Un apartament cu doua camere, la bloc, in Bucuresti, costa 10.000-15.000 de dolari in anul 2000. Acum, acelasi imobil se vinde cu 30.000-40.000 de euro. Nu doar ca s-a dublat pretul, ci a mai fost acoperit si riscul valutar printr-o conversie tipic romaneasca, 1 euro la 1 dolar. Aceeasi evolutie se observa si la bursa. Si nici macar operele de arta n-au fost uitate - pana si ele costa cam de doua ori mai mult.
Toate acestea ar trebui sa-i faca sa-si inghita vorbele pe cei care inca pun sub semnul intrebarii functionalitatea economiei romanesti. Iata trei piete cat se poate de functionale, nu?
Cererea a depasit oferta pe piata imobilelor, ceea ce a dus la cresterea preturilor. E piata? Este! Ce mai conteaza ca multi si-ar fi vandut apartamentele daca nu primeau subventie la intretinere. La licitatiile de arta parc-ar fi dat navala japonezii, care au terminat de investit in economie. Ce sa mai vorbim de piata de capital... Inseamna ca actiunile cresc, deoarece companiile au prezentat investitorilor planuri solide, pe cinci ani, care arata clar cat din profit va fi alocat pentru dividende si cat pentru dezvoltare! Inseamna ca nemtii, francezii si italienii pun mana de la mana, pentru ca i-a convins mediul de afaceri romanesc, nu? Ca relaxarea fiscalitatii a fost perceputa pozitiv de importante grupuri de afaceri? Inseamna ca mai credeti in Mos Craciun...
Sa fim seriosi. Investitiile au crescut, intr-adevar, dar, daca le raportam la numarul de locuitori, se constata ca suntem departe de un boom investitional, cum s-a vazut in Cehia, Ungaria ori Polonia. Asa ca mai degraba e de crezut ca banii feriti de impozite, cei din comisioane, cei inlocuiti cu datorii au fost pusi la adapost si spalati prin achizitii de case, actiuni sau tablouri.
Avantajul, in eventualitatea ca derapajele induse de devalizare sunt corectate prin inflatie, prin deprecierea monedei nationale, prin taxe si datorie externa, ar fi ca pretul unui imobil nu va scadea niciodata pe cat creste inflatia sau pe cat se devalorizeaza leul.
Fireste ca aceia care se simt cu musca pe caciula vor spune ca asistam la o evolutie normala: preturile activelor, amplu subevaluate in trecut, n-au facut decat sa ajunga la echilibru. Asta chiar daca, de pilda, bursa se umfla inainte sa se fi capitalizat economia...
Mai bine s-ar recunoaste adevarul. Preturile activelor nu erau in crestere inainte sa se vehiculeze ideea integrarii europene. Pe de o parte, potentatii si-au ferit agoniseala din calea derapajelor viitoare, iar de cealalta parte, si-au gasit debuseu pe seama apartenentei viitoare la UE, chit ca blocarea capitalurilor in case si terenuri nu mai adauga valoare avutiei nationale. Dar... nici o problema pentru ei. Daca banii lor nu mai contribuie la cresterea economica, aceasta se extrage cu mai multa putere din nivelul de trai. Iar daca dupa o astfel de crestere vine invariabil recesiunea, tot nu-i nimic, fiindca la scadenta nu ei platesc pentru restabilirea echilibrului economic, ci restul populatiei.
Sigur ca, daca schema ar fi functionat ca la carte imediat dupa primirea in NATO, daca veneau americanii sa li se dea scump ce s-a cumparat ieftin, riscurile ar fi fost mai mici. Dar ei n-au venit nici pana in ziua de astazi. Asa ca ne-au dat voie noua, romanilor, sa ne intindem la credite. Ne-au impins spre bursa nu performantele mai bune ale companiilor, ci dobanzile mai mici ale bancilor.
Aceasta suma de elemente a mers exact in directia crearii unei mase critice care sa sustina preturile majorate pe piata imobiliara, pe cea a artei sau pe piata de capital. Adica leapsa a ajuns la salariatii care isi permit sa ia credit, la muncitorii din strainatate care vor sa aiba propria curte cand se intorc acasa, la buticari si la liber profesionisti.
Sa nu se creada insa ca astfel de exercitii de albire a unor bani din comisioane, din impozite neplatite sau din datorii neachitate ar fi ceva neobisnuit. Nici macar in UE sau in Statele Unite. Ceea ce deranjeaza e altceva: tupeul din Romania. Din 10 dolari negri, altii scot 7 dolari albi, spalatoriile noastre pot sa scoata 20. Desi preturile activelor ar trebui sa se duca in jos acum, ele continua sa fie impinse in sus, pentru ca detinatorii n-au terminat tot ce aveau de vandut. De aici se vede ca au cumparat cat nu pot duce. Cine zicea in 2004 ca ""lacomia nu scapa nepedepsita""? Parca Ion Iliescu, daca-l mai tineti minte...
In ceea ce priveste ultima campanie anticoruptie vazuta la televizor, suntem curiosi daca va continua si dupa ce UE ne va spune: ""Gata! Ati intrat"". Fiindca, daca nu se va merge pana la capat, inseamna ca nu asistam la o operatiune ""mani pulite"", ca in Italia sau Coreea de Sud, ci numai la o reglare de conturi, ca la rusi. Acolo unde presedintele n-a incercat nici un moment sa termine clasa oligarhilor, ci s-a marginit la o redistribuire a fiefurilor, pentru a stabili fara echivoc cine-i ""il capo din tutti capi"". In definitiv, asta e diferenta intre a termina coruptia si a pune ordine in mafie.