Coliba unchiului Botos

Adrian Nastase e un tata bun. I-a cumparat un apartament de lux fiului sau, de peste 200.000 de euro. Baiatul s-a facut mare, e ascultator si merita sa aiba intimitatea sa. A venit 2006. Grabit si dornic de a atrage privirile numai catre el si de a le distrage complet de la fratele sau mai mare 2005.
Adrian Nastase, de data asta nu tatal, ci politicianul, a vrut sa fie corect. A fost nevoit. Niste nenorocite de legi ii obliga pe politicieni sa-si declare averea si interesele. Si a facut-o. Lata! A scris, negru pe alb, ca, de la precedenta declaratie, din 2005, familia sa a suferit un proces de imbogatire uluitor. Totul gratie matusii Tamara - Dumnezeu s-o odihneasca! - in ale carei gratii a fost sotia sa, Dana. Mama fiului caruia i s-a creat intimitatea necesara oricarui tanar.
Un milion si jumatate de euro nu are cum sa treaca neobservat, intr-o tara in care aproape cinci milioane de salariati traiesc din trei-patru milioane de lei pe luna. La care se adauga cei 5,5 milioane de pensionari, majoritatea cu pensii sub 3 milioane de lei pe luna si locuitorii din zonele rurale, cu pensii de sub un milion.
Matusa Tamara, desi o pensionara de garsoniera, a beneficiat de inalta consultanta si de sprijinul dezinteresat al unor nume devenite de-acum celebre in panoplia de oameni care au hacuit banul public: Gabriel Bivolaru, Alexandru Bitner, Cristian Sindie, Sergiu Sechelariu, Roxana Bichel. Poate ca nu s-au vazut niciodata, dar afacerile matusii Tamara se invart in aceste cercuri simandicoase.
Cazul mostenirii lui Adrian Nastase, a masinilor primite, peste noapte si peste granita, de cativa ministri, a actiunilor insutite ale unor politicieni ne arata fata cea mai putin fascinanta a Romaniei.
""Coruptie este peste tot!"", sar ca arsi unii politicieni. Aprob! Numai in America sunt peste 30.000 de lobby-isti care cu asta se ocupa: fac trafic de influenta institutionalizat. Diferenta dintre coruptia de la noi si cea din SUA este insa de la cer la pamant. Lobby-istii americani actioneaza in societati supuse tuturor reglementarilor fiscale si legale, ca orice alte companii. Legea lobby-ului e una pentru totdeauna. In
calcarea principiului legal de a face lobby intervine atunci cand banii sunt deturnati sau spalati.
Or, atunci cand interesele ascunse ale activitatii de lobby ies la iveala, o data cu punerea in aplicare a planului urzit in campanie, se lasa si cu arestari. Cazul clasic: atunci cand corporatiile care au contribuit la alegerea sau realegerea unui senator sau presedinte solicita sporirea cifrei de afaceri din bani publici.
Si mai e o mare diferenta. Odata suspiciunile depistate si transmise de presa, institutiile de control ale statului se autosesizeaza si incep urmaririle, fara sa astepte telefoane de confirmare de la puterea in functie.
In cazurile din actualitatea imediata, noi cu ce ramanem? Cu un subiect bun de talk-show-uri, cu o vulnerabilizare a clasei politice, compusa din oameni care au gresit si se stiu intre ei, cu o perceptie majoritara de tara corupta, desi presedintele tipa ca nu vom mai permite sa ni se spuna ca suntem corupti.
Intre timp, nu se stie prea bine cine pe cine controleaza, cine pe cine ameninta cu datul in judecata. Cei lezati spun ca vor vorbi numai prin avocati. Cei care trebuie sa ancheteze sunt la stadiul de incropit legi, care sa le permita. Cica Guvernul va da o ordonanta prin care ANAF se va putea ocupa si de controlul averilor demnitarilor.
Dar ce fac institutiile care au, acum si nu peste doua luni, legea de partea lor? S-a adancit vreun rid pe fruntea domnului Ilie Botos? S-a deschis vreo ancheta la Parchetul General? Desi ne aratam muschii in prime-time, ne ascundem sub poalele matusii Tamara, Ileana, Aurica, Virginica. Iar Botos - institutia sa - lucreaza la foc mic, plapand. Sta pitita in coliba, sa treaca vijelia. Coliba acelui unchi Tom era rezistenta. A unchiului Botos are fundatia mancata de cariile politice.

---

Despre autor: