O succesiune de evenimente din ultimul timp (incepand cu aparitia lui Traian Basescu la Marius Tuca Show si incheind cu sedinta CSAT ) au dat expresie publica razboiului dintre presedinte si premier.
Aceasta stare de lucruri era stiuta de toata lumea. Chiar si pe vremea cand cei doi dezminteau, suparati pe dracusorii din presa, existenta intre ei pana si a unei adieri de aer rece.
De aceea, razboiul dintre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu, zis si razboiul dintre Palate, a intrat de mult in atentia analistilor.
Nu le-a fost dificil acestora sa observe ca razboiul acesta poate fi impartit in perioade distincte.
Cateva luni dupa decembrie 1989 (mai precis pana la finele lui martie 2005), relatia dintre cele doua Palate
s-a definit printr-o ignorare reciproca. A urmat o perioada de atacuri numeroase dinspre Cotroceni. Premierul nu le-a raspuns. De unde i s-a tras si porecla de Moliceanu. Cu toate acestea, nu se stia daca in culise Calin Popescu Tariceanu lucra pe cont propriu.
Momentul de cotitura in imaginea publica a relatiei dintre cei doi l-a constituit razgandirea premierului de a demisiona (iulie 2005). A fost primul gest de nesupunere evidenta fata de Traian Basescu. Totusi, Calin Popescu Tariceanu nu reactioneaza public.
Dupa esecul tentativei Stolojan de puci in PNL, Calin Popescu Tariceanu trece la contraatac.
Pentru prima data dupa decembrie 1989, in august 2005 raspunde atacurilor lui Traian Basescu. A urmat o perioada de atacuri prezidentiale si de raspunsuri guvernamentale. Finele lui 2005 parea a fi adus un armistitiu. Inceputul lui 2006 marcheaza o noua schimbare in relatia dintre Palate. Pentru prima data, Calin Popescu Tariceanu ataca. In chestiunea CNSAS. Si castiga. Acum asistam la un raspuns si nu la un atac al lui Traian Basescu.
Punand nitica licoare etica in rezervorul stiloului, comentatorii s-au impartit in doua - unii care
l-au facut responsabil de acest razboi pe Traian Basescu si altii care au aruncat vina pe Calin Popescu Tariceanu. O privire rece, detasata ne descopera ca acest razboi era inevitabil.
Din urmatorul motiv: cu exceptia relatiei Iliescu-Vacaroiu din anii 1992-1996, toate regimurile postdecembriste au fost marcate de razboiul dintre Palate. Mandatul lui Ion Iliescu din 1990-1991 a fost dominat de confruntarea dintre Ion Iliescu si Petre Roman. O confruntare exacerbata de faptul ca presedintele si premierul si-au disputat sefia unui partid: FSN. Razboiul a dus la ruperea FSN, la castigarea scrutinului din 1992 de catre PDSR cu un procentaj insuficient pentru a guverna singur si, mai ales, cu rasturnarea lui Petre Roman prin mineriada din septembrie 1991.
Premierul Theodor Stolojan a avut o relatie normala cu presedintele Ion Iliescu. Chiar prea normala. Poate si pentru ca guvernarea sa a fost una de alegeri.
Emil Constantinescu a intrat si el in conflict cu premierii. Un conflict surd cu Victor Ciorbea, un conflict deschis cu Radu Vasile. Conflictul s-a incheiat cu debarcarea lui Radu Vasile.
Mugur Isarescu a repetat situatia lui Theodor Stolojan. Si el, pentru ca a fost un premier de alegeri.
Un loc aparte il ocupa relatia Ion Iliescu - Adrian Nastase. Desi nu s-a transformat niciodata in conflict fatis, razboiul dintre Palate a existat. Formele luate de el au stat sub semnul PSD-ismului lipsit de transparenta; semnul unui partid care a mostenit de la PCR batalia de pe culoare in locul bataliei de la tribuna. Loviturile piezise, administrate reciproc de cele doua Palate, si-au pus amprenta nu atat asupra guvernarii, cat mai ales asupra PSD.
Nimic nou sub soare, asadar. Cu o singura nuanta. Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu nu se mai chinuiesc, asemenea predecesorilor, sa joaca teatrul convietuirii pasnice. E mai bine asa? Dupa opinia noastra, da.
Razboiul pe sest, definitoriu relatiei postdecembriste dintre Palate, producea confuzie in clasa politica si in opinia publica. Multe fapte enigmatice isi aveau radacina in loviturile reciproce administrate de presedinte si premier pe sub masa la care benchetuiau impreuna. Acum, loviturile au loc in plina lumina. Jurnalisti, politicieni, functionari publici stiu la ce sa se astepte dintr-o parte si din alta. In plus, cand se va trage linie si se vor stabili responsabilitatile, vom sti cine si cum a contribuit la dezastrul tarii.