Florin Piersic bea un vin de 70 de ani

Actorul Florin Piersic a primit ieri, la implinirea varstei de 70 de ani, cheia orasului Cluj-Napoca de la primarul Emil Boc. Edilul i-a mai oferit si o sticla de vin vechi de 70 de ani. Clujul va gazdui in acest sfarsit de saptamana spectacole si proiectii de film dedicate aniversarii artistului.

Cel mai scump tronson

Segmentul Cernavoda-Constanta va costa mai mult decat toate celelalte cinci sectiuni ale autostrazii Bucuresti-Constanta luate impreuna, desi lungimea sa reprezinta doar un sfert din traseul total. Pretul tronsonului de 52,1 km este de 1,43 miliarde de lei.

Citeste si:

SRTV - Apel catre DNA
Sindicatul pentru Unitatea Salariatilor TVR (SPUSTV), reprezentant juridic al angajatilor Serviciului public de televiziune, solicita DNA investigarea cercurilor de interese din jurul initiatorilor amendamentelor la Legea audiovizualului. (C.O.)

Executiv - S-a modificat Legea IMM-urilor
Plafonul privind cifra de afaceri a unei intreprinderi mici si mijlocii (IMM) va fi majorat de la 8 la 50 milioane euro, iar valoarea activelor detinute de la 8 la 43 milioane de euro, potrivit unei ordonante aprobate joi de Guvern. Ordonanta modifica Legea privind stimularea infiintarii si dezvoltarii IMM-urilor. Agentia Nationala pentru IMM-uri si Cooperatie a aratat ca introducerea acestor praguri sunt definitorii in dimensionarea schemelor de ajutor de stat, care vor fi proiectate in anul 2006. (Eugenia Mihalcea)
Ordonanta - Obligatii pentru nebancare
Institutiile financiare nebancare (IFN) vor fi obligate sa aiba un capital social minim de 200.000 de euro, echivalentul in lei, acesta urmand sa fie stabilit de BNR prin reglementari, potrivit unei ordonante aprobate joi de Guvern. Aceste entitati vor trebui sa se constituie ca societati comerciale pe actiuni. Ca sanctiuni, ordonanta prevede amenzi cuprinse intre 0,1% si 0,5% din capitalul social pentru IFN, iar pentru administratori pana la sase salarii medii nete la nivelul companiei respective.
Proiect - Impaduriri in jurul Capitalei
Suprafetele impadurite din jurul Bucurestiului vor creste in urmatorii ani cu circa 6.000 hectare, pana la 12.000 hectare, prin valorificarea terenurilor degradate, dar si a celor care nu sunt folosite, a anuntat, ieri, Gheorghe Flutur, ministrul Agriculturii. Proiectul denumit ""Centura Verde a Capitalei"" va demara in aceasta primavara. ""Acolo unde legea permite, vom merge si la exproprieri"", a spus Flutur.

Concluzie - ""Bomba cu gaze"" la Craiova
Primele concluzii ale anchetatorilor arata ca exploziile petrecute joi dimineata la Craiova au fost provocate de o fisura a magistralei de gaze. ""Din cauza gerului si a traficului greu s-a produs o ruptura de sudura in magistrala de gaze care alimenteaza orasul"", a declarat prefectul de Dolj, Nicolae Giugea. Directorul Distrigaz Sud Craiova, Petre Ciocanescu, spune ca explozia se putea produce oriunde in cartier. (Mihai Gavrila)
Avarie - Cartierul Aviatiei, lasat in frig
120 de blocuri din cartierul bucurestean Aviatiei au ramas fara caldura ieri-dimineata din cauza unei avarii la o conducta RADET. Veche de 30 de ani, conducta se fisurase in urma cu trei zile, din cauza presiunii mari a agentului termic. Angajatii regiei nu au putut sa intervina insa pana ieri, in conditiile temperaturilor foarte scazute. Potrivit directorului RADET, Virgil Ramba, furnizarea agentului termic urma sa fie reluata aseara.
Reconstructie - Bani in plus pentru Opereta
Ministerul Culturii si Cultelor va acorda inca 17 miliarde de lei pentru reparatiile Salii Studio, actualul sediu al Teatrului de Opereta ""Ion Dacian"" din Capitala, afectata de un incendiu la inceputul anului trecut. Decizia a fost luata ieri de ministrul Adrian Iorgulescu, care a verificat in ce stadiu sunt lucrarile. El a estimat ca sala ar putea fi functionala in doua luni.
Cazul Teo Peter - Legistul contesta varianta apararii
Legistul roman Alexandra Trimbitasu, citat ca expert medico-legal in procesul in care militarul american Cristopher VanGoethem este judecat pentru uciderea lui Teo Peter, a declarat ca basistul trupei Compact a murit din cauza leziunilor produse in timpul accidentului. Medicul a contrazis astfel varianta sustinuta de avocatii puscasului marin. La termenul de joi, procesul lui VanGoethem a fost suspendat din cauza unor intarzieri de traducere.
Ipoteza - Elicopterul SMURD, doborat de curenti
Cea mai recenta ipoteza a comisiei care ancheteaza accidentul aviatic de acum doua saptamani de la Iasi este ca de vina pentru prabusirea elicopterului SMURD ar fi fost conditiile meteorologice, si nu eroarea de pilotaj. Potrivit prefectului Radu Prisacaru, elicopterul ar fi ajuns la pamant dupa ce a fost prins de mai multi curenti de aer puternici.
Valea Oltului - Traficul greu se reia de astazi
Circulatia camioanelor cu masa mai mare de 7,5 tone pe Valea Oltului este permisa ""ncepa€šnd de astazi de la ora 9:00 dimineata. Traficul se va desfasura pe o singura banda semaforizata, unde va fi impusa restrictie de viteza.
Hunedoara - Pichet la Prefectura
Cateva zeci de angajati ai Sucursalei Petrom Hunedoara au pichetat, ieri dupa-amiaza, sediul Prefecturii pe motiv ca administratia companiei intentioneaza sa aplice restructurari de personal fara sa comunice un plan de disponibilizare. Cinci din cele sase depozite ale sucursalei au fost deja inchise, iar trei statii au fost date in administrare unor firme private. (Monalise Hihn)