Craciun cu gandul la Radu Petrescu

Dupa ce rezultatele sondajului "Zece pentru Romania" au fost facute publice, iar decernarea trofeelor s-a consumat intr-un gomos spectacol televizat, ne putem intoarce linistiti, sub protectia generoasa a anonimatului, la ganduri si meditatii legate de oameni care au fost si nu mai pot participa la astfel de competitii mondene. Strasnic mediatizate si vartos promovate. Sigur ca popularizarea valorilor autohtone este binevenita. Asa cum recunoasterea virtutilor celor merituosi merita pretuirea intregii suflari si rasuflari nationale. Totul ar fi fost bine daca sigla lui "cel mai bun" ar fi fost inlocuita de "cel mai popular". Sunt lucruri diferite, care, fara a se exclude, foarte rar se si incaleca. Departe de noi intentia de a defaima renumele celor alesi de cei 17 milioane de votanti (n-am prea inteles bine mecanismul matematic al selectiei subiectilor care ar acoperi o astfel de cifra sub raport statistic), dar strategia folosita de organizatori pentru a da culoare si prestigiu unei anchete a fost, sa fim iertati, eronata. Este limpede ca Ion Tiriac, cu miliardul lui (de euro? de dolari?) este cel mai "bun" si popular om de afaceri din Romania. Este limpede ca presedintele Basescu poate fi drept cel mai-cel mai politician din Romania, dar, credem noi, optiunile pentru vot au fost legate de aparitiile mediatice si nu de valoarea "in sine" sau de prestatiile punctuale ale unuia sau altuia. Prestigiul profesional sau stiintific nu poate fi analizat prin prisma popularitatii radio-televizuale. Lingvistii Tiktin sau Saineanu nu au fost mai prejos decat acad. Graur, care era cunoscut si pretuit si de mase pentru ca avea o populara emisiune radiofonica.
Exemplele se pot multiplica teribil. De aceea ni se pare ca astfel de clasamente mistifica si deformeaza o realitate mult mai complexa, ca sa ramanem in registrul formularilor gingase. Este o evidenta ca Irina Loghin continua sa fie populara precum actorul Florin Piersic sau politiciana Mona Musca, dar tot atat de evident este faptul ca realele valori ale unei natiuni, stiintifice, culturale sau politice, sunt dincolo de aceste jocuri/ spectacole mediatice. Putin de crezut ca vlastarele viitoare ale Romaniei vor studia in cartile de scoala despre Mona Musca sau Cozmin Gusa (ce-i aia politician tanar? parafrazandu-l pe Enescu, putem spune ca exista politicieni buni sau prosti si atat!), chiar daca astazi nu fac "rating" tocmai cei pe care memoria istoriei romanesti ii va retine.
Nu continuam glosele pe aceasta tema pentru ca despre un mare scriitor roman vrem sa spunem cateva cuvinte. El se numeste nici Camil, nici Cezar, ci Radu Petrescu. Despre el vrem sa spunem cateva cuvinte in aceste zile de iarna, cand, printre tribulatiile cotidiene si cele civice, am parcurs cu infrigurare si solidara participare inca un fragment din uriasul lui jurnal intins pe multe decenii: "Prizonier al provizoratului. Jurnal 1957-1970" (Editura Paralela 45, 2002). Un om care care nu a trait sub luminile rampei succesului si popularitatii, un om care si-a dedicat toata existenta artei si literaturii, un scriitor de mare suprafata intelectuala si un artist al cuvantului cum putini au existat in cultura romaneasca. Jurnalele lui completeaza portretul prozatorului si, in acelasi timp, sunt un document al nimicniciilor istoriei. Nu intram in detaliile prinse in insectarul textului, dar lectura unor astfel de marturii ar nuanta pana la modificare propunerile si rezultatele unor anchete sociologice care se dovedesc, pana la urma, mai mult emisiuni TV de succes, decat analize temeinice ale civilizatiei romanesti. Sa nu ne ametim cu aplauze si simple simpatii/ antipatii si sa lasam sa functioneze spiritul critic, chiar si in momentele de bucurie si buna dispozitie. Radu Petrescu merita nu doar admiratia noastra subterana, ci si recunoasterea deplina a valorii sale literare. Fara nici un fel de institute de sondare a opiniei publice. Craciun fericit si La multi ani!

---

Despre autor: