Frunzarind ""Almanahul Scinteia"" (editiile 1982-1983-1986), am constatat ca visele inventatorilor de acum 20 de ani s-au transformat in realitate.

In aceste doua pagini consacrate descoperirilor, am incercat sa facem o scurta incursiune in evolutia stiintei si tehnicii. Cu ochii mintii unui Jules Verne al secolului XX, viitorologii descriu cu lux de amanunte centralele solare amplasate in Cosmos, de unde se va transfera focalizata energia. Utopie? Inainte de a cataloga astfel aceasta posibilitate practica a secolului urmator, sa incercam sa ne inchipuim ca zburam cu un avion care nu consuma nici un gram de hidrocarbura. Utopie? Nu! De data aceasta, categoric, nu.
Sa plecam, normal, de la o teorie. Intr-o zi fara nori, fiecare metru patrat al suprafetei terestre primeste de la Soare o putere de 1.350 wati. Adica tot atat cat dezvolta motoreta. Avand o suprafata de circa 20 mp, un avion de turism este ""bombardat"" de energia solara cu 27 KW, ceea ce i-ar fi suficient sa zboare cu viteza redusa. Daca adaugam ca zborul s-ar desfasura la mare altitudine si ca un avion are totdeauna posibilitatea de a cauta Soarele deasupra acoperisului de nori, vedem ca teoria ofera o baza solida pentru un zbor real.
In practica, lucrurile se complica, deoarece kilowatii solari, primiti sub forma luminoasa, trebuie convertiti in energie mecanica, necesara deplasarii avionului. Singura formula tehnic posibila in momentul de fata pentru producerea conversiei este motorul electric, care pune in miscare, cu un randament superior, elicea. Acest motor este alimentat de curent continuu prin intermediul celulelor fotovoltaice.
Cu toate obstacolele, aceasta ideala platforma de expunere la soare, care constituie aripile avionului, o data cu aparitia celulelor fotovoltaice i-a facut sa viseze pe specialistii in aeronautica spre prototipul avionului solar.
INEDIT. Primele proiecte dateaza inca din 1954, autorii lor fiind doi inventatori americani, Rasquet si Carmichael. Dupa douazeci de ani a urmat proiectul englezilor Irving si Morgan. Costul astronomic al celulelor fotovoltaice insa nu le-a permis sa-si duca opera la bun sfarsit.
Si totusi, primul prototip care s-a desprins de sol, timp de cateva minute, in decembrie 1978, a fost cel construit de englezul Fred To. ""Solar One"" (nume indragit dupa cum se vede de deschizatorii de drumuri in energetica solara) s-a inaltat la 25 de metri, parcurgand o distanta de peste un kilometru.