Oricat de departe de un presedinte ideal ar fi Traian Basescu, oricat nu ne-ar place mutra lui, cu mesa sau fara, oricate harburi o fi vandut pe vremuri si oricata inghetata acum, oricat i-ar placea blondele si oricat si-ar pune pe fuga consilierii, un lucru trebuie sa-i recunoasca pana si cei mai inversunati dusmani ai sai. Si anume ca, daca n-ar fi fost el, eram cu totii acum in buzunarul din spate al blugilor lui Nastase, inghesuiti intre o fesa fierbinte si o hartiuta botita cu numarul de telefon al matusii Tamara. Il numiti pe Basescu tiran? O fi, nu zic nu, dar ati fi vazut ce-nseamna adevarata tiranie, a minciunii cotidiene, a sfidarii, a bogatiei etalate nerusinat, a satrapilor locali, a afacerilor fara perdea, a suveicii conturilor si mostenirilor, a justitiei legate nu numai la ochi, ci si de maini - daca la carma Romaniei ar fi ajuns acest simbol al sistemului ticalosit care este Adrian Nastase. Basescu nu e, ce-i drept, un politician de tip european, ci unul dambovitean, cam buruienos in exprimare, nu prea dus la biserica, dar pana la urma romanii s-au obisnuit cu el, poate fiindca le seamana, in bine si in rau. N-are scoala diplomatica a lui Nastase, dar instinctele il imping spre decizii, de multe ori, corecte. Optiunea pentru Statele Unite, de pilda, este curajoasa si insolita in traditia aliantelor noastre. De asemenea, apreciez drept corecta si fezabila in anii urmatori unificarea cu Republica Moldova, alta idee centrala a presedintelui Basescu. Meritul sau cel mare insa e ca de ani de zile el s-a dovedit singura forta din intreaga noastra lume politica in stare sa infrunte partidul-stat, Leviathanul in care s-a transformat PSD-ul in anii de guvernare, si sa-l puna cu botul pe labe. Sa ne amintim ca numai acum doi ani monstrul bicefal (Iliescu reprezentand mostenirea comunista si Nastase lacomia de averi) parea ca ne pusese piciorul pe ceafa pentru totdeauna. De-atunci, un singur om i-a terminat in toate bataliile politice. Cred ca si-n ultima, cea a distrugatoarei matusi, si-a varat un pic coada (aici gura pacatosului Adrian, invocand, ca si Ceausescu, ""agenturili"" si serviciile secrete, o fi avut un dram de dreptate...). Ca rezultat, ce mai este PSD-ul acum?
Pai sa vedem ce mai este. 22 la suta in sondaje la inceputul scandalului ""matusa"", acum probabil si mai putin. Credibilitatea ca partid social-democrat - nula. Imaginea tipica: partid de corupti si de-mbogatiti peste noapte. Conducerea? Adrian Nastase compromis si marginalizat in partid, antipatizat oricum de clasa politica si de electorat. Dupa parerea mea, un cadavru politic. Ramane la putere noul triumvirat: Mircea Geoana, un lider contestat, incapabil pana acum sa declanseze ""revolutia binelui"" despre care tot vorbeste de catava vreme, Ioan Rus, ambitios, reformist, deloc dispus sa fie aliatul presedintelui, ci doar unul dintre cei mai redutabili rivali, Miron Mitrea, cadristul PSD, foarte periculos in continuare in acest sah insangerat ce se joaca la PSD.
In fine, eternul si fascinantul Iliescu, la care se duc toti pesedistii, pe rand, ca la rabin, chiar si cei care
i-au dat branci cu nerusinare anul trecut. Razvan Theodorescu, daca va mai amintiti de el, simpaticul ""ou dogmatic"" al anilor a€™90, a venit de curand cu o idee demna de un specialist in bizantinisme de tot soiul, si anume ca pesedistii sa se prosterneze iarasi, ""fara cracnire"", in fata omului cu doua mame. Pasamite, sarac si cinstit, Iliescu ar putea restabili valorile morale in randul partidului. Initiativa domnului profesor se intemeiaza pe credinta ca romanii sunt un popor cu capul in traista, uituc pana la prostie, care nu mai face legatura intre Iliescu si comunism, intre Iliescu si mortii revolutiei, intre Iliescu si mineriade, intre Iliescu si Miron Mitrea, intre Iliescu si nepotelul sau rasfatat si neascultator, Adrian Nastase. Am mai spus-o: sa mergi iarasi cu Iliescu inseamna sa-l scoti pe bunicul, mort cu o zi-n
urma, la geam in ziua cand vine pensia...
Prin urmare, in acest moment PSD este un balaur cu sira spinarii franta. Nici un scenariu de evolutie viitoare dintre cele patru-cinci posibile nu pare viabil. Chiar daca a declansat procesul de inlaturare a lui Nastase, intalnirea de la Poiana Brasov nu a adus o solutie, ci doar o amanare a verdictului istoric ce planeaza asupra acestui partid al trecutului. Verdict care, dupa umila mea parere, suna astfel: intreg sau scindat, reformat
sau nereformat, PSD trece
de-acum in planul al doilea al politicii romanesti.
Sahul care se joaca azi in PSD este un joc disperat, un joc al agoniei. Piesele grele au fost sacrificate pe rand, si pe campul de lupta au ramas doar nebunii si pionii, sfartecandu-se reciproc, orbeste, intr-un razboi al fiecaruia contra fiecaruia.