Au trecut multi ani in care s-ar fi putut elabora o lege coerenta a serviciilor imobliare, care sa reglementeze in primul rand calitatea acestor servicii, care sa garanteze profesionalismul in domeniu. Dar se pare ca a fost in interesul mai multor agentii imobiliare ca o astfel de lege sa nu existe. Si e simplu de ce nu au vrut-o.
Afacerile din acest segment au prosperat fara ca cei ce au activat in domeniu sa aiba responsabilitati sau obligatii specifice. Spre exemplu, comisioanele percepute de ambele parti (vanzator - cumparator) le-au stabilit cum le-a convenit, iar clientii, surprinzator, le-au respectat, nestiind ca nu e nimic batut in cuie sau conform vreunei legi. Agentii imobiliari au fost mult timp tratati de catre patroni cu indiferenta. De multe ori fara carte de munca, fara vreo protectie din partea conducerii firmelor unde activau si platiti putin pentru alergatura multa.
Pe de alta parte, in lipsa unei legi, agentiile au fost si ele sarite de multe ori de catre clienti, pacalite daca putem spune asa. Si era normal, in conditiile in care nimic nu a fost reglementat legal.
Unii reprezentati ai acestei piete au simtit la un moment dat nevoia sa faca asociatii profesionale, sa impuna intr-un fel sau altul niste criterii, dar au mers mai departe pana la impunerea catre clienti a unor situatii stupide. Spre exemplu, semnarea de contracte de exclusivitate pentru servicii care nu erau garantate in nici un fel sau chiar semnarea de contracte inainte de vizionarea unei locatii din baza de date a agentiei, dar care mai figura si in oferta altor firme imobiliare.
Oricum, functionarea nefireasca a acestor servicii s-a repercutat in final tot asupra clientilor. Agentiile s-au plans si se plang de comportamentul ""viclean"" al clientilor, dar uita ca acestia sunt cei care scot banul din buzunar.
Agentiile ar trebui sa ofere ceva consistent in schimbul unui contract de exclusivitate (la care viseaza din plin), ar trebui sa plateasca publicitate, sa faca pliante cu ofertele lor, sa consilieze proprietarii care vand si care cumpara, sa se implice mai mult pentru fiecare client in parte. E usor sa te plangi ca sunt clienti rau intentionati, cand tu ca agentie te limitezi doar la prezentari de locatii, fara sa faci nici o investitie consistenta, fara sa oferi servicii de calitate si oameni pregatiti pentru aceasta meserie.
Dar lucrurile se schimba acum, pe ultima suta de metri, inaintea posibilei integrari a tarii noastre in Uniunea Europeana. Si nu e o schimbare dorita, cat mai mult necesara. Concurenta europeana, pe o piata inca tanara cum este cea a noastra, ar afecta afacerile autohtone din domeniu.
Asa ca agentiile de la noi se vad nevoite sa stranga randurile, asociatiile profesionale trebuie sa
colaboreze, dupa ce ani la randul s-au rafuit, pentru ca presiunea concurentei este reala si nemiloasa. Oricum, din toata aceasta presiune, logic ar fi ca, pana la urma, clientii
de servicii imobliare sa aiba de castigat.