Motto
Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.
Mircea Badea, realizator TV Mai sus de Padurenii de Jos, la Padurenii de Mijloc se filmeaza ""Pana la capat"", pelicula americana despre razboiul unui fermier din Vestul salbatic cu banditii care-i voiau pamantul. Potrivit scenariului, banditii navalesc asupra gospodariei si masacreaza vacile, gainile, cocosii, porcii, ba chiar si un curcan, pe care fata fermierului, singura la parinti, il indragise nespus. Pentru producatorii americani, chestia cu masacrarea a devenit o problema insolubila de cand in SUA, dar si in tot Vestul a intrat in vigoare Legea ocrotirii animalelor in timpul filmarilor. Totul a pornit de la un film de mare succes, in care un calator prin jungla, un calator american, desigur, se lupta cu un piton care i se in-colacise de gat cu scopul evident de a-l hali. Eroul face un efort supraomenesc si se elibereaza de sarpe, sugrumandu-l cu mainile sale slabute, delicate, de ins care scrie versuri pe furis. O organizatie de protectie a animalelor impotriva sicanelor din partea omului porni o virulenta campanie de interzicere a filmului pe motiv ca sarpele fusese stresat. - Bine, bine, replicara producatorii, dar nu l-a omorat, a fost doar un trucaj strangerea cu mainile si aruncarea lui pe pamant, ca si cum ar fi fost omorat. - Nu conteaza, au raspuns liderii Organizatiei, nu numai ca l-ati stresat, dar, mai grav, i-ati afectat imaginea. Pitonul si-a castigat cu greu, de-a lungul istoriei, faima de sarpe puternic, infricosator chiar. Rapus de un sfrijit cu ochelari, care n-are muschi nici sa aprinda aragazul - afirmau membrii Organizatiei - , pitonul a fost facut de ras in fata intregii lumi. Nu numai ca-l dispretuiesc acum oamenii, care se temusera de el de moarte, dar si animalele mai mici din jungla nu-i mai arata pic de respect si, cand trece falnic, deoarece habar n-are de tampenia celor de la Hollywood, iepurii scot limba la el, iar antilopele, pufnesc in ras, ducandu-si mana la gura, fireste, pentru ca sunt fiinte educate. Ca sa scape de amenda, producatorii se gandira sa anunte o continuare a filmului, un fel de partea a doua, in care sfrijitul era sugrumat de un alt piton, mult mai mic decat primul, si infulecat pe nemestecate. Avocatii Casei de productie semnalara insa ca puteau declansa reactia Organizatiilor de protectie a intelectualilor, ceea ce le-ar fi adus o noua amenda, fara a se garanta ca scapau de prima. Astfel ca producatorii nici nu se mai ostenira sa se apere, platira amenda la care-i condamna instanta si se reprofilara pe filme porno, unde nu se puteau astepta la proteste ale organizatiilor nonguvernamentale, din simplu motiv ca membrii acestora ar fi trebuit sa recunoasca pe fata ca se uita la astfel de pelicule rusinoase. Invatand lectia, producatorii americani au pornit in cautarea tarilor unde nu s-au introdus inca legi aspre de protectie a animalelor. Romania e una dintre ele. Si cum mai sus de Padurenii de Jos bantuie saracia lucie, realizatorii lui ""Pana la capat"" au gasit locul ideal de filmare: pe malul raului, cum treci podul de lemn, care sta sa cada. Asupra intregii zone instalarea echipei de filmare a avut un efect mai mult decat benefic. Satul Padurenii de Mijloc n-avea curent electric, n-avea cismele, localnicii foloseau lampa cu gaz (gaz aveau destul, de cand pe malul celalalt se ridicase un depozit de petrol lampant, din care se putea fura in voie). Producatorii nu trebuie sa plateasca folosirea peisajului in alte scopuri decat delectarea la finele saptamanii, oamenii din zona se multumesc cu putin si, ceea ce e mai important, n-au auzit in viata lor de contracte de munca. Astfel, americanii si-au putut permite sa traga lumina pentru intregul sat, sa vare telefonie fixa si mobila, sa amenajeze o retea de cismele viu colorate, de robinetele carora o cunoscuta firma de ceasuri elvetiene a atarnat placute publicitare la marci de peste zece mii de euro. Multi au cunoscut din interior societatea americana, dat fiind ca actorii, de stanga fiind, organizeaza zilnic manifestatii de protest impotriva politicii razboinice a administratiei, mitinguri la care sunt chemati sa strige lozinci si sa agite pancarte cu presedintele american - in chip de nasos mincinos - si cei din sat. Cand incepura filmarile propriu-zise, mai precis cand se ajunse la masacrele comise de banditi, administratorii descoperira ca aveau nevoie de oratanii si din satele inconjuratoare. Dupa doar doua filmari de noapte (banditii navaleau noaptea!), in sat n-a mai ramas nici o oratanie. Vestea ca se cauta si se cumpara animale si pasari (americanii includeau in pret si o suma menita a acoperi partial suferintele sufletesti provocate de pierderea animalului indragit) a starnit valva in toate satele din jur. Mai ceva ca pe vremea tatarilor, din fiecare sat s-au urnit caravane lungi si obositoare de vaci, de gaini, de curcani si bibilici. Toti s-au pus pe asteptat, intr-o coada imensa, la poarta taberei unde avea loc o prima selectie. Un ins din Florestii de Campie se aseza la rand cu un strut pe care-l primise cadou de ziua lui de la fiica-sa, emigrata in Australia. Dar sefii echipei il trimisera inapoi, nu fara a-l rasplati pentru efort cu o palarie de cowboy. Omul o lua, intelegand ca strutul nu putea fi cumparat, deoarece in Vestul salbatic oricat de salbatic ar fi fost, nu cresteau struti, nedumerit insa daca palaria era pentru el sau pentru pasare. De dimineata pana noaptea tarziu urca spre munti convoaiele, pornind din satele din jur mai intai, din satele tot mai departate mai apoi. Nu se stie despre ce-i vorba. Despre o noua revolta spontana sau despre o evacuare fortata.