, intr-un interviu care va fi publicat astazi de revista Focus, fostul presedinte german Roman Herzog declara ca aderarea celor doua tari in 2007 este ""un scandal si o imensa farsa"", deoarece ele au inca multe probleme de rezolvat pana sa li se alature celorlalte 25 de state membre. Fost presedinte conservator in perioada 1994-1999, Herzog, in varsta de 72 de ani, a tinut sa sublinieze faptul ca el nu se opune aderarii Romaniei si Bulgariei, ba chiar le considera ""binevenite in Uniunea Europeana"". Totusi, spune el, cele doua state ""trebuie mai intai sa isi indeplineasca obligatiile"", relateaza Agentia France Presse.
LA OBIECT. Fostul presedinte german se intreaba de ce se stabilesc criterii prealabile aderarii ""daca nu exista obligativitatea de a le respecta"". De aceea, Herzog cere ca Sofia si Bucurestiul sa nu adere la Uniune ""decat atunci cand vor indeplini criteriile"". In plus, remarca fostul presedinte, se pare ca tratamentul prea binevoitor din partea Bruxellesului de care beneficiaza cele doua tari este un motiv care conduce la cresterea neincrederii cetatenilor in Uniunea Europeana si una dintre cauzele respingerii Constitutiei europene in Franta si Olanda.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.