L-am denumit Cazul Doaga. In toamna lui 1959 am fost chemat la Directia Generala a Militiei. Adjunctul sefului Directiei judiciare era singur in birou. In anticamera astepta pe scaun un individ necajit. Adjunctul s-a grabit sa-l pofteasca. Sfrijitul - un tovaras nemultumit de colegii nostri de la Sectia 27 din Bucurestii Noi, care colegi nu miscasera un deget ca sa-i gaseasca sotia disparuta. Asadar, un caz de disparitie. L-am luat pe sfrijit cu mine-n birou. L-am asezat repede pe un scaun, ca parea sa-l bata mereu vantul si, cum ferestrele biroului erau deschise, un curent mai puternic l-ar fi putut dobori. Un barbat bolnav
""Deci, cum te numesti dumneata?"" ""Petre Ion."" ""Si sotia?"" ""Petre Monica."" Trebuia sa aiba sub 30 de ani, mi-am zis. Dar fata emaciata, ridurile si scofalceala il faceau sa para ca se-apropia de 50. ""De cand ti-a disparut sotia?"" ""De pe 5 noiembrie. Mai exact, din seara zilei de 5 noiembrie, de la ora 8:00."" ""Ce s-a intamplat atunci?"" ""Pai, in seara zilei de 5 noiembrie, la ora 8:00, sotia mea a plecat de acasa si, de atunci, n-am mai vazut-o. Nici nu s-a mai intors, nici n-a mai dat vreun semn c-ar fi undeva."" ""Erai acasa cand a plecat?"" ""Da."" ""Si ti-a spus unde se duce?"" ""N-a fost nevoie. Stiam foarte bine. Cu vreo saptamana inainte, primise o telegrama de la soacra-mea. O chema sa vina urgent ca socru-meu era grav bolnav. Stiti, sotia mea e asistenta medicala."" ""Daca era grav bolnav... Era intr-adevar grav?"" ""Da. Are ciroza."" ""Atunci, de ce nu s-a dus imediat sotia dumitale la el?"" ""Pai, nu i-au aprobat ai ei, de la sanatoriu, concediu fara plata. Abia dupa ce-a revenit soacra-mea cu o scrisoare disperata, i-au aprobat..."" Avea o voce zgariata, ca data la smirghel, interlocutorul meu. Paloarea accentuata si firavitatea il faceau sa para foarte pieritor. ""De cati ani erati casatoriti?"" ""De mai bine de doi ani."" ""Si cati ani ai dumneata?"" ""27."" ""Si sotia?"" ""24."" Asadar, o fata care se casatoreste la varsta cand incepe sa se teama c-o sa ramana fata batrana, m-am gandit. Si pe cine-a luat de sot? Pe oricine! Fie si pe unul aflat deja cu un picior in groapa. ""Aveti cumva o fotografie de-a ei?"" ""Da, si-a scos el portofelul, deschizandu-l si inmanandu-mi fotografia unei femei frumoase. Am dat una la fel si tovarasilor de la Sectia 27."" M-am gan- dit - pentru a cata oara in viata mea de judiciarist! - ca nu trebuia sa ma pripesc. Femeia din fotografie n-ar fi avut de ce sa se teama c-ar fi ramas fata batrana. ""Unde v-ati cunoscut?"" ""La sanatoriul tebece, unde lucra ea."" ""Dumneata ai fost pacient?"" ,,Da. M-am internat acolo si ea m-a ingrijit. Si era asa de frumoasa, ca n-am mai putut trai fara ea. I-am spus: daca vrei sa mor, nu ma lua! Si m-a luat. Probabil, de mila... Probabil, de mila, dar eu am fost fericit, in astia doi ani, am fost ca beat. Sunt foarte sentimental. Probabil, unde n-am mult de trait. Monica a devenit pentru mine si sotie, si asistenta, si mama!..."" A izbucnit intr-un plans hohotit, care a dat intr-o crunta tuse cu expectoratie cu sange. Ma uimea ca, la asemenea tuse, fata nu izbutea cu nici un chip sa i se coloreze. Ba, dimpotriva, parea sa i se accentueze paloarea. Zau c-ar fi avut de cine sa se sature Monica Petre. Dar daca aveam in vedere faptul ca era asistenta medicala, logic ar fi fost sa nu-l fi parasit. Oare sa fi fost reala nevoia de ea la Suceava? Nu cumva se intelesese cu parintii s-o cheme ca sa poata pleca si disparea linistita in compania unui amant?! Caci era clar ca ""mortul"" Petre Ion s-ar fi agatat de ea cu disperarea celui care nu vrea nicidecum sa-si ia adio de la viata. ""Deci, Petre Ion, mi-am notat. Adresa?"" ""Strada Doaga numarul 10. Am o casuta modesta, numai cu doua camere si-o pivnita, si-n fata o curticica."" ""Si, deci, pe 5 noiembrie a plecat la maica-sa!"", am reinnodat eu firul criminalistic al discutiei. ""Da. Dupa scrisoarea disperata a soacra-mii i-au permis sa-si ia concediu fara plata, v-am spus."" ""Ai condus-o la gara?"" ""Nu."" ""V-ati certat? A plecat suparata?"" ""Nu. Nu ne certam. Monica era o fiinta deosebita, un om nemaipomenit de bun."" I s-a strambat chipul deodata. Paloarea i s-a accentuat batand in alb si obrajii i s-au schimonosit. M-am grabit sa-i stopez plansul inainte de-a izbucni: ""Deci, de peste o saptamana?!"". Si-a revenit: ""Poftim?"". ""Ziceam de sotia dumitale. A disparut de mai bine de-o saptamana..."" ""Da. De pe 5 noiembrie. Si sa stiti ca eu am reclamat imediat, dar tovarasii de la Sectia 27..."" ""Imediat? Cum imediat?!"" Si-a dat seama de greseala. S-a balbait: ""P... pp-pai, imediat ce-am inteles ce se-ntamplase. Adica, alaltaieri, cand Monica a primit de la maica-sa o noua telegrama, in care ii cerea sa vina cu orice pret, ca tatal ei e pe moarte! Atunci, am inteles ca Monica, desi plecase de opt zile, n-ajunsese la maica-sa"". ""Si ai luat legatura cu maica-sa, dupa cea de-a doua telegrama?"" ""Am dat aviz telefonic, ieri. Am vorbit cu soacra-mea. Mi-a spus ca a cautat-o si Militia."" Asadar, cei de la Sectia 27 nu statusera cu mainile-n san! Dar nu i-am spus lui asta. ""Bine, am zis. O ultima intrebare: stii cumva sau banuiesti vreo legatura extraconjugala a sotiei?"" ""In nici un caz, tovarase capitan. Eram eu gelos pe unul si pe altul, ca, de, prin natura serviciului, se afla tot intre barbati. Dar sunt convins ca era cinstita, tovarase capitan. Stiti ce fel de femeie era? Era femeia care, daca i-ar fi trecut vreodata prin cap sa ma-nsele, as fi fost primul la care i-ar fi spus. Mi-era insa foarte devotata. Ca sa fiu sincer, am fost si eu surprins cand m-a luat, dar asta este: am dat peste un om deosebit..."" Verificari la Sectia 27
Cum eu i-am spus ca terminasem discutia, s-a ridicat sa plece. M-a intrebat insa daca speram sa se poata face ceva. Si a plecat, apoi, cu o mutra atat de neincrezatoare, incat mi-a facut impresia ca se gandea, de fapt, la ce for urma sa se mai planga. L-am lasat sa dispara in capatul culoarului si m-am asezat temeinic la birou, rememorand totul si schitand primele puncte ale planului operativ. Un telefon colegilor de la Suceava m-a lamurit ca, intr-adevar, facusera verificari, la cererea colegilor de la Sectia 27. Tatal Monicai fusese internat de doua zile in spital. Monica nu aparuse acasa. Nici la gara, nici pe drumul de la gara spre casa. Nu fusese nicaieri vazuta si, oricum, o femeie in pardesiu galben, cu o caciulita galbena si pantofi negri nu s-ar fi putut sa treaca neobservata, mai ales ca era si foarte frumoasa. Fireste, ei aveau sa continue s-o caute. Casa parintilor asistentei fusese pusa sub supraveghere. Dar, daca era sa-mi spuna opinia lor, Monica Petre nu pusese piciorul in zona lor de competenta. Fie ca plecase in alta parte, ziceau - ceea ce li se parea ilogic, doar pornise de-acasa la chemarea celor de la Sucea- va! - , fie ca nici nu plecase de fapt din Bucuresti... ""Bine, am zis eu. Continuati verificarile. Aflati tot ce se poate sti despre Monica Petre."" Zilele mohorate trecusera. Era o toamna insorita acum, dar rece. Cand am iesit pe poarta Directiei Generale a Militiei, la ora 11:00, m-am trezit facut sandvis, ca sa zic asa, intre bataia razelor Soarelui si rafalele intepatoare ale unei rasuflari montane. Cei de la Sectia 27 m-au intampinat cu respectul datorat organului superior, dar n-au fost deloc bucurosi afland de reclamatie. Mi-am dat repede seama ca aveam un foarte bun ajutor in seful biroului. A scos din sertar dosarul cauzei si mi-a infatisat toate piesele, gura turuindu-i intruna. Nu era adevarat ca nu se muncise. Se cerusera verificari la Suceava - inca nu primisera raspunsul, dar... (stiam deja raspunsul). Am ascultat cu atentie raportul sefului de birou. Pentru doua zile, tinand seama si de controlul caruia trebuiau sa-i faca fata, se descurcasera bine. In nici un caz nu putea fi vorba de stat cu mainile-n san. ""E foarte bine tot, am apreciat. Si nu e nici putin. Continuati cercetarile. Ne intereseaza drumul disparutei - de acasa pana la Gara de Nord. Eventual, stabiliti in care loc acest drum s-a intrerupt si in ce mod."" Spre seara, m-am intors la Directia Generala a Militiei. Am gasit pe birou o nota telefonica transmisa de seful serviciului judiciar sucevean. La primul punct, eram informat ca ""Petre Monica n-a mai pus piciorul in casa parintilor de doi ani si trei luni - de cand s-a casatorit!"" Hopa! mi-am zis. Conflict intre Monica si parinti. Ei nu fusesera de acord cu casatoria fetei lor cu unul dintre bolnavi. Si nu-si calcasera pe inima decat in situatia grava in care se afla tatal ei. Marturia moartei
Era un prim strop de intuneric in armonia si lumina de pana aici. Prea mi se parusera toate nefiresc de frumoase. Din acest moment, am inceput sa ma gandesc serios la moartea Monicai Petre si sa indrept cercetarile in acest sens. Punctul doi al notei telefonice de la Suceava a adancit si mai mult ideea. Acest punct ne informa ca ""la Militia regionala se afla doua corpuri delicte privind-o pe disparuta Petre Monica din Bucuresti, Strada Doaga nr. 10"". Cele doua corpuri delicte erau certificatul ei de casatorie si buletinul de identitate. Ambele fusesera gasite in doua cutii postale din cartierul sucevean Burdujeni, fara plicuri. Factorul postal care le descoperise se prezentase de indata cu ele la Militie, se mai preciza in nota telefonica: ""Pe una din filele buletinului de identitate este scrisa de mana, cu majuscule, urmatoarea inscriptie: «SUNT OMORATA IN APA SUCEVEI»"". Am intocmit o nota telefonica pentru cei de la Suceava, in sensul intreprinderii unor verificari si mai ales in ideea exploatarii criminalistice a documentelor. A doua zi primeam si corpurile delicte, si expertizele. La primirea notei mele telefonice, expertizele fusesera deja facute. Le-am spus in gand un bravo baietilor de la biroul criminalistic si am trecut la verificari stranse in Bucuresti: in Strada Doaga; pe traseul pana la gara; la gara; in acceleratul de 8:45 de Suceava Nord; in alte trenuri - din aceeasi seara - spre Moldova: la sanatoriul in care lucrase Monica Petre. Incet-incet, a cazut noaptea asupra vietii acestei femei. La sanatoriu, era bine cunoscuta gelozia obsesiva a lui Petre Ion. De multe ori asistenta venea la serviciu obosita, cu ochii injectati, nedormita. Cand ea era in serviciul de noapte, Petre Ion pazea poarta spitalului, doar-doar avea s-o surprinda in compania unui barbat! Medicii intrebati au opinat pentru o boala psihica, pe fondul unui complex de inferioritate. In Strada Doaga, investigatiile n-au dus nici ele la lumina. E drept, vecinii nu cunosteau infernul din casa familiei Petre, nu-i auzisera certandu-se, dar nimeni n-o vazuse pe Monica, in seara zilei de 5 noiembrie, iesind din casa si plecand. Pe traseul spre gara, in gara, in trenuri - acelasi rezultat. Femeia frumoasa, ""pe care nu se putea sa n-o remarci"", cum declarau martorii, nu fusese vazuta. Nici casierele de la agentia de voiaj, nici conductorii de tren nu-si aminteau s-o fi vazut. Ba, conductorul de pe acceleratul de Suceava a marturisit confidential ofiterului cu care a discutat: nu o data acostase femeile care calatoreau singure, iar o femeie ca aceea din fotografia ce i se arata ar fi fost imposibil sa-i scape. Cel putin ar fi incercat si, in orice caz, si-ar fi adus aminte... Am decis sa trecem la cercetarea directa a sotului. Am trimis un subofiter sa-l cheme pentru o prima discutie. Agentul de ordine s-a intors cu un rezultat negativ. Petre Ion disparuse. In aceasta faza, ni s-a alaturat si prietenul meu din Procuratura Generala. Am ascultat impreuna rapoartele. Procurorul a hotarat: ""Trebuie sa-i cercetam lui Petre Ion casa. Acolo, s-a petrecut ceva necurat si noi n-am facut inca o cercetare..."". Casa era intr-o curte, unde se mai aflau doua case. Se intra dinspre strada pe o portita. Casa lui Petre Ion era in stanga, celelalte doua - in dreapta. De la portita pornea o alee pavata cu caramida, varuita pe margini. In casa, prima impresie a fost ca avem de-a face cu un pahar spalat cu detergent. Toate lucrurile erau aranjate frumos. Pe jos, scandura vopsita vernil, presuri taranesti, din zdrente. Si totul curat, foarte curat. Pivnita cu surprize Am ajuns in bucatarie. Aici, langa perete, era un dulap vitrina. L-am dat la o parte si ni s-a parut ca deslusim pe scandura dusumelei, langa perete, o pata. Parea chiar o pata veche de sange. Examinand-o insa cu atentie, am constatat ca era vopsea maro. Ce cauta pata aceea acolo? Nu cumva ea scapase celui care facuse curat, datorita faptului ca fusese camuflata de dulap? Caci, daca ar fi fost asa...
Hei, daca ar fi fost asa... Am decojit cu migala pelicula de vopsea vernil de pe podea si am constatat ca acest strat de vopsea fusese dat mai recent, peste vopseaua maro de mai inainte. (Poate ca cineva vrusese sa acopere niste urme!) I-am intrebat pe vecini: ""Ce e nou in casa?"". ""Vopseaua dusumelei..."" Ba, am stabilit ca, nici cu doua zile inainte de plecarea stapanei casei, dusumeaua nu fusese maro... Din clipa aceea, cautarile noastre au devenit si mai meticuloase, mai insistente. Vopsirea dusumelei dupa disparitia femeii a fost pentru noi picatura care umplea paharul... Dar unde era moarta? Cum o omorase? Cand? Am extins cercetarile si in pivnita. Pivnita avea intrare separata. De afara, urcai trei trepte de beton si deschideai usa. In dosul usii, chepengul pivnitei, in pivnita, un butoi mare de varza. Langa scara, o albie de rufe si alte lucruri necesare omului in gospodarie. Am apucat de belciugul capacului chepengului. Nu era incuiat. De altfel, nici usa pivnitei n-o gasisem incuiata, incat unul dintre ofiteri spusese ca degeaba cautam acolo, caci, daca Petre Ion ar fi avut ceva de ascuns, ar fi incuiat cu grija sa nu poata patrunde oricine si sa descopere vreo urma... Am dat capacul peste cap si am vazut o scara de lemn. Am examinat-o impreuna cu criminalistii. Am descoperit cateva pete ce pareau a fi de sange - cu directia de scurgere in jos. Fotografii cu lampi cu cuart, cu ultraviolete... Expertizele au stabilit: sange uman. Grupa nu putea fi precizata. Se ridicasera probe de ""pete"" si de pe capacul chepengului. Aceeasi concluzie: sange uman. Concluzia: Monica Petre fusese omorata si ingropata in pivnita. Dar iata ca testul apei ne-a contrazis. Am turnat apa pe toata suprafata de lut a pivnitei, stiut fiind ca apa se scurge mai repede in locul sapat de curand. Or, apa a baltit pe pamant la fel, in toata pivnita, incercand, apoi, pamantul, cu un harlet, peste tot am intampinat aceeasi rezistenta. Am inceput sa ne cam indoim de concluziile noastre. In orice caz, trebuia cautat acum disparutul. Avea de dat cel putin cateva explicatii. Asa ca l-am pus in urmarire pe tara si astfel am aflat ca se internase intr-un sanatoriu TBC de la Oravita. Dar cand organele de militie mersesera sa-l ridice de la sanatoriu, aflasera ca tocmai plecase la Bucuresti... sa se opereze de apendicita. Trecusera trei saptamani de la reclamatie. L-am cautat in Bucuresti, peste tot, pe o vreme imposibila. La rude, policlinici, spitale. In sfarsit, s-a dat de el la Spitalul Witting. Fusese, intr-adevar, operat de apendicita. Dupa trei zile, avea sa i se dea drumul... A ramas in supravegherea unui subofiter. In fine, dupa trei zile, Petre Ion ajungea direct in arestul Militiei Capitalei, fara nici o explicatie. Explicatiile trebuia sa le dea el. A-nceput pe indelete ancheta. Petre Ion a recunoscut, rand pe rand, in fata probelor, gelozia, comportamentul lui de barbat gelos si rau - desi de batut n-o batuse - , a recunoscut ca facuse curat si vopsise din nou dusumeaua, ""ca sa aiba o culoare mai vesela, s-o recastige pe sotie cand avea sa se intoarca..."". Stia si de sangele de pe capacul chepengului si de pe scari. El il spalase. Da, era al sotiei, ca avusese un avort spontan de care stia si o vecina... (Asta asa era, vecina avea sa confirme...) Asa, deci. Uite cum ne scapa incet-incet printre degete. Fireste, nu epuizaseram toate posibilitatile, dar acum nu ne mai grabeam. Am tocat pe indelete zile si nopti de-a randul, toate intrebarile, reluan- du-le, cerand noi si noi amanunte. Apoi, l-am intrebat daca stia unde erau actele sotiei si, bineinteles... habar n-avea. Dar in timp ce noi, eu si procurorul, ceilalti ofiteri de la judiciar, stam de vorba cu el, alti ofiteri cautau febril sa dezlege un mister: cum ajunsesera actele disparutei la Suceava?! (Facuseram, desigur, si expertiza scrisului cu mana stanga al lui Petre Ion si reiesea ca ar fi fost scrisul de pe buletin, dar nu era o proba concludenta.) Si iata ca, in toiul interogatoriilor, primim raportul unuia dintre ofiterii din teren. Un coleg de serviciu al lui Petre Ion (Petre Ion fiind pensionat de curand, temporar) il vazuse, intr-o zi, pe pensionar, intr-un tren, pe toata distanta Bucuresti-Ploiesti. Nu discutase cu el, dar era dupa data de 5 noiembrie, mai precis era pe 7 noiembrie. Intrebare: ""Ai plecat din Bucuresti, in afara de mersul la Oravita, dupa disparitia sotiei?"". Raspuns: ""N-am plecat nicaieri in alta parte."" Mintea. Spovedania unui infrant
M-am inarmat cu rabdare si am cautat alte cai. Si, cum el era de meserie ceferist, gandul m-a dus la permisele lui de calatorie, unde trebuiau sa fie taloanele calatoriei la si de la Suceava. I le-am gasit. Dar el ar fi putut spune acum ca, intr-adevar, fusese la Suceava, ca s-o caute, si ca nu marturisise de la inceput ca sa nu credem altceva despre el... Asa ca, si dupa aceasta proba evidenta, tot ne-ar mai fi scapat printre degete. Si nu voiam sa riscam. De-aici incolo, interogatoriile au fost un studiu psihologic fragmentat mereu de oboseala si pauzele cerute de anchetat. Am aflat ca fusese crescut doar de maica-sa in frica de Dumnezeu si de diavol, ca era bisericos si, in general, foarte delicat. Incet-incet, i-am sugerat ca trebuia sa se teama de moarta care-l urmarea, atata vreme cat n-avea sa-si primeasca pedeapsa. Si, dupa mult timp, intr-un moment de somnolenta, cand parea sa nu mai stie daca ne interesam de fapta lui sau de amintirile lui din copilarie, am intrebat clar: ""Unde ai ingropat-o?"". Si el: ""In pivnita, sub lemne!"". Sapand in locul in care fusesera lemnele stivuite langa perete, am dat de o placa de beton turnat. Iata de ce nu se scursese apa in locul proaspat sapat. Sub beton, am gasit cadavrul femeii, sub pamant, infasurat intr-un pres. Era numai in camasa de noapte. In sfarsit, infractorul si-a recunoscut fapta. Era o zi mohorata de decembrie. Mai tarziu, cand a ajuns in fata instantei, Petre Ion a avut un soc si a innebunit.