Antipudibonderia - Mitul femeii Saint Bernard

Acum vreo cativa ani,
aveam un amic plin de
teorii interesante. Gelutu,
altfel un fin intelectual,
profesor de istoria artei,
avea boala pe femeile imense. El masura in jur
de 1,65 m si il sufla vantul.

Toata ziua-buna ziua il vedeam insa langa niste huidume de femei care te speriau, inalte si grase deopotriva. Gelutu avea un sac de explicatii pentru aplecarea sa catre femeile care semanau cu niste caini Saint Bernard. Era multumit ca il carau acasa, la subrat, atunci cand se imbata cleste. Tineau de cald iarna. Erau mamoase, fidele si protectoare. Lumea il privea cu teama si respect. La capitolul pat imi zicea ca ""atunci cand le f... ai senzatia ca faci baie intr-o piscina cu apa termala sau ca plutesti, la mare, pe o saltea bine umflata"". Intr-o seara, usor euforizat, Gelutu mi-a aratat plin de duiosie ultima lui achizitie, o namila blonda-vopsita si mi-a spus: ""Uita-te ce scumpa e! Ii mai lipseste doar butoiasul cu rom de la gat si poate merge sa salveze oameni pe munti."" Intr-adevar, in cele din urma, doamna de mare tonaj l-a salvat chiar pe Gelu care ajunsese sa aiba un echilibru precar si devenise artagos. L-a remorcat plina de tandrete de o aripa si l-a carmit spre casa, cu aerul ca-si face datoria fata de tara.
Am experimentat
Ma tenta si pe mine sa experimentez ce face Gelu. Intr-o buna seara zaceam cu niste amici la o terasa de pe langa Piata Universitatii. Am constatat ca mi se cam terminasera banii si mai aveam chef sa stau. Undeva, intr-un colt de buzunar, am gasit doua hartii de zece euro, mototolite, ramase acolo de cine stie cand. Am dat fuga la un excheange office din zona. Institutia era pazita de o fiinta tuciurie cu sapca, ghioaga, catuse si o geaca pe care scria Security. La o estimare sumara, avea cam 1,80 m si pe putin 95 de kilograme. Dupa ce am schimbat banii mi-am adus aminte de pasiunile lui Gelutu. Mi-am luat inima-n dinti am atacat frontal. Am invitat femeia bodyguard la o bere sau la o cafea, dupa voie. A ales, bineinteles, berea si-a raspuns cu o voce dogita: ""Vin dupa ce ies din tura. Scap intr-o ora...Is Doinita"". I-am explicat in ce carciuma o sa fiu campat si m-am dus la amicii mei.
Dupa o ora si ceva, am abservat ca un coleg de redactie aflat la masa se uita speriat peste umarul meu. M-am intors, era Doinita in toata splendoarea ei, cu toate efectele mai sus-pomenite la purtator. Am discutat armonios,
mi-a povestit viata ei, cum a fost campioana de junioare la aruncarea ciocanului si s-a ingrasat dupa ce s-a lasat de sportul de performanta, din motive de inima albastra si fiindca nu mai suporta cantonamentele. Mi-a mai spus cum a ajuns sa apere casa de schimb valutar, ca sa stranga bani sa poata face o facultate de sport particulara. Si cum o lauda destul de des seful de tura, pentru ca e vigilenta. De aici pana la un drumusor la
mine-n pat a fost doar un pas.
Prea multe dulapuri
Relatia noastra a decurs vreme de vreo saptamana si jumatate absolut armonios. Doinita bucatarea armonios, foarte condimentat, asa cum imi placea. In pat isi dadea toata silinta sa fie agila si imaginativa, cand gemea suiera ca locomotiva cu aburi a unui tren de marfa. Noaptea sforaia groaznic dar aveam acasa un stoc mare de dopuri de ceara pentru
urechi. Aflam in fiecare seara, la a doua mana, ce probleme mai are, cu barbatul care o infrateste cu podeaua, casiera de la casa de schimb. Ii iesea bine cafeaua de dimineata. Cand mergeam in oras ma simteam in siguranta deplina iar cunoscutii ma priveau cu o combinatie de frica si admiratie, ca pe un dresor de ursi. Ajunsesem
sa-i dau dreptate prietenului meu care umbla numai cu femei masive.
Intr-o zi de marti, cand unii spun ca-s ceasuri rele dar eu nu cred in povestea asta, abia facusem ochi si zaceam in pat, aflandu-ma undeva intre somn si stare de veghe. Doinita, harnica, plecase la bucatarie sa puna de cafea in timp ce eu mai leneveam. La un moment dat, a sunat cineva la usa. Am injurat ca sunt tulburat din reverie si am zbierat catre Doinita sa deschida. Au mai trecut vreo zece minute, timp in care mi-am inchipuit ca sunt intr-un hamac situat undeva intr-o tara calda. Am fost intrerupt de tatal meu, care ma privea contrariat. Adusese o oala cu sarmale din foi de varza, facute de mama, si un borcan cu smantana, al carui continut era facut, cred, de o vaca. Am fost intrebat de catre autoritatea paterna: ""Cine-i dulapul ala care mi-a scrantit mana cand am dat noroc?!"". Toata ziua, la munca, am stat si am cugetat la intrebarea lui taica-meu. Am ajuns la concluzia ca am, totusi, prea multe dulapuri in casa. Incet-incet am inceput sa o raresc cu Doinita, sa nu-i mai raspund la telefoane si sa ""ma dau lovit"" atunci cand insista sa ne vedem. Pana la urma ""relatia"" a decedat pe cai naturale, fara urlete sau farfurii sparte. Din cate am auzit pana la urma Doina s-a maritat cu un inginer sfrijit si mic de statura si a terminat facultatea particulara de sport. Chiar daca toata povestea asta s-a intamplat cu ceva ani in urma, chiar si azi, imi persista pe undeva, printr-o zona a creierasului, ""mitul femeii Saint Bernard"".

---

Despre autor: