Geamantanul cu povesti

CRISTEA SIMIONESCU

Nu stiu daca ati avut vreodata ocazia sa rasfoiti un numar din Ilustratiunea Romana. Daca nu, ati pierdut o experienta pe care cititorul o are tot mai rar in zilele noastre, aceea de a citi o revista cu adevarat de calitate.

Ilustratiunea Romana este acum o adevarata oglinda a vietii romanesti de dinainte si dupa cel de-al doilea razboi mondial, cu bune si rele. Avea de toate, era o revista mondena, dar si una pentru familie. Sa spicuim dintr-un numar oarecare, cel din 15 ianuarie 1931, de exemplu. Pe coperta e o singura fotografie, o femeie danseaza pe gheata in bratele unui barbat, iar jos este explicatia: ""In Cismigiu, la patinaj"". Urmeaza: un fotoreportaj despre serbarea zilei de 1 ianuarie in Capitala, foiletoane, album foto cu familia regala, familie care este tratata cu mare atentie in fiecare numar al Ilustratiunii, cronica medicala, rebusuri si, bineinteles, multa publicitate, sursa de existenta a revistei.

LA PITESTI. Dar nu despre revista vreau sa va vorbesc, ci despre omul care a facut aceasta revista. Pe acel om il chema Cristea Simionescu. Ca sa aflam mai multe despre el, intr-o frumoasa dimineata de sambata, am plecat la Pitesti, in orasul in care locuieste singura urmasa a lui, Rodica Popescu. Doamna Rodica este nepoata lui Cristea Simionescu. Nu si-a cunoscut bunicul, dar are amintiri despre el, cu toate ca nu este medium si nici nu face sedinte de spiritism. Iar pastile ia doar pentru a domoli bolile batranetii. Nu l-a cunoscut pentru ca Simionescu a murit cu cativa ani inaintea nasterii ei, iar amintirile pe care ni le-a impartasit sunt mostenire de familie, impreuna cu geamantanul plin cu acte si cu fotografii care atesta trecerea prin lume a familiei Simionescu.
""El era ziarist, un om deosebit, care a avut o sotie pe masura. O sa va povestesc mai tarziu despre bunica. Cum a facut averea, nu stiu. Stiu numai atat: ca era un om foarte corect, inteligent, chiar deosebit de inteligent si avea - cum se cheama? - simtul bunelor maniere. Si un element deosebit, ca se intelegea foarte bine cu politicienii. Imi scapa termenul comun care denumeste asa ceva. Pentru ca, in casa noastra din Bucuresti, care este foarte mare, aveam sufrageria inca jumatate cat e asta, holul mare inca aproape cat e asta, glasvand de cristal, sala mare, plus biroul lui"", povesteste Rodica Simionescu de casa pe care bunicul ei o avea in Capitala, pe strada Costaforu. ""Acolo veneau ministri. Toti veneau acolo, aia care erau veneau acasa la bunicul si discutau probleme. Pentru ca bunicul era la curent cu tot ceea ce este politica, politica mondiala"", continua doamna Rodica.
UN TIP VESEL. Intre timp, apare sotul Rodicai, Viorel Popescu, care cauta prin geamantanul cu amintiri: ""Am gasit un certificat al bunicului tau care atesta ca urmeaza cursurile institutului nu-stiu-ce, pentru a-i servi la recrutare. E original, din 1904"", spune el, intorcandu-se la geamantan. Rodica isi reia povestirea: ""Bunicul tinea foarte mult la revista si la tipografie si avea legaturi foarte stranse cu casa regala. Avea fotograful lui, care ii fotografia familia regala. Insa asta nu-i diminua condescendenta lui fata de politica cealalta. Adica ii intelegea si pe bogati, si pe saraci. Tipografia nu mai stiu unde era, cred ca acolo unde era redactia ziarului Universul. Era un tip foarte vesel. Avea o masina, un Daimler. Avea femeie de serviciu, dar bunica trebuia neaparat sa gateasca. «Nu mananc decat mancare facuta de mana ta!», ii spunea bunicul"".
Pe sotia lui Cristea Simionescu o chema Lucretia Floran. Se nascuse in 1887, la Filiasi, fiica sefului de Posta din acel orasel. Nu se stie cum l-a cunoscut pe Cristea, dar un buletin de casatorie din geamantanul doamnei Rodica ne spune ca si-au unit destinele la Primaria Capitalei la data de 26 aprilie 1914. Un bilet de libera trecere emis de autoritati peste doi ani, in septembrie, cand Romania intrase deja in marele razboi, are trecut in dreptul profesiei calificarea de ""menajera"". Menajera se numea atunci orice femeie care era intretinuta de sot, adica era casnica.

ARDELEAN. Chipul lui Cristea Simionescu apare si el din geamantan, imprimat pe fotografiile sterse. Se nascuse prin 1883-1884 si se pare ca era roman venit din Ardeal. Are mustata ingrijita, iar parul negru e putin afectat de un inceput de chelie, care insa ii da o prestanta cum aveau numai gentilomii din primele patru decenii ale secolului trecut. Lucretia e frumoasa. Plinuta, asa cum le statea bine femeilor in acele timpuri, cu parul strans la spate, negru si ondulat, priveste visatoare catre un punct nedefinit. Au avut o fiica, Violeta Paula. Au fost fericiti o vreme. Dar dificultatile financiare l-au obligat pe Cristea sa-si vanda tipografia, Ilustratiunea si-a oprit aparitia si asa intrerupta prea des. Iar sfarsitul a venit stupid si mult prea repede, spune Rodica Popescu: ""Bunicul avea gradinar de la Cismigiu, angajat pentru aceasta micuta curte, care venea o data pe luna. Ce s-a intamplat: cand avea 52 de ani, in floarea varstei, in putere, s-a dus el sa ingrijeasca ceva in gradina. Ce-i trebuia asta? L-a muscat un tantar sau altceva, s-a scarpinat, a facut gangrena si a murit. Bunica a vandut casa de la Gara de Est si-i aducea cu avionul prontozil, o sulfamida, de la Paris. I-a taiat piciorul jumatate, apoi pana sus, dar a murit"".

Bunicul avea gradinar de la Cismigiu, angajat pentru aceasta micuta curte, care venea o data pe luna. Ce s-a intamplat: cand avea 52 de ani, in floarea varstei, in putere, s-a dus el sa ingrijeasca ceva in gradina. Ce-i trebuia asta? L-a muscat un tantar sau altceva, s-a scarpinat, a facut gangrena si a murit -
Rodica Popescu, nepoata
SALVATOAREA
In timpul primului razboi mondial, dupa ce Armata romana a trebuit sa se retraga in Moldova, trupele germane au ocupat restul tarii. Comandantul trupelor de ocupatie era generalul August von Mackensen. Germanii i-au rechizitionat tipografia lui Cristea Simionescu. Cristea a incercat sa-si recupereze tipografia, dar demersurile sale nu au dat rezultate. Aici intra in scena Lucretia Simionescu. Sotia lui Cristea a intrat in audienta la Mackensen. Acolo unde nimeni nu reusise, a izbandit ea, iar Cristea si-a primit inapoi tipografia. ""Ea s-a dus singura, femeie. Si cum a vorbit, ce-a vorbit, nu stiu, dar Mackensen ne-a redat tipografia"", spune Rodica Popescu. Ramane un mister discutia intre patru ochi dintre Mackensen si Lucretia Simionescu. Stim ca sotia lui Cristea era o femeie frumoasa, care isi iubea sotul si ar fi facut multe pentru a-si ajuta familia. Iar generalul Mackensen era, desigur, sensibil la sarmul femeilor. Dar speculatiile nu sunt prea productive. Cert este ca Lucretia Simionescu, nascuta in Filiasi, si-a salvat familia.

Bunicul tinea foarte mult la revista si la tipografie si avea legaturi foarte stranse cu casa regala. Avea fotograful lui, care ii fotografia familia regala. Ii intelegea si pe bogati, si pe saraci - Rodica Popescu

LUCRETIA, O FEMEIE ENERGICA

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe