Pana la un punct lucrurile sunt clare: o buna politica externa se bazeaza pe o buna politica interna. Daca politica interna e proasta, politica externa nu poate fi nici ea un lung sir de succese. Dar ce te faci cand politica interna nu exista? Daca in interiorul granitelor cei aflati la putere promoveaza numai conflicte, ce pot ei exporta din punct de vedere politic? E dificil de raspuns. In Europa de astazi generarea conflictelor nu mai e de mult la moda, iar starile de spirit mereu miscatoare ale guvernantilor romani, subiecte principale ale actualitatii politice, nu spun nimanui nimic.
Din decembrie 2004, Romania nu mai face decat o politica externa a minimei rezistente si atat. Demnitari si functionari de ranguri diverse bat obsesiv si continuu drumul Bruxelles-ului ca sa arate celor de acolo desene cu rechinii marii coruptii. Alte directii nu mai exista. Puterea s-a lepadat rapid de orice alte constructii.
Lista sefilor de stat si de guvern care ne-au vizitat e minuscula. Practic, la Bucuresti nu vine nimeni, viata diplomatica e suspendata. La fel de grav, de la Bucuresti nu pleaca nicaieri nici oameni, nici idei. Din cand in cand, liderii puterii se suie in avion si merg la cate o reuniune unde sunt invitati, protocolar, toti sefii de stat sau de guvern. Dar nu se deschid cai noi. Chiar recenta vizita in China nu a fost altceva decat o initiativa a Beijingului, ingrijorat de soarta unor contracte si proiecte comune suspendate sine die.
La inceputul mandatului, Traian Basescu a spus cateva bizarerii care ar fi urmat sa defineasca prioritatile diplomatiei romanesti pentru urmatorii cinci ani. Dorea o axa cu Londra si Washingtonul, voia sa faca ordine in Transnistria si sa micsoreze drastic influenta ruseasca la Marea Neagra. Evident, nici una din aceste formule postelectorale nu a putut fi pusa in practica. Dar mult mai grav e faptul ca in spatiile cu pricina nu se desfasoara nici macar o diplomatie normala, corecta, bazata pe obiective firesti. Nu exista nici o constructie regionala, nici un parteneriat cu vecinii. Esecul revolutiei portocalii de la Kiev a blocat relatiile cu Ucraina. Cu Ungaria am rezolvat toate problemele in opereta sedintei comune de guvern. Iar dupa o intalnire de la Iasi, plina de declaratii de un romanism bombastic, relatiile cu Moldova se acopera cu colbul hrisoavelor.
O serie nesfarsita de atitudini si declaratii belicoase ne-au inghetat relatiile cu puterile europene. La est, e greu sa incalzesti legaturile cu Rusia dupa ce ai definit-o constant drept un inamic obraznic. Si e greu sa fi bagat in seama la Elysee, dupa ce i-ai insultat pe francezi cu orice prilej, spunand, de pilda, despre demnitarii lor ca vin aici ""sa-si ia tainul"". (Cand isi argumenta inutil anglofonia in capitala Belgiei, stia, oare, presedintele ca tara lui va gazdui in toamna reuniunea la nivel inalt a francofoniei mondiale?)
Traian Basescu vorbeste foarte des despre afirmarea noastra ""cu aroganta"" pe plan international. Nu despre o afirmare demna, nu despre o politica internationala facuta cu fruntea sus. Lumea inconjuratoare raspunde ""corespunzator"" acestei atitudini, ignorand diplomatia unui stat care pare ca se pregateste de dezintegrare, nu de integrare. Dar izolarea care se naste de aici e un pret pe care il platim cu totii, chiar daca majoritatea dintre noi nu vrem sa facem ordine in Siria si nu consideram trupele romane din Irak o armata de ocupatie.
N.B. As vrea sa precizez: integrarea europeana nu este decat partial o componenta a politicii externe. Ea este, fara indoiala, un obiectiv politic fundamental a carui realizare depinde insa, mai ales, de felul in care sunt indeplinite angajamente referitoare la domenii ale politicii interne (economic, juridic, administrativ etc.)