Daca binevoiti sa va aduceti aminte, in deceniul noua - negru ca o vagauna - al veacului trecut se nascuse in dulcele targ al Iesilor o surprinzatoare maniera de a gandi si actiona textuant, insurgenta (pentru ca libera, relativizanta, erudita la modul jubilativ) si captivanta la lectura.

Ucenicind cu spor bibliografic si autoformativ fie in jurul istoricului Alexandru Zub, la Institutul Xenopol, fie la Filologie, in preajma lui Alexandru Calinescu, piata literara s-a trezit dintr-o data cu o invazie de carturarie mucalita, inteli-genta asociativa si ironie coroziva, intr-o eseistica lucrata pe tipare de ars combinatoria. Nume precum Luca Pitu, Sorin Antohi, Liviu Antonesei, Dan Petrescu, Andrei Corbea (dar si Alina Mungiu cu falanga reportericeasca de la ""Opinia studenteasca"" ori critica literara si de idei de la revista Dialog) fiind - atunci ca si azi - radicale energii pulsatile in plan cultural (si nu numai).
Printre ei, Valeriu Gherghel, redactor-sef adjunct al Opiniei studentesti din 1983 pana in 1989, profesor asociat din 1993 la Universitatea Al. I. Cuza din Iasi, doctor in filosofie, voluptuos degustator de istoria ideilor, bibliofag inrait si ghidus glosator de bucoavne stravechi. Un om care nu se sfieste sa debuteze editorial la 50 de ani. ""Porunca lui rabbi Akiba. Ceremonia lecturii de la sfantul Augustin la Samuel Pepys. Eseuri si autofrictiuni (sic) exegetice"" (Polirom) este o suita de treceri si petreceri oblomovian-borgesiene prin istoria cartii si a lecturii, unde ratacim alene sau trepidant de la Vergiliu, Augustin, Sf. Pavel, Platon, Plotin sau Dionisie Areopagitul, la Montaigne, Ab...lard, Tolstoi, Proust, Eco, Barthes si cine mai vrea reveria domniilor voastre.
Lectura solitara si lectura comunitara (""pana la Augustin, dar si mai tarziu, s-a citit cu glas tare. Lectura era o gesticulatie complexa si implica mai intai corpul. Mult timp s-a citit in picioare si uneori in genunchi, ca o penitenta. Astazi se citeste mai cu seama asezat confortabil sau, culmea blasfemiei, culcat. Lectura si-a pierdut cu totul prestigiul...""). De la Cartea cartilor (Biblia) la lumea ca text, cosmosul ca atlas, viata ca biblioteca, destinul ca bibliografie, lectura ca terapie si ceremonial acustic. Casta preoteasca si cititul ritualic, lecturile oracular-initiatice, stiinta de carte ca loja oculta, cartea ca pacatuire, de unde indexul inchizitorial si autodafeurile. Metaforele cartii, alegoriile lecturii si fiinta derivata (""fara cuvinte am fi mai orbi decat cartitele. Aproape tot ce stim despre lume provine dintr-o experienta derivata, care mi se pare mai autentica si mai bogata decat oricare alta forma de a considera universul""). E de ajuns sa citam cateva titluri de capitole - Lectura virtuala, De ce ii citesc pe clasici, Cartea ca ornitorinc, Enciclopedia lui Borges si visul lui Descartes, Don Juan si episcopul Ambrosius, Ingeri, patimi si lupi, Dansul macabru, Indrumari de lectura pentru un vicar imperial, Cum am devenit liber - ca sa presimtim dulceata visarilor solitare gratios insirate aici.
Cat despre titlu, el se leaga de acel mare mister senzualo-textual care este Cantarea cantarilor. Intrigati de incarcatura erotica a poemei, cititorii l-au pus in incurcatura pe rabinul Akiba, cel care, conform uzantelor, nu putea recomanda lectura figurata. O interzicem sau o citim ca atare? Va las sa descoperiti singuri parabola deciziei.