Lichiditatea inregistrata ieri la BVB a fost cu o cincime mai mica decat media consemnata de la inceputul anului, de 54,82 milioane lei.
"Piata s-a inscris astazi in trendul de lichiditate obisnuit al acestei ultime perioade, cu un volum de tranzactionare de aproximativ 15,5 mil. euro, cele mai tranzactionate titluri fiind companiile financiare. Toti indicii au inchis in teritoriu negativ, cea mai mare depreciere fiind consemnata pentru societatile de investitii financiare. Scaderea de la sfarsitul sedintei pentru SIF-uri a fost de 1,04%, cu toate ca la inceputul sesiunii de tranzactionare a cunoscut deprecieri de peste 3,5 procente. Inceputul pietei a fost marcat de vanzari mai consistente, in special ca o reactie la inchiderea negativa a pietei americane, dovedind inca o data ca piata romaneasca se coreleaza, daca nu direct, macar emotional cu evolutiile pietelor externe de marca", a declarat pentru Curierul National Mihai Chisu, recent desemnat brokerul anului.
Indicele compozit al bursei, BET-C, a coborat cu 1,18%, la 6.448,68 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide 10 titluri listate, a pierdut 0,91%, pana la 9.374,65 puncte. Indicele celor cinci societati financiare, BET-FI, a inchis la nivelul de 80.408,21 puncte, in scadere cu 1,04%. Valoarea tranzactiilor cu actiunile celor cinci societati de investitii financiare s-a cifrat la aproape 30 milioane lei, cu circa 8 milioane lei mai mica decat in ziua precedenta.
Actiunile BRD SocGen s-au depreciat cu 1,54%, la 25,60 lei, ocupand locul al saptelea in clasamentul lichiditatii, in timp ce actiunile Banca Transilvania au fost singurele dintre titlurile lichide care au crescut, cu 0,57%, la 0,875 lei.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro