""Unde sta o carte pana la nastere? Cine sunt parintii unei carti? Are nevoie o carte de doi parinti - o mama si un tata? O carte poate sa se nasca in interiorul altei carti?""
Sunt intrebarile personajului principal din filmul lui Peter Greenaway, The Pillow Book, Cartea de capatai.
Cand am aflat ca The Pillow Book vine in cinematografe mi-am zis ca e aproape imposibil sa aiba spectatori. Pelicula a fost lansata in lumea intreaga cu zece ani in urma, are o compozitie complicata si personaje ale caror caracteristici vor fi destul de greu de povestit de la un spectator la altul. Singurul lucru care ar putea aduce publicul larg in sala de cinematograf (caci pasionatii l-au vazut de mult) este ""pozitionarea"" filmului drept o poveste erotica, un fel de film porno ceva mai soft. De altfel, actorii din rolurile principale, Ewan McGregor si Vivian Wu, sunt mai mult de jumatate din film goi pusca. (Criticii de film se vor supara pentru aceasta ""pozitionare"", grabindu-se sa explice ca Greenaway face arta si ca sexul si moartea sunt subiectele pe care le exploateaza cel mai mult.)
Mi-am adus apoi aminte ca Greenaway a declarat ca face filme care nu sunt conditionate de o anumita data de lansare, ci ca - mai degraba - trebuie vazute atunci cand esti pregatit. Si m-am gandit ca s-ar putea ca unii dintre romani sa fie pregatiti pentru o asemenea expunere cinematografica. In plus, de data asta creatia lui Greenaway nu mai dureaza - vorba unui prieten - ""o eternitate, ci doar un secol"" (un pic peste doua ore).
Intr-o forma accesibila, The Pillow Book poate fi descris drept povestea unei japoneze care isi istoriseste amorurile folosindu-se de propriul sange si de corpul amantilor, trimitandu-le la editorul care urmeaza sa-i publice o carte. Filmul este realizat cu o preocupare mai mare pentru imagine si tehnica decat pentru conturarea personajelor si, ca spectator, ai foarte multe sanse sa pleci ametit de multele ferestre care apar simultan pe ecran (cam ca la Windows 95), de multele texte scrise peste imagini, de amestecul de alb negru si color si de simbolistica japoneza greu accesibila.
Dar astazi scriu despre Pillow Book nu ca sa va trimit la film, ci pentru ca sa va prezint o carte. Cred sincer, si sper sa nu va suparati pe mine, ca cei mai multi dintre dvs. nu sunteti pregatiti sa vedeti un asemenea film. Dar va puteti pregati, va puteti educa lecturand doua carti simpatice. Ca si la film, desi imaginea primeaza in cazul acestor doua carti, fiind volume cu fotografii, parcurgandu-le primesti (prea) multe informatii. Ai avantajul insa ca te poti intoarce la paginile precedente ca sa privesti cu mai multa atentie o fotografie sau sa (re)citesti textul insotitor. Cartile se numesc Retrovizoare (1 si 2) si contin fotografiile lui Alex Leo Serban, insotite de comentariile prietenilor sai, printre ei aflandu-se Teodor Baconsky, Dragos Bucurenci, Mircea Cartarescu, Mihai Chirilov, Bogdan Ghiu, Andrei Gorzo, Florin Iaru, Razvan Mazilu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Parvulescu si Andrei Plesu.
Ca sa gustati cum trebuie cartile, folositi-va de un truc: mai intai uitati-va la fotografii fara sa cititi comentariile, iar apoi luati-o de la capat si lecturati-le. Pentru ca, privindu-le simultan, o sa amestecati informatiile despre orgoliile, emotiile si experientele celor care scriu cu talentul, gustul pentru anumite imagini/filme ale autorului fotografiilor, dar mai ales sensibilitatea cu care, banuiesc, nu-i place lui A.L.S sa se laude. E mai usor sa-i urmariti pe fiecare separat si abia apoi sa-i asezati alaturi, iar experimentul il puteti face pe liternet.ro.
""O carte poate sa se nasca in interiorul altei carti?"", se intreaba personajul lui Greenaway si, cum n-am raspunsul, m-am amuzat prezentandu-va cartile lui Leo (care sunt in situatia asta, caci au povesti in mijlocul altor povesti), stiind ca va fi in mare dilema: sa se bucure ca i-am remarcat munca sau sa se enerveze ca un journalist, care nu e critic de cinema, isi permite sa-l comenteze pe Greenaway.