Doamna de pe locul din dreapta s-a intors si s-a uitat lung la masina mea. Am simtit ca si soferul ar fi vrut sa faca la fel, insa il oprea acel orgoliu al proprietarului de X5: cum sa se mai uite el dupa altele, cand are masina suprema? Scena

Doamna de pe locul din dreapta s-a intors si s-a uitat lung la masina mea. Am simtit ca si soferul ar fi vrut sa faca la fel, insa il oprea acel orgoliu al proprietarului de X5: cum sa se mai uite el dupa altele, cand are masina suprema?

Scena asta mi s-a intamplat acum cateva zile pe o autostrada din Germania. Eram la volanul noului Audi Q7 - un automobil care deschide o noua nisa: SUV de performanta.
PERFORMANTE. N-ati auzit de ea, pentru ca a fost creata o data cu masina: desi Audi se bate in mod evident cu BMW X5 si clasa M de la Mercedes, producatorii au indrazneala de a o pune intr-o noua categorie.
Noul SUV te surprinde, mai intai, prin performanta de a fi unul dintre cele mai lungi din lume: trece cu 8 centimetri peste 5 metri. Noul diesel (favoritul meu in fata benzinei) de 233 de cai arata mai degraba relaxat pe hartie (9.1 secunde pana la suta) insa e impresionant la drum, mai ales datorita reprizelor. Pana la 200 de kilometri pe ora nu simti nici o clipa ca motorul face vreun efort, iar ritmul de crestere al vitezei e practic liniar!
DOTARI. Motorul bun e insa o chestie la care te astepti de la un constructor german din liga superioara. Si oricum altele sunt carligele cu care marketingul spera sa dea jos soferii din masinile concurentei: sapte locuri, radar pentru depasire (se uita in spate si-ti aprinde becurile de alarma daca incerci sa schimbi banda pe autostrada in timp ce vine vreo masina), radar pentru franare, si sistem audio Bose. Masina se descurca bine in off-road - o chestie pe care soferii de SUV-uri o admira, chiar daca rareori o folosesc...
CONSUM. Oglinzile uriase fac ceva zgomot la 180 de kilometri pe ora. Motorul trebuia sa-si traga de undeva puterea - si in mod clar a ales portofelul clientului, mai precis cardul de combustibil. Dar la diesel e de-a dreptul acceptabil: spre 15 litri in oras... Acolo unde masina va fi cel mai des folosita, pentru a duce la serviciu circa 80 de kg de proprietar si jumatate de tona de mandrie personala. Pentru ca, despre asta e vorba in acest segment: masina trebuie sa vorbeasca despre succesul tau. E zona in care Q7 e cu un cap deasupra: liniile evoca forta si maretie. Masina e impunatoare. Sentimentul de securitate e dominant si singurul lucru de care ar putea sa-ti fie teama la volan e sa nu strici cumva masina altuia... E un SUV in care chiar te urci. Chestie de ascensiune. Auto, dar mai ales sociala...


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.