Autoimputernicit sa judece si condamne, presedintele nostru, nevoit sa se rupa in a doua zi de Pasti de langa friptura de miel si sa dea o fuga cu elicopterul in Rast, a identificat iute netrebnicii. Ei sunt fireste gazetarii. Demagogi, bicisnici, plangand nesincer amaraciunile sinistratilor, pierzand vremea teleleu pe malul Dunarii, dimpreuna cu populatia lacustra, de saptamani in sir, in loc sa stea la Bucuresti si sa preamareasca faptele marete ale Alesului. Doar el, presedintele, plange sincer, doar el a consimtit sa-i avertizeze pe taranii nestiutori sa-si ia aragazul in brate si sa se suie pe deal. Altfel, ramasi la mana presei, mureau prosti, inecati langa sifonier. Identificarea vinovatilor in profesia manuitorilor de condei nu m-ar mira foarte tare daca n-ar veni prin repetitie. Iar repetitia de la o vreme e tot mai deasa. Fiind un personaj adorat, mai ceva ca Gigi Becali, nu m-ar mira ca sinistratii, in amaraciunea lor reala, sa se naspusteasca asupra redactiilor si sa le dea foc. Am mai trait o manare de mineri asupra sediilor de gazete care ne-au sorcovit din belsug cu rangile.
Spune domnul Basescu, manios foarte, ca gazetarul unei televiziuni particulare care a indraznit sa-l intrebe de ce n-a dat pe la amaratii din Rast atata vreme cat la podul de la Maracineni facea zilnic programe de televiziune in direct, n-are dreptul sa vorbeasca. Tu sa taci, baiatule, zice presedintele fiindca il ai patron pe Vantu. Na-ti-o buna ca ti-am frant-o! Stiam ca presedintele e muncit de crampa Dinu Patriciu. La cata tamaiere si cate tone de aghiasma a turnat Realitatea TV pe statuia ecvestra a actualului presedinte, m-as fi asteptat ca domnul Basescu sa umble cu portretul inramat al lui Sorin Ovidiu Vantu in portofel, langa buletin si poza Elenei Udrea. As! Inteleg, de la cei care se uita cu cronometrul si monitorizeaza laudele de pe varii programe, ca Realitatea TV a gresit in ultima vreme vreo doua emisiuni care-l aratau pe presedinte asa cum e. Fara fard, fara aer mesianic. Destul pentru ca furia prezidentiala sa-i toace laolalta pe gazetari si patron, deopotriva de buni de dus la cremenal. Cata dreptate avea biata Mioara Roman, nevasta scurtatului de gat Petrica in campania electorala a lui Basescu: ""Daca iese asta presedinte, eu plec din Romania. Ii dadeam la miezul noptii ciorba de potroace, ca venea la mine mahmur, il omeneam si cand a ajuns primar general primul lucru pe care l-a facut a fost s-o dea pe fiica-mea afara din spatiul pe care-l inchiriase"". Te pupi cu Basescu o luna sau cinci ani, il crezi amic si-ti trage un sut in cur cand te astepti mai putin. Asa si cu Vantu. Pana una-alta justitia nu l-a gasit nici asasin, nici violator de minore. E acelasi Vantu de acum un an, cand domnul Basescu, intervievat de aceeasi reporteri care stau ca prostii zi-noapte pe malul Dunarii, mancand aceeasi paine amara cu sinistratii, se latea electoral peste natie, inundand-o cu promisiuni mincinoase si prostind-o. Nu-s partizanul Realitatii TV, mai ales ca de vreo doi ani nu si-a achitat abonamentul la A.M. Press si are niste administratori care se pitesc ca guzganii dupa telefoane. Dar e un post activ, bine informat si are o droaie de reporteri de clasa. Exersarea cu ei a iliescianului ""mai animalule!"" in a doua zi de Pasti mi se pare nedreapta, perfida, atingand in esenta ei demnitatea jurnalistului care ramane, pana una-alta, singurul argat modest si cinstit al opiniei publice.
Presedintele ne injura ca n-am spus oamenilor sa fuga din calea Dunarii. Voi istorisi o scurta poveste traita de mine in studentie, prin anii a€˜70. Studenti si militari am trait o saptamana la Bechet incercarea stavilirii Dunarii. Eu si alti doi colegi fuseseram cazati la un batran. Locuia singur. Cat era ziua de lunga noi incarcam saci cu pamant de la vreo douazeci de metri de taluzul interior al digului si-i suiam pe coronament. Seara cadeam franti. Apa lingea buza digului, iar satul, daca se petrecea o bresa, parea expus unui pericol catastrofal. Batranul ne astepta seara cu o ciorba de scoici si o sticla de un litru de tuica de dude. Bagam aer in ea cat ai clipi si limpaiam cate doua portii de ciorba. Batranul ne privea cu simpatie dar si cu o compasiune usor dispretuitoare: ""Ma stiintificilor, zicea el, cu Dunarea nu se pune nimeni. Am aproape 80 de ani. Nimeni n-a oprit Dunarea. Vine aici la poarta si cand se retrage raman crapcenii cat viteii in sant. Umplem podul de peste si avem tot anul"". Degeaba ii explicam ca Dunarea e mai mare ca oricand, ca-i matura casa. Noi, ""stiintificii"", ra-maneam niste gugustiuci blegi care nu pricep cum e cu Dunarea. Fluviul are drumurile lui rostuite de mii de ani. Munca noastra de lamurire nu l-a convins pe batran nici macar sa vina intr-o zi pana la dig.
Atunci, in a€™70, Dunarea n-a rupt digurile. Azi le-a rupt. Pentru ca Romania sa aiba la Dunare digurile Vienei ii trebuie vreo 50 de ani de munca si investitii. Cresterea regimului pluviometric in anumite parti de lume ridica probleme absente ieri. Inclusiv stramutarea unor localitati. Din lunca inundabila a Dunarii, din albiile viforoase ale paraurilor de munte. E nevoie de o munca la planseta, de decizii politice intelepte si nu de vizite electorale cu elicopterul pentru a mai da o replica, pentru a mai administra un cap in gura, pentru a mai mototoli un adversar.