Motto: ""Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sint""
(Nichifor Crainic)
Oricat de aprinse ar fi dezbaterile parlamentare, oricat de atent si activ participi la ele, gandurile isi pastreaza o autonomie a lor.
Acum cateva zile, in tumultul sustinerilor juridice, istorice si politice despre tratate, despre proprietate, despre fapte devenite istorie dar si despre perspective si viitor, toate - desi contradictorii - de o aleasa tinuta parlamentara, mi-am aminitit de prima clasa primara. Sunt amintiri confuze despre o cladire asezata pe malul unui rau, un patrulater cenusiu si auster care inconjoara o curte ce mi se parea imensa. Nu-mi amintesc colegii sau invatatorul - sa ma ierte - , dar stiu ca la muzeul scolii se pastreaza vechi tablouri cu generatiile de absolventi ai liceului in care am identificat si fotografia tatalui meu, si a unchiului meu, si a multor membri ai familiei mele.
Nu cred ca ar fi interesat pe nimeni amintirile mele caci nu fac parte din categoria infatuatilor care traiesc cu convingerea ca banalitatea existentei noastre trebuie facuta publica daca scoala primei mele clase primare nu era in Oradea si nu se numea, asa cum se numeste si astazi, ""Emanuil Gojdu"". Iar gandul spre scoala mea si a tatalui meu s-a impletit cu dezbaterile din Camera Deputatilor privind aprobarea acordului de infiintare a unei fundatii romano-maghiare, ""Emanuil Gojdu"".
Desigur, ca este vorba de milioane, lei, dolari sau forinti, nu conteaza, tot milioane reprezinta aceasta mostenire pe care acordul semnat de primul ministru al guvernului Romaniei o cedeaza, fara ca sa aiba vreun drept asupra ei. De netagaduit, ca sunt in joc interese materiale, mari interese materiale.
Ce raporturi bilaterale se stabilesc daca o parte numai da si alta numai primeste? Poate numai de vasalitate, de jaf.
Dar altceva, mult mai grav, se intampla. Am notate cuvintele rostite de Emanuil Gojdu in bezna impilarii austro-ungare: "" Ma voi (stradui) din toate puterile spre ridicarea si inaintarea, atat materiala cat si spirituala a neamului meu... voi lucra ca roman si ca patriot. Persoana mea nu e decat mijloc, prin care unul dintre drepturile cele mai sfinte ale romanilor se realizeaza; si tot meritul meu este ca sunt si am fost totdeauna roman"". Este explicatia fara echivoc a testamentului care lasa pentru instruirea romanilor ortodocsi milioane de lei, dolari sau forinti, nu mai conteaza. Este explicatia pentru care intelectualitatea romana se mandreste cu Traian Vuia,Victor Babes, Octavian Goga, Aron Cotrus, Andrei Otetea si altii.
Din gandul si fapta unui mare roman se nasc altii care duc mai departe spiritualitatea romaneasca.
Aceasta este de fapt vointa testamentara a lui Emanuil Gojdu si aceasta a vrut sa curme acordul pentru infiintarea fundatiei romano-maghiare, mijlocul ""prin care unul dintre drepturile cele mai sfinte ale romanilor se realizeaza"".
Desigur ca si banii isi au importanta lor pentru unii. Dar mai importanta este perpetuarea spiritualitatii romanesti, a scolii romanesti si a credintei strabune, sub patronajul material dar, in primul rand, spiritual al unui mare roman.
S-a vrut sa se termine cu toate acestea. Sa nu mai apara straluciti intelectuali romani nascuti si crescuti in credinta ortodoxa, caci aceasta Biserica avea in grija implinirea unei vointe testamentare. De aceea - in primul rand - s-a tranzactionat ca la taraba cu vointa strabunilor nostri. Este bine ca nu s-a putut, ca votul Camerei Deputatilor a oprit acest atentat. Este bine ca votul democratic inseamna si constiinta.
Si cred ca este bine ca
mi-am amintit in aceste momente de faptul ca primele litere le-am invatat la scoala ce se numeste ""Emanuil Gojdu"". Si nu voi uita acest lucru.