Mircea Daneliuc propune un nou volum de teatru - ""Femei in ghips"" - , o radiografie a absurdului feminin, unde feminin nu este intotdeauna egal cu femeie. May si Martie - o femeie si un barbat sau doua luni din an - , aparent la fel de diferiti precum anotimpurile pe care le reprezinta. In realitate, atat personalitatile, cat si dramele lor sunt comune. Intamplarea ii aduce in fata unei usi, derizoriul ii impinge dincolo de usa, pe terenul in care sentimentele, deopotriva irationale si intelepte, ii arunca unul in bratele celuilalt. Dialogul dintre cei doi contureaza cel mai bine trasaturile personajelor si tipul de situatie pe care acestea o construiesc. DEPRESIE. Taiat, laconic, de multe ori o continuare a unui gand interior, dialogul dezvaluie o May fluctuanta psihic, dispusa sa-si ia viata intr-un mod violent, dovada ca a mai incercat - nu degeaba este una dintre multele ""Femei in ghips"". Barbatul, Martie, incearca sa faca fata torentului de instabilitate emotionala a femeii de langa el, o straina pe care, paradoxal, o cunoaste, caci reflecta acelasi tip de comportament ca si presupusa sa sotie defuncta. AMBIGUITATE. ""Popescu - o drama romaneasca"" constituie a doua piesa a volumului semnat de Mircea Daneliuc, ""Femei in ghips"", si nu este altceva decat preluarea unui subiect devenit moda la un moment dat: cazul Ciomu. Autorul subliniaza printr-o ironie excelenta variantele pe care le poate naste o situatie reala: de la implicarea cinica a presei pana la substraturile psihanalitice ale castrarii pacientului de catre medic. De aici si pana la saltul intr-o altfel de realitate, imprevizibila si marginala, drumul este cat se poate de firesc pentru scriitura lui Daneliuc: gestul lui Popescu (Ciomu) este in fapt un act de iubire fata de pacientul sau, care, odata scapat de infamul falus, poate fi convertit la adevarata sa natura - cea feminina. Pana la urma, la cea de ""femeie in ghips"". NONSENS. ""Tenis"" - a treia piesa inserata in volum - se inscrie in aceeasi secventa existentiala ca precedentele - incapacitatea de a mai comunica in mod direct. Personajele se afla permanent intr-un soi de absurd, caci, amputate cumva in talentul lor de a se relationa cu ceilati, ajung un fel de cvasiautisti ale caror mesaje devin pe jumatate intelese, pe jumatate incoerente. CASTRARE
""Crainica: cu acelasi gest reflexiv, a retezat organul cu doi centimetri mai jos, in plin corpi cavernosi, in chiar corpus penis (...) Vestea a fost primita in mod dureros de sotia victimei si de opinia publica, aflata in acest timp la bufet"". - (""Femei in ghips"" - Popescu, Mircea Daneliuc)