""Tinere - i-a zis directorul Editurii unui debutant cu o fata angelica, de licean crescut intr-un incubator - ti-a iesit un roman absolut exceptional.

Sincer vorbind, nu credeam ca azi se mai pot scrie povesti de dragoste atat de gingase. Ma uit la dumneata si-mi dau seama ca noi, astia mai in varsta, nu stim nimic despre generatia voastra. Cat adevar, cata emotie, cata delicatete intr-o intamplare, la urma urmei banala. De fapt, nu banala. Care nu anunta nimic. La ce sa te astepti intr-un tren pentru navetisti. El si ea, toata ziua pe drumuri. Niste drumuri care nu duc nicaieri. Trist, dezolant si totusi fermecator. Am spus-o intotdeauna: stilul e totul, nu subiectul. Iti public cartea si te asigur ca va fi un eveniment. Am insa o mica problema. Mai degraba ceferistica decat artistica. Actiunea se petrece in trenuri, in gari, intr-o lume cu regulile ei. Vad c-o cunosti bine. Din simpla prudenta manageriala, as da-o pentru o citire, hai sa-i zicem strict profesionala, la Ministerul Transporturilor. Nu e vorba de cenzura, sa nu ma intelegi gresit. Sa vada si ei daca nu-i ceva in neregula cu trenurile astea, care se tot duc si se intorc. Sa nu ne facem naibi de ras printre navetistii matale. Cititorul roman e capricios, iti distruge o capodopera cu niste cuvinte rautacioase. Ca de pilda: Talentat baiatua€™, daa€™ se vede ca n-a mers neam de neamua€™ lui pe ruta Calarasi!"".
Temerile directorului se dovedesc a fi intemeiate. Furat de poveste, de dramatismul mocnit al istorisirii, tanarul comite mai multe erori ceferiste, pe care seful de birou din Minister, care a intocmit referatul, le surprinde cu mult tact. El marturiseste ca a citit pe nerasuflate romanul, ca n-a mai avut in mana o carte la fel de profunda de circa douazeci de ani. De pe vremea cand era adolescent si citea numai carti de aventuri si de dragoste. Seful de birou lauda pe o pagina intreaga virtutile autorului, iar pe a doua vine cu cateva observatii. La pagina 23, eroul navetist atipeste cu capul sprijinit de umarul fetei navestis-te si viseaza, cu nasul in buclele ei, parfumuri. Or, musamaua canapelei, chiar si cand e noua si nu si-au rasucit bricegele in ea colegii navetisti, pute de trasneste a tuica si a sudoare, a tutun prost, a ce vrei si ce nu vrei. Apoi, personalul nr. 5008 de 7:23 nu merge si n-a mers niciodata in directia Calarasi. Acela e personalul care merge spre Barlad si pleaca la 7,14 de la linia 5. Autorul incurca mereu liniile. Linia unu e pentru accelerate ori el o tine matu-gaia cu ""te astept vesnic la linia-ntai"". De mai multe ori, eroul ii aduce eroinei istovite de naveta o cafea expresso fierbinte de la bufetul din vagonul doi. Trenurile pentru navetisti, o stie oricine, n-au bufet. E adevarat ca pe linia Calarasi controlorul umbla la el cu un termos, dar ce vinde el clandestin e o posirca rece si va fi sanctionat. In plus, chiar daca ar exista bufet, acesta ar functiona la mijlocul trenului. In fine, dupa ce inventariaza o serie intreaga de erori privind orarele si dotarile regulamentare din compartimentele comune, seful de birou semnaleaza si un viciu major al romanului: personajele se saruta, e drept discret, in capitolele 3, 7, 10 si 14, iar in capitolul 15 se saruta ""lung si pasional"". Si asta in ultima cursa de la miezul noptii. Pacat de talentul tanarului, fiindca numai scena descrisa cu atata gratie si maiestrie in capitolul 3 si ar fi de ajuns pentru un viol in grup.