Oamenii vor sa fie intelesi. Ori pentru asta trebuie sa fie ascultati. Aici s-a defectat omenirea.
Toti oamenii vor sa fie intelesi, dar nimeni nu mai are rabdare sa asculte. Persoana care ia aminte la tot ce-i spun ceilalti nu trebuie sa aiba pareri sau sa se arate generoasa, gata sa sara imediat in ajutor. E mai important ca pe chip sa i se citeasca o compasiune sincera, complet lipsita de ipocrizie. E insa cineva in stare sa sufere mereu, fara pauza de masa si de somn, pentru toti oamenii care au necazuri? Bineinteles ca nu. Poate doar martirii si in anumite zile din an Vasile B.
La cat poate sa sufere, ascultandu-i pe cei din jur, in aceste zile Vasile B., ar fi destul ca sa fie sanctificat inca din timpul vietii. Bate Vasile B. strazile in nestire, pe fruntea lui scrie ""Nu ma crutati, spuneti-mi tot ce aveti pe suflet"", lumea ii povesteste ba una, ba alta, si el nu scoate un cuvant. Sufera si iar sufera. Ii lipseste numai coroana de spini, ca sa fie imaginea insasi a suferintei. ""Ce om bun, ce om sensibil, ce caracter ales!"", exclama de parca s-ar fi vorbit toti care-l opresc sa i se planga. Femeile, in special, ar fi in stare de orice ca sa-i readuca, chiar si pentru o clipa, zambetul acela nesuferit care-l face totusi atat de atragator. Fiindca ce altceva vor femeile decat sa-i schimbe, sa-i vindece pe barbatii cu un zambet nesuferit de zambetul lor nesuferit? ""Stiti ca am divortat?"", il anunta casierita de la telefoane, cand Vasile B. vrea
sa-si plateasca factura lunara. La auzul vestii, Vasile B. are o grimasa. E expresia chinuita pe care ar avea-o orice barbat cand sotia il anunta ca-l paraseste pentru altul. Iar casierita e atat de miscata de durerea din privirea lui Vasile B., incat, dac-ar fi ceva mai visatoare decat sunt prin traditie casieritele de la telefoane, i-ar marturisi, fie si numai ca sa-l vada o clipa senin si surazator, ""Pentru tine am divortat, uraciosule!"". Vasile B. asculta apoi povestea trista a unui vecin, caruia i s-a imbolnavit pisica, si se stramba, de suferinta. Ai putea sa crezi, privindu-l cum se intuneca brusc la fata, ca vecinului i s-a imbolnavit elefantul. E, orice s-ar zice, o mahnire exagerata, insa vadit sincera.Toti il opresc pe Vasile B. ca sa i se spovedeasca de necazurile lor si Vasile B. tace si e din ce in ce mai abatut. Arata exact ca unul in care intreaga omenire isi depoziteaza tristetile si chinul, prea obosit ca sa se mai impotriveasca. Daca ii privesti cu atentie fruntea, vezi ca mai scrie ceva pe ea: Aveti rabdare, o sa mor eu in locul vostru!
Poate ca s-ar mai gasi si altii pentru care sa sufere, dincolo de Strada Cotizatiei, 11 bis, dar aici il asteapta dentistul ca sa-i scoata nervul atacat de carie dintr-un molar si sa-i curme suferinta. Ce putin ii trebuie omenirii, ca sa nu mai sufere. Ar trebui ca si nervul sa poata ucide caria. Numai ca asta n-o sa se intample niciodata, iar Vasile B. va fi considerat de tot mai multa lume, o data sau de doua ori pe an, un om bun, care ia asupra sa toate nenorocirile celorlalti.