In multe tari, cersitul neprofesionist e
o solutie de viata
ca oricare alta.
Nu neaparat ultima.

In Egipt, la Assouan, un politist si-a lasat treaba - dirija circulatia intr-o piateta - si mi s-a adresat cu aerul ca el era turistul, care avea nevoie de o indrumare, iar eu localnicul, care putea sa i-o dea. Pana ce i-am inteles franceza de bazar, m-am intrebat unde gresisem, de trebuia sa am o explicatie cu politia. Nu gresisem in nici un fel. Omul avea leafa mica - ""Saler peti, saler peti"", zicea el, contrariat ca intelegeam atat de greu, ceea ce altii realizau din prima clipa - si cu pomana scotea un ban in plus. Atuul sau, fata de gloata cersetorilor fara uniforma, era chiar uniforma. Cersea in regim cumva oficial.
La noi, cersetoria a fost socotita dintotdeauna ultima solutie de viata. Mai bine zis prima dintre cele care presupun un rabat la demnitate. Am intalnit insa un fost functionar in Casa Scanteii care s-a apucat de cersit, ca si politaiul din Assouan, pentru un ban in plus. Chiar el mi-a spus-o, cand l-am intrebat ce-a patit, de statea cu mana intinsa. ""De fapt - m-a mustrat fostul amploaiat cu pensie, daca nu mare, in orice caz medie - nu intind mana. Stau si eu aici. Si nu toata ziua, doar spre seara"". Intr-un fel, ma lamurea c-o facea in timpul liber, dupa ce-si termina treaba acasa. Unii se duc la o bere sau joaca table, el pazea usa unui magazin alimentar. Daca oamenii aflau niste motive sa-i dea un ban, asta era treaba lor. Metoda - fiindca e o metoda - priveste asa numita cersetorie decenta. La Boston, un domn grizonat, cu o alura de sambelan, urca si cobora ore-n sir cele trei trepte dintre doua paliere foarte circulate dintr-o statie de metro, stimuland, prin absurdul prestatiei sale, atentia cetatenilor. Mi s-a spus ca facea treaba asta de ani de zile si ca, fiind o forma pe cat de originala, pe atat de sobra, de milogeala, oamenii de ordine il lasau in plata Domnului.
S-a intamplat sa descopar virtutile cersitului demn si ingenios la Paris. Imi asteptam fata in fata unui mic magazin de pantofi, rezemat de un stalp. O asteptam intr-o pozitie torsionata cu mana dreapta scapata intrebator inainte, ca atunci cand mai cauti un punct de sprijin si nu-l gasesti. Ei, bine, o doamna careia nici n-am apucat sa-i vad fata, mi-a pus un euro in palma. Si asta n-ar fi fost nimic, daca n-as fi zis automat, dintr-un reflex probabil istoric si balcanic, ""Bogdaproste!"" Semn ca distanta de la demnitate la un ban in plus e foarte mica si ca nu asteapta decat ocazia, ca sa afle tot omul cat e de mica.