Mi-aduc cu nostalgie aminte uneori de dupa-amieze tihnite de vara cand, satul de joaca, ma asezam la umbra langa tata si-l rugam sa-mi istoriseasca, a nu stiu cata oara, o poveste veche, din alte vremuri, din alte veri. El zambea, ofta adanc, si incepea a povesti in vorbe nici repezi, dar nici domoale, ale olteanului trait in inima Moldovei.

Cu multi ani in urma, cand tatal meu era elev de liceu, avea in curtea casei parintesti din Slatioara o catelusa pechinez pe care o botezase, cu dragalasenie, Titi. Avea cam doua luni cand o gasise abandonata pe izlazul satului, intr-o zi cand venea cu vacile la pascut. Tata a luat-o, a invelit-o intr-o camasa si a adus-o acasa.
Ati vazut vreodata un caine plangand? Veti spune probabil ca NU, tocmai datorita faptului ca nu ati stiut sa le aruncati o bucatica de paine, nu ati stiut sa-i mangaiati sau macar sa le fi spus: ""Ce faci, catelusule? Esti tare frumos!"". Daca ati fi facut asta vreodata ati fi avut sansa sa vedeti ""animalul"" cum da din coada in semn de multumire, va urmeaza si cum din coltul ochiului, pe boticul catifelat se prelinge o picatura de lichid incolor. Ei bine, acea picatura este o lacrima pe care patrupedul o da cu toata sinceritatea celui care stie sa-i dea, macar pentru cateva momente, atentia cuvenita.
Si s-a ingrijit tata de Titi zi de zi pana cand s-a inzdravenit indeajuns si a prins curaj sa iasa singura din curte.
Se termina si vara si veni si vremea ca tatal meu sa plece la oras. Si mergea tata in fiecare dimineata cale de aproape 4 kilometri pana in Slatina la liceu. Titi, dupa el. Cand pleca cu noaptea-n cap, catelusa il insotea, dar numai pana la jumatatea drumului. Ca era inalt podul pe care il traversa tata in fiecare zi si invorlburata apa Oltului. Il petrecea cu privirea pana cand ajungea de partea cealalta a raului si, pierzandu-l din ochi, se intorcea acasa.
Spre pranz, cei de acasa trebuiau sa aiba mereu mare grija sa-i lase poarta deschisa. Titi iesea, se uita de-a lungul soselei si lua in piept cei 2 kilometri pana la malul Oltului. De fiecare data cand tata, intors de la scoala, aparea in capatul celalalt al podului, catelusa, ajunsa deja de minute bune la locul intalnirii, il astepta nerabdatoare sa-l ia in primire si-l petrecea bucuroasa pana acasa.
Asta pana intr-o zi cand poarta, uitata din greseala inchisa, nu i-a mai dat voie sa-i iasa in intampinare tatalui meu cum ii era obiceiul.
Era de mult trecut de ora pranzului cand o vecina, cautand-o pesemne pe bunica pentru niscai treburi, intra grabita in curte. Prinzand momentul, Titi i se strecoara iute printre picioare. Numai ca din cauza intarzierii nu s-a mai uitat in lungul soselei ca de obicei. I-a fost fatal... A murit pe loc lovita de o masina.
Aceasta este povestea adevarata a catelusei Titi, despre care inca se mai vorbeste in familia noastra cand vine vorba de catei...