Istoria noastra din decembrie a€™89 incoace poate fi refacuta foarte usor dupa scandaluri. Am trait sub zodia scandalului. Am avut parte de el aproape in fiecare zi si n-am putut sa facem nimic pentru a-l opri. Ba dimpotriva, de multe ori ne-am surprins ca-l savuram ca niste masochisti, asa cum se intampla intotdeauna cand painea lipseste, iar circul da pe dinafara, intrand in viata noastra. Aproape ca am devenit dependenti de scandalul nostru cel de toate zilele, iar atunci cand el ne lipsea, resimteam o teama pe care n-o puteam intelege. Nu era sevraj, era mai mult decat atat: era o neincredere in tot, in toti si in toate. Istoria postrevolutionara - ce pompos suna - a macinat in cei saisprezece ani increderea in ziua de maine, increderea ca putem iesi la liman, increderea in cei apropiati si-n cele din urma, increderea in noi insine. Totul s-a transformat in suspiciune, in neincredere. Neincrederea este cea care dicteaza ceea ce se intampla pe scena publica in Romania. Lungul sir de scandaluri a impartit indeosebi viata politica si economica in grupuri de interese, in tot felul de bisericute, in centre de putere si manipulare! Totul pare un cazan sub presiune care sta sa explodeze din minut in minut. Presa, la randul ei, traieste sau mai degraba supravietuieste acestei nebunii declansate de atatea scandaluri. Si-n cele din urma, neincrederea se instaleaza si aici. Nu mai poti sa scrii nimic, pentru ca automat ""sta cineva in spatele tau!"". Nu mai poti sa ai un punct de vedere, ca instantaneu esti acuzat ca reprezinti un anumit grup de interese. Independenta iti poate fi socotita ca pe o slabiciune, si nu ca pe o virtute, trezindu-te acuzat din toate partile ca faci jocul unuia sau altuia, ca faci jocul tuturor.
Este momentul in care trebuie sa mergi mai departe, altfel risti sa devii prizonierul scandalurilor, manipularilor, grupurilor de interese, si-n cele din urma, prizonierul propriei neincrederi!