Cu ocazia audierilor din ultimul an de la DNA, s-a constatat ca SRI nu doarme si ca poate contribui decisiv la eradicarea coruptiei. Chestiunea a deranjat si nu a produs frisoane numai celor implicati direct in delicte, ci si unui pachet compact de indivizi cu pretentii de oameni de carte, autodeclarati societate civila, cumparati in vrac de combinatorii unor rasunatoare escrocherii financiare.

Asa s-a ajuns la isteria generala de azi, prin care se incearca resuscitarea muribundului CNSAS, se infiinteaza institute care vor impacheta fum, se baga pe gatul parlamentarilor proiecte de legi vadit anticonstitutionale, cum e cea a lustratiei, si se pun la cale tot felul de comitete si comitii pestrite de sinecuristi, destinate sa mai condamne o data la moarte un mort - comunismul. Totul pe baza arhivelor fostei Securitati si in numele unei pretinse revigorari morale a societatii. In fond, fiind vorba despre punerea pe picioare a unei noi politii politice, adaptata multipartitismului din zilele noastre, gata sa fie orientata de cei care finanteaza intretinerea isteriei spre toate azimuturile, in functie de interese conjuncturale sau de perspectiva. Iar in unele cazuri, interesele fiind ale unor grupuri restranse sau strict personale.
ARHIVELE, UN TEREN FRIABIL. In ceea ce priveste arhivele fostei Securitati, daca tot am fost cel dintai care le-a trecut pragul si m-am miscat in ele mult mai lejer decat s-a miscat CNSAS-ul, as avea si eu cate ceva de spus. In foarte multe cazuri, ele nu se constituie intr-un temei pentru verdicte definitive. Intr-un dosar am gasit angajamentul unui poet de a colabora cu Securitatea si, la o distanta de mai multe dosare, am ajuns si la un referat al celui ce-l recrutase, prin care se cerea scoaterea poetului din retea, deoarece, asemeni unui catar, refuza sa furnizeze note informative. Daca cercetarea arhivelor se face in pripa si cu oameni incompetenti, poetul in speta poate deveni oricand victima. In numeroase structuri ale Securitatii s-a constatat ca unii ofiteri cu iuteala de mana, profitand de nebagarea de seama a superiorilor, operau recrutari fictive de informatori, numai pe baza unor date de stare civila obtinute in mod fraudulos. Partea din CIS (Cont Informativ Special) destinata recompensarii acestor informatori intra in buzunarele ofiterilor respectivi, fireste. Intr-o anumita perioada, intreaga comanda a regionalei de Securitate Brasov s-a ocupat cu acest sport, ofiterii ducand-o frateste, din chef in alt chef. Afacerea a fost stimulata si de ideea nefericita a unor sefi supremi ai Securitatii de a fixa subalternilor cifre de plan in materie de recrutari. Apoi, se mintea din greu: un ofiter idiot, acoperit de o functie oarecare pe langa Ambasada romana de la Londra, numai pentru ca fusese tratat cu amabilitate de Ion Ratiu, isi ingaduia sa transmita la Bucuresti: ""Gata, e omul nostru!"". Alti ofiteri inventau comploturi impotriva regimului comunist, in care implicau o suma intreaga de oameni din emigratia romana. Or, de cele mai multe ori era vorba de oameni care nu se intalnisera niciodata pe parcursul intregului lor exil. Etc., etc. Cum sa apreciezi necinstea sau probitatea a sute de mii de oameni pe temeiul unui asemenea balegar?
Normal, intaietatea cu care m-am pricopsit a starnit alergii printre cei care aveau de ce sa se teama. Intr-adevar, prin cercetarea a catorva mii de dosare, fara a cauta vreo persoana anume, am constatat ca cei mai multi informatori ai Securitatii roiau chiar printre cei care se considerau o elita, si dizidenti pe deasupra. Nimic de mirare: bataia pestelui, pentru Securitate, acolo era. Si acei informatori au ramas si in zilele noastre acolo, schimband brusc macazul si coplesindu-ne de 16 ani incheiati cu lectii de democratie. A ajuns sa ne explice cum sta treaba cu democratia pana si o dama pe care Securitatea o varase in patul unui faimos dizident, spre a-l trage de limba. Mai nou, tot cu lectiuni de democratie ne trateaza, intr-un talk-show de noapte al unei televiziuni, si un individ care a colaborat cu absolut toate structurile utilizatoare de informatori: cu contrainformatiile militare, cu Securitatea si cu Militia. Astazi, chiar si el este folosit sa tulbure apele. Ceea ce ma face sa ma destainui cu o seninatate la care nu speram sa mai ajung vreodata: rezervele mele de stupefactie s-au epuizat si asta ma face sa judec lucrurile la rece.
LA NASALIA CNSASULUI. La ora actuala, institutia e numai buna s-o porneasca pe drumul spre cimitir, spre Bellu sau Ghencea. A fost conceputa prost si in mod deliberat a fost dirijata spre scopuri absconse si imorale. La urma urmelor, din cine se compune crema celor deconspirati de CNSAS si atrasi in scandaluri prin hartii zburate din CNSAS sau la sugestia unor membri anume ai CNSAS? Din Dan Amedeo Lazarescu, Mircea Ionescu-Quintus, eseistul Alexandru Paleologu, istoricul Dan Berindei, istoricul de arta Raoul Sorban etc., oameni trecuti de 80 de ani, iar unul din ei trecut si de 90. Acestia sa fi barat, timp de decenii, drumul Romaniei spre democratie? Hai sa fim ceva mai seriosi! Prin tentativa scoaterii lor din ring s-a urmarit sa se acrediteze ideea ca o generatie intreaga de politicieni si oameni de cultura romani n-a fost curata, curata fiind doar asa-zisa noastra elita intelectuala de astazi.
In tentativa compromiterii prozatorilor Eugen Uricariu si Augustin Buzura, s-a recurs la sistemul punct ochit, punct lovit. Pentru ca dl Nicolae Manolescu, prietenul dlor Andrei Plesu si Horia Roman Patapievici, mai avea nevoie de o functie pe langa multele in care este insurubat, a fost starnita sa sara din baie dna Doina Cornea, cea mai lamentabila creatie a Europei Libere. Si dlui Eugen Uricaru i s-a inscenat un scandal exact inaintea alegerilor de la Uniunea Scriitorilor. Ulterior, dupa inlaturarea lui de la conducerea Institutului Cultural Roman, s-a tentat si compromiterea dlui Augustin Buzura, tocmai pentru a se dovedi ca inlocuirea lui cu dl Horia Roman Patapievici era licita. Dl Gheorghe Onisoru sa fi pus la cale toate aceste malversatiuni? Nicidecum.
Cazul lui Gheorghe Onisoru nu dovedeste decat ce mana proasta are la oameni venerabilul Partid National-Liberal. In rest, Gheorghe Onisoru a fost incalecat de cei trei faimosi dizidenti, in care societatea civila a investit mari sperante, dar care nu prea veneau la serviciu, etalandu-si pretinsa superioritate intelectuala si moralitate exclusiv prin intermediul televizorului. Tot amenintau cu demisia, dar nu se indurau s-o scoata din maneca, remuneratia pentru nimic fiind grandioasa si masina la scara fiind masina la scara. Peste 200 de oameni cautau prin arhive sub indicatiile lor, institutia devenind in timp un soi de munte incapabil sa nasca macar un soarece. Din ce reuseau sa trieze valetii, cei care devenisera vioara intai in colegiu alegeau ce era destinat oprobiului public si-i acopereau pe amicii lor. De pilda, au acoperit si un fost director al postului de radio Europa Libera, in relatie cu care mi-am ingaduit sa-l intreb pe dl Horia Roman Patapievici: ""Si cu asta ce faceti?"". Si mi s-a raspuns: ""Domnule, dar are niste note informative atat de inofensive..."" Inofensive, inofensive, dar ce s-ar fi intamplat daca notele informative in speta s-ar fi gasit in dosarele altora, care nu stau la inima dlor Plesu, Dinescu sau Patapievici?
Ca intotdeauna, lucrurile aveau o explicatie dintre cele mai simple: directorul respectiv lucrase din greu la popularizarea prin post a celor trei membri ai colegiului CNSAS, iar dupa ce s-a infiintat si filiala de la Bucuresti a Europei Libere tot cei trei au incasat si grosul remuneratiilor. O parte din statele de plata ale Europei Libere au fost publicate si s-a putut constata cine si cu cati dolari s-a capatuit.

EXISTA VIATA DUPA MOARTE?