La cativa kilometri de Capitala, intr-un neam de bulgari asezati
in Broscaria de la Magurele, cu veacuri asezate pe umeri, traieste inca Lazar,
unul dintre ultimii zei.

Cete de copile au pornit ieri la pranz pe ulitele Alunisului, Broscaria din Magurele cum ii spun localnicii, gatite cu ii si fote gasite prin lazile bunicilor. Purtand cosuri impodobite cu stergare si panglici, alaiul strabate satul de la rasarit. Crengile roz de flori ale pomilor ce stau straja pe la porti surad in urma lor. In Duminica Floriilor, bulgarii de aici pastreaza un obicei care a traversat timpuri precrestine si s-a impletit cu bucuria sarbatorilor religioase. Fetele canta despre Lazar, zeul tracic al vegetatiei, cinstind totodata bucuria invierii lui Lazar din Vitania. Cununile de salcie agatate pe gardurile caselor le-au asteptat sa vina cu urari. Din hora Lazaritelor se desprind zburand prin aer cuvinte care te fac sa ciulesti urechile: ""Libelma-se"", ""Imas, munce manincu, Lazare""...
LAZARITELE. Fetele, nici una trecuta de 11 ani, ureaza pe la fiecare casa de ce-i trebuie gospodarului: de copil mic, de iubit, de maritat, de harnicie. Si povestesc despre Lazar, eroul mitic al vegetatiei care renaste primavara: ""Bate vant de primavara, copacii se clatinara, iar Lazar jos a picat, sange rosu a varsat, parc-ar fi o porumbita, porumbita a zburat si Lazar a inviat"". Civilizatia a trecut ca un tavalug peste traditii. Colindul Lazaritelor incepea pe vremea bunicilor din Broscaria de la Magurele in Sambata lui Lazar. Acum, traditia supravietuieste doar de Lazarul Mare, in ziua Floriilor, iar bulgarii de aici tin cu tot dinadinsul sa n-o lase sa moara.