Cum era de asteptat, mult atatatorul Raport al Comisiei Europene ne-a dat un verdict la jumatatea drumului dintre extaz (recomandarea de admitere la 1 ianuarie 2007) si agonie (amanarea admiterii pentru 1 ianuarie 2008).
Verdictul e oarecum paradoxal: amanarea verdictului! El va isca pe malurile Dambovitei politicianiste controverse patimase privind semnificatia de ansamblu. Se va pune din nou o intrebare cu care ne-am intalnit si in 2003, cand raportul de monitorizare a dat un verdict asemanator in ce priveste economia de piata in Romania. E un succes sau un esec? Sa luam paharul de sampanie sau paharul de agurida? O apreciere a verdictului trebuie sa tina cont de urmatoarele elemente:
a) decizia finala va fi luata doar de Consiliul de Ministri din 16 iunie 2006. Din practica de pana acum, e greu de crezut ca acest organism politic al Uniunii Europene va inclina balanta spre pozitivul absolut. Nu ne putem astepta asadar ca, dupa ce Comisia a amanat verdictul, lasandu-ne un nou ragaz pentru a ne face temele, Consiliul de Ministri sa recomande verdictul de admitere la 1 ianuarie 2007. Daca organismul condus de Olli Rehn nu prea depinde de electoratul national, Consiliul de Ministri e dependent de opinia publica din marile tari europene. Care opinie publica a fost suficient pregatita pentru a se intreba ce cauta in UE Romania si Bulgaria.
b) asteptarile noastre de pana acum sedeau sub semnul optimismului absolut. Cu putin timp in urma, la Bucuresti se faceau calcule politice specifice celor care s-au vazut cu sacii in caruta.
Stirile privind un Raport pozitiv, venite de la Bruxelles, nu erau false. Nici autoritatile romane nu manipulau proclamand incheierea emotiilor nascute din incertitudine a datei. Ce s-a intamplat intre timp de s-a ajuns la amanarea verdictului asteptat?
La Bruxelles a avut loc o schimbare de atitudine. Una care ar putea fi rezumata aproximativ intr-un rationament. Nici n-am apucat sa dam ca sigura data aderarii, si cei de la Bucuresti s-au si apucat sa se joace de-a instabilitatea politica. Fara nici un termen in realitate - nu sunt miscari de strada spectaculoase, n-a avut loc o prabusire a Puterii in sondaje, Coalitia de guvernare nu e zguduita de nici un scandal politic si deja se pune problema schimbarii guvernului. Orice schimbare de guvern implica o perioada de framantari politice interne. Care fac ca atentia sa se deplaseze de la osardia pentru indeplinirea conditiilor de aderare spre spectacolul de combinatii si controverse tipic prabusirii guvernului anterior si formarii celui nou. Un spectacol ce poate lua accente dramatice in conditiile Coalitiei de nici cal, nici magar ajunse la putere dupa alegeri. O schimbare de guvern in imprejurarile ce se anuntau deja - motiune de cenzura introdusa netam-nesam de PSD, eventualitatea unui guvern minoritar, dificultatile de a incropi o noua majoritate parlamentara - ar fi extrem de grava.
Cum putem noi sa-i obligam a se intoarce la marile probleme ale pregatirii pentru UE? - se vor fi intrebat oficialii europeni, nelinistiti si gratie activitatii din culise a lui Calin Popescu Tariceanu pe la Bruxelles pentru a obtine verdictul de azi: verdict care-i asigura supravietuirea la putere in ciuda cruciadei pornite impotriva sa de Traian Basescu.
Luandu-le posibilitatea de a se crede deja cu sacii in caruta!
E un rationament posibil, daca nu chiar cert, daca ne gandim ca tot ce s-a facut pana acum la Bucuresti pentru integrare n-a fost urmarea unei firesti seriozitati a autoritatilor, ci urmarea biciului tinut la spate de Uniunea Europeana.
Or, din cate isi da seama oricare roman lucid, tot ceea ce s-a intamplat in ultimul timp in Romania in materie de instabilitate politica n-a putut decat sa intareasca la Bruxelles convingerea ca e nevoie sa ni se arate mai departe biciul.
Amanarea verdictului pentru octombrie face practic imposibila debarcarea guvernului. In orice moment, impotriva unei crize politice mesterite la Cotroceni, Calin Popescu Tariceanu va invoca nevoia stabilitatii politice pentru a ne face temele cu atata sarguinta, incat in octombrie sa primim foc verde de la Bruxelles. A si inceput de altfel aceasta campanie, enuntand sintagma de sorginte carauseasca: nu schimbi caii cand treci raul!
Desigur, din punct de vedere politic, in Romania orice e posibil. E posibil asadar ca Traian Basescu sa nu renunte la vointa sa, clar exprimata pana acum, de a-l debarca pe Calin Popescu Tariceanu. E posibil insa, dat fiind cunoscutele sale instincte de supravietuire politica, sa se resemneze si sa ajunga nu numai la un armistitiu, dar si la o colaborare cu premierul.
Raportul din 16 mai e o provocare pentru Romania. In egala masura, si o provocare pentru omul politic Traian Basescu.