Dispozitivele laser au revolutionat medicina si au reusit sa inlocuiasca cu succes tratamentele clasice, mai dureroase pentru pacient si intinse pe o durata mai mare. Primele radiatii laser au fost aplicate pe tesuturile moi si, ulterior, pe tesut

Dispozitivele laser au revolutionat medicina si au reusit sa inlocuiasca cu succes tratamentele clasice, mai dureroase pentru pacient si intinse pe o durata mai mare. Primele radiatii laser au fost aplicate pe tesuturile moi si, ulterior, pe tesuturile dure dentare. Diferitele lungimi de unda si durata impulsurilor electromagnetice emise de aparatul laser fac posibila folosirea lui in numeroase tratamente. Fasciculul laser este capabil sa coaguleze, sa faca incizii sau sa realizeze distructii termice profunde. Exista lasere cu gaz, lasere cu corp solid, cu colorant, semiconductor, chimic sau cu electroni liberi. Fiecare dintre acestea functioneaza cu o anumita frecventa si intensitate. ""Laserul Nd: IAG este unul din cele mai importante in medicina dentara, pentru ca actioneaza pe majoritatea tesuturilor, spre deosebire de lasere de erbium (ER-IAG), care actioneaza numai pe tesuturi dure"", ne explica Dana Caranovic, medic specialist stomatolog de la Clinica stomatologica ""3D"".
Lasere
Laserul se foloseste in parodontologie, in sterilizari de canale, obturatii de canal, descoperiri de implanturi, chirurgie de mucoasa. Cu ajutorul lui se pot trata cariile; el vaporizeaza dentina alterata si sterilizeaza foarte bine canaliculele dentare. Ajuta de asemenea la reparatii osoase, inlocuind chiuretarea clasica a pungilor parodontale si este foarte eficient in sterilizarea tesutului periodontal (din jurul dintelui). Dispozitivul se poate folosi la fel de bine pentru albirea dintilor, intr-un timp mult mai scurt. Durata de actiune se intinde pe numai cateva zeci de secunde. Pentru o sterilizare de canale, spre exemplu, se trece de patru ori cu unda laser, nu mai mult de 10-15 secunde, pentru ca laserul dezvolta caldura foarte mare: in zona cu caldura mai mare de 150 de grade C, tesutul se va carboniza; in zona cu temperatura mai mare de 300 de grade C, tesutul se va evapora; in stratul urmator se va produce coagularea, iar in zonele de vecinatate, tesutul este usor incalzit, dar fara aparitia leziunilor ireversibile.
Ideal pentru copii
""In ce-l priveste pe pacient, el nu va simti in nici un fel unda laser si nu va avea dureri in timpul tratamentului. Dispozitivul laser este, din acest motiv, ideal pentru copii"", spune medicul Dana Caranovic. Tratarea unei carii cu ajutorul aparatului laser costa aproximativ 1.100.000 lei, o obturatie de canal 1.800.000 lei, iar o sedinta de parodontoza 1.100.000 lei (pentru tratarea parodontozei sunt necesare maximum 4 sedinte). Un tratament de albire a dintilor costa 4.800.000 lei.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.