RETETA DE VEDETA

Ceea ce nu stia actorul George Paul Avram e ca, inainte de-ai calca pragul in ziua decent de insorita, auzisem o replica. ""A plecat Ionel si s-a intors Tache"", zicea un mai batran din teatru, referindu-se la rolul jucat candva in piesa lui Victor Ion Popa si la plecarea lui din tara cu multi ani in urma. Nu stiu daca afirmatia ii va smulge un zambet. Mie unuia mi s-a parut suficient de spirituala. N-am stare si-i spun.
""Am plecat din Romania abia in octombrie 1987"", imi da replica actorul de cum ii povestesc intamplarea. Si are dreptate. Pana la urma nu sunt decat 18 ani la mijloc.
""Erau vremuri extrem de tensionate din punct de vedere politic. Sincer sa fiu, nici nu ma asteptam sa capat viza si sa plec in excursia pe care o planuiam. In perioada aceea s-a intamplat insa un lucru neasteptat. Conjunctura fericita a constat intr-o conditie pusa de Congresul Statelor Unite pentru a mai acorda Romaniei clauza natiunii celei mai favorizate, si anume de a permite cetatenilor romani sa calatoreasca liber. Am profitat de aceasta ocazie. Tin minte ca doar cu cateva zile inainte, la cabina, dupa un spectacol cu «Papa Dolar», o comedie usoara de Gabor Andor, unul dintre colegi imi spusese sa ma intorc la timp, pentru ca se mai programasera niste reprezentatii cu «Nu se stie niciodata» de George Bernard Shaw - astea doua au fost ultimele piese in care am jucat la Teatrul National. Hotararea mea de a ramane in strainatate era deja luata si bine tainuita. Asa ca am dat din cap ca «da» si am incheiat discutia. Eu am ramas in Germania. Nu m-am despartit usor de teatru. Dar cea mai dificila despartire a fost cea de fiul meu, atunci in varsta de 13 ani, exact la varsta la care un baiat are mai mare nevoie de un tata. Eram totusi deja o familie destramata. L-am sprijinit insa cat am putut, inclusiv din punct de vedere financiar.
Cand am ajuns la Europa Libera si am dat interviu am auzit in sfarsit formula deja stiuta de toti: «Actorul George Paul Avram a ales libertatea!». Fireste, n-aveam de unde sa stiu ca, numai dupa doi ani, acel a€™89 va aduce cu sine lucrurile pe care le vedem astazi in jurul nostru.
Totusi, si nu cred ca ma va contrazice cineva, aceste lucruri se zbateau atunci intr-un haos descurajant pentru multi romani dornici sa se intoarca acasa. Iar unul dintre ei, recunosc, am fost si eu. Desi acum, privind retrospectiv, realizez ca atunci era momentul prielnic, atunci cand multe erau luate din nou de la un bun inceput. Dar n-aveam de unde sa stiu cum se vor aseza lucrurile si am ezitat. Sa nu uitam totusi ca eu, ca toti cei fugiti, eram decretat tradator de tara, iar pedeapsa era cea capitala. Sunt constient ca atunci s-au intors in tara foarte multi fosti disidenti, iar majoritatea a debutat activ pe scena politica. Ion Ratiu este un bun exemplu in aceasta privinta. Dar eu totusi nu ma simteam in siguranta. «Dumneata ai vorbit la Europa Libera», mi se spunea. «Cei impotriva carora ai vorbit n-or sa stea indiferenti». Mi s-au relatat cazuri. Acesti oameni politici de care vorbeam devenisera deja mult prea cunoscuti. Eu insa puteam oricand sa am un suspect accident de masina. Sau asa imi parea mie atunci.""
O lucire a retinei. Parca in priviri i se reflecta inca imagini vazute prin ochiul de ciclop al televizorului de la mii de kilometri de casa.

INTOARCEREA. ""Cert este ca aceasta ezitare a mea a facut ca revenirea in tara sa se petreaca abia in primavara lui 2005"", reia. ""Sigur, aveam in Germania deja preocupari profesionale, incepand cu o trupa de teatru de amatori pe care o initiasem langa Stuttgart si cu care avusesem niste succese ca regizor. Eu invatasem germana in liceu, dar am avut nevoie sa ma perfectionez pe parcurs, pentru ca aveam si acel accent specific al vorbitorului de limba germana venit din Romania. Am insistat pe acest aspect, pentru ca am observat ca neamtul este extrem de atent intr-o conversatie la felul vorbei celuilalt si recunoaste fara greutate accentul local al oricui, chiar al conationalilor lui.
In rest, cum se spune, m-am descurcat"", zambeste ca unul care a luptat. ""Am avut ocazia sa fac si calatorii, lucru pe care in Romania la acea data nu mi-l puteam permite. Iar toate lucrurile astea te imbogatesc.""
Un aer nostalgic ii revine pe chip. Si nu pot sa nu-mi amintesc la randul meu scene din spectacolele copilariei mele.

Citeste si:

BUCATARIA ROMANEASCA. ""Unui singur lucru i-am simtit insa acut lipsa in toata aceasta perioada"", revine deodata luminos. Imi pare chiar amuzat. ""Bucataria romaneasca!"" Calca vorbele ca unul care s-a-ntors. ""Pentru ca, daca e sa vorbim sincer, nemtii au o gastronomie destul de rudimentara. Ce mai salveaza situatia sunt preluarile masive din bucataria frantuzeasca. Altfel, acel «ein Topf» traditional, gatit ca un ghiveci, este felul de baza al unei familii de conditie medie. Deci, din punctul asta de vedere, sa-i zic, al inventivitatii culinare, nu era nimic care sa ma impresioneze. Eu gateam deja, asa ca eram intrucatva in cunostinta de cauza. De fapt, prima oara cand am gatit am facut-o de dor de casa. Asa ca am facut, ce altceva, decat sarmale. Nu bucatarisem nici o singura data pana atunci dincolo de nivelul ochiuri sau omleta si eternii cartofi prajiti. Dar mi-au si iesit! Oricum, insasi aventura de a gasi in Germania toate cele de trebuinta pentru niste sarmale ca la noi acasa merita s-o povestesti o zi intreaga. Pentru ca nemtii au ceea ce se cheama «Kohlrulade», adica un fel de sarmale carora ei le zic rulada cu varza. De fapt, o chestie cat pumnul, ca sarmalele ardelenesti, dar fara nici un gust si cu carnea tare ca un bolovan. Ce mai! De nemancat! Cand le-am vazut pentru prima data intr-un restaurant, eu cu gandul la sarmale, bineinteles ca am comandat imediat. Am renuntat insa repede. Asa ca m-am apucat sa-mi fac singur, cu varza murata pe care o gaseam doar in magazinele turcesti si cu condimente din plicuri. Prietenii mei nemti, curiosi la retete din astea mai exotice, si-au notat tot. Dar nu le-a iesit!"", spune aproape satisfacut si vizibil amuzat.
""Asa ca nu mai scrie!"", ma apostrofeaza actorul, jucand incruntarea. ""Mai bine mananca!""

""N-am auzit de vreun coleg actor care, aflat in diaspora, sa fi jucat mai mult decat ca o colaborare. Si, oricum, nu cu acelasi impact ca acasa. E totusi greu sa faci teatru in alta limba decat in cea in care te-ai nascut. Cred ca e o chestiune de sensibilitate"" - George Paul Avram, actor

SPERANTE