Finalul celui de-al doilea razboi mondial determina Europa Centrala si de Est sa parcurga un proces de transformari structurale. Comunizarea statelor din aceasta zona a inceput o data cu ocuparea teritoriilor lor de Armata Rosie. Ea s-a finalizat dupa ce partidele comuniste au reusit sa ""confiste"" conducerile tarilor respective. Distrugerea sistemului democratic est-european
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, mai multe state europene au intrat in sfera de influenta sovietica. Romania, Ungaria, Bulgaria, Albania, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia si o parte din Germania (ce se va numi ulterior Republica Democrata Germana) au fost tarile care au cunoscut transformari drastice ale sistemelor lor politico-sociale, in directia imitarii modelului sovietic. VISUL COMINTERNULUI. Comunizarea a fost un proces de dimensiuni internationale. Aceasta s-a produs nu numai in Romania, ci si in alte state din Europa Centrala si de Sud-Est, dar si in tari de pe continentele american si asiatic. Contextul in care s-a produs a fost sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Atunci, Uniunea Sovietica, singurul stat comunist la acea data, datorita contributiei sale la infrangerea Germaniei naziste, a profitat de situatie in favoarea intereselor sale. Aceste interese, URSS nu le-a dezvaluit niciodata Aliatilor sai, Statele Unite ale Americii si Marea Britanie. Principalul motiv consta in antagonismul structural dintre ideologiile reprezentate de URSS, pe de o parte, si de Aliatii occidentali, de cealalta parte. Uniunea Sovietica a speculat atunci la maximum oportunitatea de a ""exporta"" sistemul sovietic in cat mai multe state, punand acum in aplicare scopurile Cominternului. In concordanta totodata cu teoria lui Stalin, de aparare a ""patriei comunismului"". METODE SI MIJLOACE. Se pare ca nu a existat o strategie clara privind comunizarea Europei Centrale si de Sud-Est. Liderii sovietici si-au adaptat planurile din mers, in functie de evolutia razboiului si a evenimentelor internationale. Diplomatia a fost unul dintre argumentele forte pe care a mizat Stalin. Argumentul militar, horatator in orice conflagratie - ocuparea Europei Centrale si de Sud-Est de Armata Rosie - , i-a permis sa negocieze de pe pozitii de forta si sa faca dure presiuni interne in statele ocupate. In statele ce vor fi comunizate, Stalin a reactivat partidele comuniste, care functionau acum in legalitate (exceptie face Cehoslovacia, unde Partidul Comunist nu fusese scos niciodata in afara legii). Instrumente fidele ale Moscovei, comunistii au urmat intocmai directivele Kremlinului privind modalitatile de instituire a regimurilor sovietice in propriile state. PRIN EI INSISI... Au existat insa si situatii in care Uniunea Sovietica a fost ""inutila"" procesului de comunizare. Este cazul Iugoslaviei si al Albaniei. Ambele tari au fost ocupate in timpul razboiului de trupele naziste. Pe teritoriul lor au fost organizate puternice miscari de rezistenta, prezentate dupa razboi ca opera integrala si singulara a comunistilor. Datorita meritelor proprii in eliberarea statelor Iugoslaviei si Albaniei, miscarile de partizani s-au bucurat de o imensa popularitate in randul populatiei. Pe acest fond, partidele comuniste au reusit sa ajunga singure la guvernare, fara ajutorul sovietic. Desi in timpul razboiului Stalin isi manifestase neincrederea fata de miscarea partizanilor din Iugoslavia, mai apoi a parut incantat de venirea la putere a lui Iosip Broz Tito. In schimb, fata de comunistii albanezi (cu care nu stabilise contacte directe in perioada razboiului) Stalin a manifestat o anumita atitudine de indiferenta. Enver Hodja, liderul comunistilor albanezi, reuseste insa sa isi aduca partidul la guvernare din 1944. Puterea sa nu va avea insa girul Moscovei decat in noiembrie 1945.