Era una dintre diminetile acelea ploioase de primavara, grabite. La serviciu. Am auzit un ciocanit usor, timid, la fereastra. Ceea ce am vazut mi-a adus repede lumina in suflet.

Doi porumbei, inghesuiti pe pervazul ferestrei, ma priveau cu ochisorii lor mici si mirati. In ochii lor jucausi am vazut lumina si bucurie. Poate pentru ca au libertate, sunt mai aproape de cer si de Dumnezeu. Ne-am ""studiat"" reciproc, am remarcat frumusetea de cuib pe care il incropisera atat de aproape.
IUBIRE. Ne facusem un obicei din a ne uita cum se inghesuiau unul in altul, dandu-ne o lectie de dragoste noua, celor care abia daca avem timp sa mai stam cu familia noastra, cu copiii nostri. Acolo dormeau, intr-un soi de iubire pe care o descopeream pentru prima oara. Ploua neincetat de ceva timp, dar porumbeii nostri se ocroteau unul pe altul cu aripile lor micute. Parea ca-si vorbesc, ca se incurajeaza atunci cand vantul puternic le taia respiratia. Cata iubire ne este dat sa vedem la aceste minuni numite porumbei. Ne venea tuturor sa ne apropiem de sufletul lor, sa putem comunica. Am uitat sa mai simtim iarba sub talpile noastre desculte, sa privim soarele care apune si rasare peste noi.
INSULA. In alta zi au inceput sa iasa din gaoacea lor puiutii porumbeilor nostri. Priveam lupta lor pentru supravietuire cu emotie si invidie in acelasi timp. In prima saptamana alaturi de parinti, puful lor galben capata densitate. Mai apoi timizi, au fost gata sa-si ia zborul. Cu timpul au capatat o tinuta maiestuoasa si ochi sclipitori. Au devenit curand iubitori de fursecuri si de graham. Dimineata incepea acum mai frumos. La fereastra biroului traiam ziua cu bucuria revederii lor. Porumbeii nostri s-au transformat la randul lor in print si printesa, fiecare isi traia istoria de dragoste. Perechea lui era micuta, cenusie, stearsa, dar intotdeauna langa el. Semanau cu iubitii care au mereu ceva sa isi spuna si care nu se plictisesc niciodata impreuna. Ea, printesa, era coplesita de personalitatea stralucitoare a pretendentului care o cauta cu disperare in fiecare zi. Eram deja obisnuiti sa-i vedem. Acum terasa are alti chiriasi, deveniti si ei prieteni apropiati, prinsi si ei intr-o pasionala poveste de dragoste, dar mai plina de nabadai, pentru ca de dimineata pana seara se ciugulesc (si se giugiulesc cu tandrete). Acum incep o disputa verbala sau chiar o lupta, urmata de o despartire, continuata cu giugiuleli. Stolurile de griji le acopera ciripitul. Dar ganguritul lor, bucuria la ofranda de firimituri, complicitatea noastra vreme de cateva luni au transformat intr-o insula fericita un birou cu ziaristi prea grabiti...