Fostul lider al PNL, Mircea Ionescu Quintus, il apreciaza pe Theodor Stolojan pentru ca a fost un foarte bun prim-ministru, a salvat partidul atunci cand s-a produs ""criza Stoica"", dar are ""rezerve"", pentru ca a acceptat sa mearga consilier prez
Fostul lider al PNL, Mircea Ionescu Quintus, il apreciaza pe Theodor Stolojan pentru ca a fost un foarte bun prim-ministru, a salvat partidul atunci cand s-a produs ""criza Stoica"", dar are ""rezerve"", pentru ca a acceptat sa mearga consilier prezidential la Cotroceni.

""El venea dintr-o demnitate deosebita si poate ca ar fi trebuit sa ramana la acea inaltime. Sa fii consilier al presedintelui este o indeletnicire de subordonare incontestabila, ceea ce, dupa parerea mea, nu este la inaltimea personalitatii sale"", a afirmat ieri Quintus, intr-un interviu Rompres.
RETRAGERE. Cat priveste cauzele retragerii lui Stolojan din cursa prezidentiala in 2004, Quintus afirma:
""Daca nu s-ar fi intamplat acest accident, el era ales evident presedintele Romaniei si ar fi tras in continuare mai departe PNL, adica exact ceea ce face acum dl Basescu pentru PD. Dar nu pot sa il acuz ca a fost vreo intelegere, cred ca au fost motive foarte obiective, care l-au determinat sa ne lase exact intr-un moment in care era foarte greu sa ne descurcam (...) Eu nu tin minte ca vreodata, dl Stolojan sa fi venit sa-mi spuna ce s-a intamplat, ce vrea, ce nu vrea. Nu a venit sa spuna de ce s-a retras, cum s-a retras, in ce conditii. Eu nu cred in ideea retragerii temporare, asta ar insemna o retragere de cinci ani, mandatul presedintelui, ce facea partidul cinci ani?"".
Quintus a mai spus, in ceea ce priveste mentinerea Aliantei D.A., dupa integrarea Romaniei in UE: ""Dupa aceasta data vor incepe niste probleme speciale ale indeplinirii obligatiilor tarii noastre in cadrul UE. Ceea ce inseamna ca va fi nevoie de o guvernare puternica, o guvernare care trebuie sa-si asume riscuri deosebite in luarea unor masuri care sa ne duca la alinierea la institutiile europene"". (Gabriela Antoniu)


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.