""Vremurile astea... sunt cam prafuite""
""Maine imi doresc ca vremea sa nu fie cum sunt vremurile. Pentru ca eu cred ca vremurile astea nu sunt bune, sunt cam prafuite. Sincer sa fiu, habar n-am ca au trecut anii astia. Nu m-am gandit niciodata ca am 20 de ani, 30, 45, Doamne ajuta, 60! Ba chiar mai mult, dupa adolescenta, asa am inceput sa uit ca e ziua mea. Tocmai de asta nu mi-am organizat ziua intr-un fel anume niciodata. Oamenii vin pur si simplu, ca si cum ar fi o zi obisnuita, pentru ca aproape in fiecare zi e cineva la noi. E drept, la 19 mai se aduna ceva mai multi. Urasc lucrurile organizate. Intotdeauna cele mai bune petreceri mi s-au parut cele spontane. Sincer sa fiu, eu nu fac niciodata bilanturi. De asta probabil ca nici nu simt ca am imbatranit sau ca au trecut anii si nu intru in panica atunci cand simt ca ma dor salele sau un picior. Mi se pare firesc ca oamenii in jurul meu cresc, se ingrasa, incaruntesc. Mie, in general, lucrurile mi se intampla. Faptul ca lucrez in spatele unei emisiuni, ca sunt distribuit intr-un film, ca cineva ma cheama sa prezint un eveniment sau ca Lori vrea sa colaboreze cu mine la textele pentru «Jamparalele» sunt lucruri care mi se intampla pur si simplu. Trebuie sa ai talent ca sa prezinti vremea? Da. Cred ca trebuie sa ai talent ca sa faci orice. Din pacate, acum, pentru ca am plecat din teatru, joc absolut ocazional. Nu pot sa spun ca sunt disperat dupa teatru, pentru ca nu e asa, dar am momente in care imi lipseste foarte mult. Actoria si teatrul nu sunt ca mersul pe bicicleta. Din pacate, se simte lipsa contactului cu scena. Am foarte multi autori preferati, insa nu pot sa spun ca am autori preferati din ce s-a scris. Am autori preferati din ce-am citit, asa ca n-am sa dau nume, ca sa nu-i lezez pe cei pe care nu i-am citit, din vina mea, bineinteles. Imi doresc foarte mult sa scriu un scenariu. Fie el de teatru sau chiar de film sau sitcom. Am cateva idei, dar nu a venit inca momentul sa le pun pe hartie. Poezie, in adevaratul sens al cuvantului, nu scriu. Mai fac rime din cand in cand, dar asta nu se poate numi poezie. Cele doua personalitati care mi-au marcat existenta sunt maestrul artei scenice, Dem Radulescu, si maestrul artei culinare, Radu Anton Roman. Amandoi sunt, pentru ca n-am sa zic niciodata au fost, fabulosi ca personalitate. Inimitabili, desi multi incearca si vor mai incerca de acum inainte sa-i imite, sunt doi oameni care au reusit sa lase urme grele si adanci in cultura romaneasca. Amandoi au trait din plin si traiesc in continuare prin noi si prin ceea ce au lasat in urma. Tocmai asta ii aseamana, faptul ca sunt foarte putini oameni care reusesc asta. Simt un fior cald in suflet, trup, minte, corp de fiecare data cand ma gandesc la ei, si fiorul acesta tine locul fiecarei amintiri in parte, de orice fel ar fi ea...""