In multe cimitire romanesti bradul impreuna cu stalpul (crucea) de la capataiul mortului formeaza o pereche postuma.

In zonele de campie locul bradului este luat de un pom fructifer, de obicei mar sau prun. Bradul de inmormantare era taiat din padure si adus in sat de sapte feciori care plecau dis-de-dimineata cantand din fluier melodii de jale. In satul Runcu (judetul Gorj), flacaii mergeau insa pe muteste, legati la cap cu cate o naframa. Ajunsi in padure, alegeau un brad tanar, ingenuncheau in fata lui, il taiau din tot atatea lovituri de topor, cati feciori faceau parte din ceata si il aduceau in sat, pe umeri, cu varful inainte. La casa defunctului, bradul se impodobea ca un steag de nunta, cu inelul mortului si batista inflorata, cu flori, panglici si clopotei. Bradul impodobit la inmormantare nu lasa nici un dubiu asupra functionalitatii sale rituale: sot sau sotie postuma a mortului. Mortului si bradului, plecati impreuna in lumea de dincolo, le sunt adresate emotionante cantece rituale. Obiceiul de a pune brad la inmormantarea unei fete sau fecior necasatorit, uneori si la moartea altor oameni, a fost atestat in toata tara. (Profesor Ion Ghinoiu)