Circa 150 de hectare din suprafata silvica totala de 1.
Circa 150 de hectare din suprafata silvica totala de 1.410 hectare, ocupata cu aceasta specie de conifere, a fost distrusa in incendiile din anii 2005 si 2007, situatie care a obligat autoritatile de mediu, silvice si administrative sa promoveze o serie de actiuni de regenerare si restaurare a ecosistemelor acestora. "Prin Programul Life Natura 2000, am reusit insamantari in pepiniere si solarii pentru obtinerea de puieti de pin negru de Banat.
INRUDIT CU SEQUOIA. "Din nefericire, din cauza conditiilor grele in care se dezvolta aceasta specie rara, inrudita cu sequoia, rata de supravietuire este cuprinsa intre 12% si 15%", a precizat Oprescu. In scopul refacerii arealului pinului negru de Banat, distrus de flacari, s-a dispus stoparea exploatarilor forestiere si a lucrarilor unor constructii edilitare, amenajarea unor trasee turistice prin parcul de peste 61.210 hectare, astfel incat interventia omului sa nu afecteze nici macar un singur arbore. "Pentru salvarea Pinului negru de Banat am organizat, in ultimii trei ani, un festival cu aceeasi denumire, in cadrul ca-ruia specialistii au propus proiecte de ocrotire a acestuia, cateva dintre ele fiind finantate de UE cu circa 1,5 milioane de euro", a afirmat Oprescu. Un rol important in implementarea actiunilor, al caror unic obiectiv continua sa ramana refacerea zonei distruse, l-a jucat si Programul national pentru salvarea de la disparitie a padurilor de conifere, in Caras-Severin, Mehedinti, Gorj si Hunedoara.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
10 Afirmații divine care îți exaltă sufletul în sezonul Taurului
Sursa: kudika.ro
-
Când devine obligatorie „cutia neagră” pentru mașinile noi. Producătorii...
Sursa: wall-street.ro