Ritualul imbracarii incepe, asistentele,
ca florile dupa soare,
se invartesc, se rotesc
in juru-i. Este gata. Invesmantat in alb, sterilizat, neurochirurgul priveste angiografia spanzurata de perete. Dar nu vorbeste nimic. Se asaza la masa, vede creierul, al ""n""-spelea,
se pregateste de operatie... ce munca!

In sala, un murmur usor iscat de rezidenti, sunete reci, metalice dinspre instrumentarul chirurgical. Degeaba! El nu mai aude. Paralel cu spatarul scaunului, spatele-i drept, incremenit, ochii ii sunt tintuiti pe vizorul microscopului, picioarele-i stau cazute inert pe podea. Doar mainile i se misca, zici ca ar canta la pian. Cu instrumentele in prelungirea lor, incet, incet, ca rotile unei masini aflate in ambuteiaj, inainteaza spre locul unde s-a format anevrismul. Incet! Caci in creier nu exista loc de intors. Daca ies de pe traseu, daca deviaza cu un milimetru la stanga sau la dreapta, totul poate fi fatal. Langa profesor, doctorul primar, caruia i se zice ""mana a doua"", numai ochi si urechi, ii vaneaza, ii fura pornirile. Un hot. La fel si rezidentii, facuti ciorchine in fata calculatorului. ""O astfel de operatie poate sa dureze si opt ore, depinde de neurochirurg, de cat de repede gaseste locul unde s-a format anevrismul pe vasul de sange"", imi explica soptit o rezidenta. Apoi mi se destainuie: pe la 40 de ani, ""cine stie"", poate o sa ajunga sa opereze si ea. Deschiderea si inchiderea cutiei craniene i se par floare la ureche, sunt abc-ul meseriei, ceea ce face profesorul acum constituie, indeobste, culmea maiestriei. Si redevine atenta. Profesorul da o comanda scurta, e parcimonios in gesturi si rostiri. Ochii ii poposesc direct pe plaga, asistenta se apropie, sterge lentilele microscopului. Apoi se retrage, si vaaaj!, dispare ca o fantoma. El numaidecat reincepe. Din cand in cand, cere sa fie irigat creierul cu apa distilata. ""In timpul interventiei,
trebuie pastrat umed, in starea lui naturala"", imi da lamuriri aceeasi tanara.

PROFESOR LEON DANAILA. Maini de aur